Rețele de socializare

Moldova

Doi frați gemeni din Bălți trimiși pe banca acuzaților pentru omorul intenționat a unui bărbat

Procuratura municipiului Bălți informează despre expedierea în instanța de judecată a cauzei penale privind învinuirea a doi frați gemeni, în vârstă de 30 ani, originari din mun. Bălți, care sunt învinuiți de omorul intenționat săvârșit asupra unei persoane, profitând de starea de neputință evidentă a victimei, comis cu o deosebită cruzime.

Publicat

Mai exact, cei doi frați sunt acuzați de către procurori, în baza probelor administrate că, în noaptea de 18 mai 2022, în timp ce se aflau la domiciliul lor din mun. Bălți, fiind împreună cu victima, care s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 28 ani și care se afla la ei în ospeție, urmare a consumului abuziv de alcool, între aceștia a apărut un conflict spontan, iar cei doi învinuiți profitând de starea de neputință evidentă a victimei, care se afla într-o stare gravă de ebrietate alcoolică, i-au aplicat în jur de 18-20 lovituri cu pumnii și picioarele în diferite regiuni ale corpului, inclusiv și în regiunea capului, care este un organ vital.

Ulterior, în timp ce victima zăcea la podea, unul dintre învinuiți s-a așezat deasupra victimei și cu ajutorul unui ștergar l-a strangulat, provocându-i asfixie mecanică, ceea ce a dus la decesul acesteia.

Așadar, cei doi frați, în scopul ascunderii omorului au plasat trupul neînsuflețit al victimei pe o pătură, pe care l-au transportat într-o construcție părăsită din preajma unui bloc locativ din mun. Bălți, care ulterior a doua zi a fost depistat de către localnici.


Precizăm că, cei doi învinuiți au fost identificați și reținuți în aceiași zi, ulterior fiind plasați în arest preventiv, unde continuă să se afla și în acest moment.
Menționăm că, în procesul de audiere a celor doi frați, aceștia și-au recunoscut pe deplin vinovăția în săvârșirea infracțiunii incriminate.


Advertisement

Moldova

Și-a primit sentința: Un tânăr va petrece următorii 12 ani în detenție pentru că ar fi violat o minoră de 13 ani.

Ar fi violat o minoră de 13 ani, iar pentru asta a fost trimis după gratii de magistrați. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, care acum doi ani ar fi abuzat sexual o copilă în prezența unor prieteni de-ai inculpatului. Astfel, individul a fost condamnat la 12 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Publicat

Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Generală, infracțiunea deosebit de gravă s-a produs pe 25 mai 2023, într-o clădire nefinisată din apropierea unei instituții de învățământ din centrul țării.

Inculpatul i-ar fi cerut fetei să întrețină un raport sexual cu el, oferindu-i și bani. După ce minora a refuzat, acesta a amenințat-o cu violența și a obligat-o să întrețină mai multe acte sexuale, totul în prezența a doi prieteni ai săi, care au asistat la agresiuni. Specialiștii au prezentat rapoarte de expertiză judiciară, care au demonstat că acțiunile inculpatului au cauzat minorei leziuni fizice și suferințe psihice.

De menționat că, tânărul, în ședința de judecată, nu și-a recunoscut vina.


Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, timp în care inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Narco-curier plasat în arest: În urma perchezițiilor, polițiștii au depistat acasă la suspect circa 30 de „doze” de droguri.

Un tânăr de 25 de ani din Chișinău a fost reținut de polițiștii sectorului Botanica, fiind suspectat de implicare în circulația ilegală a drogurilor pe teritoriul capitalei.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, acesta ar fi membru al unui grup infracțional organizat și ar fi avut rolul de curier, fiind responsabil de plasarea și distribuirea substanțelor narcotice în diferite ascunzișuri.

Suspectul a fost prins în flagrant în timp ce plasa droguri. În urma percheziției corporale, dar și a celei efectuate la domiciliul acestuia, polițiștii au depistat și ridicat 29 de pachețele cu substanțe narcotice, printre care hașiș, marijuana și cocaină. Potrivit anchetatorilor, drogurile erau ambalate și pregătite pentru distribuire.

Tânărul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare, pentru o asemenea infracțiune acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.


Acțiunile procesual-penale continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în activitatea infracțională.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Alcool și droguri la volan: Mai mulți șoferi beți sau drogați au fost prinși de poliție.

Mai mulți șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice au fost depistați de polițiștii de patrulare în diferite localități din țară.

Publicat

În Chișinău, pe strada Ion Creangă, un bărbat de 32 de ani a fost prins la volan fără permis de conducere. Testarea alcoolscopică a arătat o concentrație de 1,12 mg/l alcool în aerul expirat. Un alt caz a fost înregistrat pe bulevardul Dacia, unde un șofer de 34 de ani avea 1,09 mg/l alcool.

Tot în capitală, pe strada Trifan Baltă, un bărbat de 42 de ani a fost testat pozitiv la marijuana, iar la Ungheni, un alt conducător auto, de 39 de ani, a fost depistat pozitiv la aceeași substanță.

Alți șoferi băuți au fost prinși și în alte regiuni ale țării. În satul Mereni, raionul Anenii Noi, un bărbat de 38 de ani conducea un motocultor având 1,01 mg/l alcool în aerul expirat. Într-un alt caz, polițiștii au depistat un bărbat de 48 de ani cu 0,96 mg/l alcool, iar la Bălți, o șoferiță de 47 de ani avea 0,86 mg/l.


Incidente similare au fost documentate și în raioanele Fălești și Orhei. Pe 8 martie, în satul Ciolacul Nou, polițiștii au oprit un automobil care se deplasa haotic. În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul nu deținea permis de conducere. Acesta a fost înlăturat de la volan, iar automobilul a fost transportat la parcarea specială.

Pe 9 martie, în satul Sărata Nouă, polițiștii au stopat o motocicletă condusă de un bărbat de 29 de ani. Testarea alcoolscopică a indicat o concentrație de 0,72 mg/l alcool în aerul expirat.

De asemenea, în seara de 8 martie, în satul Budăi, raionul Orhei, polițiștii au oprit un automobil care se deplasa haotic. La volan se afla un localnic, iar testarea alcoolscopică a arătat 0,89 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.


În toate cazurile, conducătorii auto au fost înlăturați de la volan și documentați conform legislației. Poliția reamintește șoferilor să respecte regulile de circulație și să nu urce la volan în stare de ebrietate sau sub influența drogurilor.


Citește mai departe

topul săptămânii