Moldova
Țigări și motorină de contrabandă, depistate în mașina unui bărbat cu dublă cetățenie
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au descoperit, ascunse într-un loc special amenajat într-un autoturism condus de un cetățean cu dublă cetățenie română și Republica Moldova, 7.300 de ţigarete de contrabandă. Ulterior, au fost efectuate trei percheziții domiciliare în urma cărora polițiștii de frontieră au descoperit 980 de ţigarete și 20 de litri de motorină.
În data de 27 iulie a.c., în jurul orei 10.30, în baza documentării activităţii infracţionale de contrabandă dintr-un dosar penal, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila – I.T.P.F. Iași au oprit pentru control, un autoturism înmatriculat în România, condus de un bărbat cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova.
În urma controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, colegii noștri au descoperit, ascunse într-un loc special amenajat sub bancheta din spate a autoturismului în cauză, 7.300 (365 de pachete) de ţigarete fără timbru de acciză.
Ulterior, poliţiştii de frontieră, în baza autorizației emise de către Judecătoria Brăila, au desfășurat trei percheziţii domiciliare pe raza județului Brăila, în urma cărora au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 980 (49 de pachete) de ţigarete și 20 de litri lichid inflamabil, uşor gălbui, cu miros specific de motorină.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării în vederea continuării cercetărilor a bunurilor, în valoare totală de 11.628 de lei și indisponibilizarea autovehiculului în cauză, în valoare de 37.500 de lei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă și tăinuire, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.
În baza materialului probator administrat, în data de 28 iulie a.c., s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului în cauză.
Moldova
10,7 tone de margarină toxică, distruse de ANSA: nivelul contaminanților depășea norma de aproape trei ori
ANSA a nimicit un lot uriaș de 10 720 kg de margarină după ce testele au arătat depășiri masive ale contaminanților 3-MCPD și ale esterilor grași: în total 8600 µg/kg, față de limita admisă de 2500 µg/kg, adică de aproape 4 ori mai mult decât norma.
Lotul neconform a fost pus sub reținere oficială și trimis la o fabrică de prelucrare a uleiurilor uzate, unde produsul a fost neutralizat astfel încât să nu mai poată fi utilizat în alimentație. Inspectorii ANSA au monitorizat întreg procesul, iar cazul ridică semne grave privind siguranța grăsimilor vegetale rafinate.
De reținut: margarina cu depășiri ale contaminantului 3-MCPD nu poate fi folosită în alimente și nu se admite amestecarea ei cu alte uleiuri conforme.
Moldova
Escrocherii din penitenciar: Nouă deținuți furau conturi de WhatsApp și cereau bani din numele victimelor
Poliția Capitalei a dat peste o schemă de escrocherii care pornea chiar din spatele gratiilor. Nouă deținuți, cu vârste între 23 și 35 de ani, sunt bănuiți că au pus la punct o rețea prin care furau accesul la conturile de WhatsApp ale unor persoane, apoi cereau bani de la rudele acestora, sub pretexte urgente.
În doar câteva episoade identificate până acum, prejudiciul depășește 270.000 de lei. Banii ajungeau pe cardurile unor complici aflați în libertate, care redistribuiau sumele pentru a ascunde urma tranzacțiilor.
Schema a ieșit la iveală după percheziții în Penitenciarele nr. 13 și 18, unde au fost găsite telefoane mobile folosite ilegal, cartele SIM, carduri bancare și notițe cu rol în organizarea fraudei.
Cei nouă deținuți sunt cercetați penal, iar dacă vinovăția le va fi demonstrată, ar putea primi până la 8 ani în plus de închisoare. Ancheta continuă, iar polițiștii verifică dacă gruparea a fost implicată și în alte cazuri similare.
Moldova
Vin moldovenesc vândut ca „armenesc și georgian”, exportat în SUA. Patru companii și șase persoane – trimise în judecată
Patru companii din Moldova și șase persoane au fost trimise în judecată pentru contrabandă cu vinuri spre Statele Unite ale Americii de peste 3.600.000 lei, în anii 2021-2023.
Cele șase persoane cu vârste cuprinse între 33 și 60 de ani au rol de fondatori, administratori și angajați în diverse funcții ai companiilor în care lucrează. Aceștia au creat o schemă prin care cumpărătorii celor zeci de mii de sticle de vin exportate în SUA din Moldova ar fi fost înșelați că acestea ar fi fost produse în Armenia din „suc din rodii pur 100%” și vin demi-dulce în Georgia. Mai exact, companiile și-ar fi partajat rolurile de machetare și tipărire a etichetelor false, de fabricare a cutiilor pentru sticle, de cumpărare a dopurilor pentru sticle, termocapsulelor și a sacilor decorativi (inclusiv din velvet) pentru ambalarea sticlelor.
Potrivit Codului penal, schema de contrabandă comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoare de la 4 la 10 ani, iar companiile ar risca amendă de la 400.000 lei la 600.000 lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. Totuși, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
-
Moldova2 zile în urmăȘoferul care a fugit după tragedia de la Mihăileni, prins după 20 de zile. O tânără a murit, alta a supraviețuit
-
Moldova3 zile în urmăIncident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare
-
Moldova3 zile în urmăBărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
-
Moldova6 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
-
Moldova2 zile în urmăDoi moldoveni, reținuți la frontiera română. Unul era căutat pentru tentativă de omor, altul – pentru abuzarea unui minor
-
Moldova2 zile în urmăAccident violent cu o ambulanță la Moscovei. Șoferul vinovat a fugit și este căutat
-
Moldova6 zile în urmăAu omorât un consătean, apoi au dat foc cadavrului. Un minor și un tânăr de 26 de ani, reținuți
-
Moldova3 zile în urmăTânăra dispărută în Chișinău, găsită moartă într-o fâșie forestieră din apropierea șoselei Balcani
