Moldova
Doi polițiști din Căușeni, reținuți de CNA și procurori pentru corupere pasivă
Doi angajați ai Inspectoratului de Poliție din Căușeni au fost documentați de către CNA și procurorii anticorupție într-un caz de corupere pasivă. Ambii sunt bănuiți că ar fi pretins și primit mită pentru a nu examina sub aspect penal declarațiile mincinoase ale martorilor unei altercații, care a avut loc într-un sat din raionul Căușeni. Informația se conține într-un denunț depus la CNA.

Potrivit datelor anchetei, la sfârșitul lunii aprilie, grupa operativă din care făceau parte cei doi polițiști au investigat o încăierare în satul Zaim, care s-a soldat cu aplicarea armei de foc. Oamenii legii au luat declarații despre incident de la doi martori oculari, care în ziua următoare s-au prezentat la poliție și au mărturisit că au tăinuit unele detalii și că, speriați de cele întâmplate, au ascuns arma într-un loc tainic.
În continuare, polițiștii ar fi cerut de la aceștia 5000 de lei pentru a nu-i documenta pentru declarații mincinoase și sustragerea armei de foc de la locul faptei. În perioada următoare, oamenii legii i-ar fi somat pe martori să transmită banii prin intermediul unei persoane terțe, în caz contrar pe numele lor vor fi pornite dosare penale.
După un denunț la CNA, depus de unul dintre martori, ofițerii anticorupție au documentat cu mijloace video și audio transmiterea banilor. Drept urmare, cei doi polițiști au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiți vinovați de corupere pasivă, aceștia riscă până la 10 ani de închisoare cu amendă penală de până la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de la 7 la 10 ani.
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței de judecată.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.
Moldova
/VIDEO/ Escrocherii de milioane: Patru suspecți, reținuți pentru înșelăciune online.
Patru complici, cinci escrocherii și un prejudiciu de peste 4 milioane de lei. Polițiștii au destructurat activitatea ilegală a unui grup de persoane, implicat în escrocherii online. Conform forțelor de ordine, cei patru suspecți, cu vârste cuprinse între 18 și 51 de ani, sunt originari din municipiul Chișinău și raioanele Sîngerei și Orhei. Aceștia sunt bănuiți de comiterea a cel puțin cinci episoade de escrocherie prin intermediul unor platforme online de investiții.

Potrivit materialului anchetei, membrii grupului publicau anunțuri false pe rețelele de socializare, prin care promiteau câștiguri rapide din investiții pe platforme virtuale. Sub pretextul acestor investiții, suspecții convingeau victimele să le transfere sume considerabile de bani. Ulterior, aceștia preluau personal banii și îi converteau în monedă virtuală, folosind așa-numitele platforme de investiții.
Afacerea tenebră însă nu a supraviețuit mult timp, încît ofișerii de investigații au dat buzna în casele bănuiților.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au ridicat telefoane mobile și alte mijloace tehnice care conțin informații relevante despre transferurile bănești și comunicarea cu victimele.
Prin urmare, trei dintre bănuiți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar al patrulea este cercetat penal în stare de libertate. Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, ei riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani.
Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului, a identifica și alte persoane implicate, precum și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.
Moldova
Percheziții și un nou suspect: Un fost angajat al Agenției Servicii Publice, reținut de CNA.
Percheziții, rețineri și un nou suspect în dosarul permiselor cumpărate din Călărași. Un fost angajat al Agenției Servicii Publice a fost reținut pentru 72 de ore de ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii municipiului Chișinău. Bărbatul este bănuit că ar fi implicat într-o amplă schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere. Acesta a fost plasat în izolatorul CNA.

Ancheta continuă cu acțiuni pe mai multe fronturi. În dimineața de 20 de octombrie, ofițerii anticorupție au efectuat noi percheziții în orașul Ungheni, de unde au fost ridicate documente și înscrisuri care ar putea demonstra implicarea mai multor persoane în schema infracțională.
Reamintim că, pe 15 octombrie, CNA a desfășurat peste 50 de percheziții în același dosar, în urma cărora trei persoane au fost reținute, iar două au fost ulterior arestate preventiv pentru 30 de zile. Una dintre ele se află în arest la domiciliu.
Potrivit materialelor cauzei, 53 de candidați pentru obținerea permisului de conducere, administratorul unei școli auto din Călărași, secretara instituției, trei examinatori, un instructor și fostul angajat al ASP sunt cercetați pentru corupere activă, pasivă și trafic de influență.
Schema ar fi funcționat astfel: suspecții ar fi cerut sume cuprinse între 500 și 700 de euro pentru a „garanta” promovarea examenelor teoretice și practice. În schimbul banilor, candidații ar fi obținut permisul fără a susține probele în mod real.
CNA și procurorii continuă acțiunile de urmărire penală pentru a identifica toate persoanele implicate și a destrăma întreaga rețea de corupție.
Moldova
Ceartă sângeroasă între frați: Un tânăr de 23 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de fratele său geamăn.
Un tânăr se zbate între viață și moarte după ce ar fi fost înjunghiat de propriul frate. Totul s-a întâmplat în noaptea de 18 octombrie, într-un sat din raionul Criuleni. Potrivit poliției, doi frați gemeni, în vârstă de 23 de ani, s-ar fi luat la ceartă, iar disputa ar fi degenerat într-o altercație violentă.

În timpul conflictului, unul dintre ei ar fi fost înjunghiat de fratele său cu un obiect ascuțit, suferind mai multe plăgi în zona toracelui. Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Raional Criuleni, unde medicii i-au acordat îngrijirile necesare.
Oamenii legii, alertați printr-un apel la 112, au intervenit rapid și au reușit să-l rețină pe presupusul agresor în aceeași localitate. Acesta urmează să fie cercetat penal pentru vătămare gravă a integrității corporale, conform legislației în vigoare.
Polițiștii, împreună cu procurorii, continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
-
Moldova2 ore în urmă
Ceartă sângeroasă între frați: Un tânăr de 23 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de fratele său geamăn.
-
Moldova3 ore în urmă
Sfârșit nefast pentru un motociclist: Un tânăr de 19 ani a murit după ce a ajuns cu motocicleta într-un gard, la Călărași
-
Moldova2 ore în urmă
Percheziții și un nou suspect: Un fost angajat al Agenției Servicii Publice, reținut de CNA.
-
Moldova3 ore în urmă
Tragedie pe un drum din Bălți: O femeie de 81 de ani a fost izbită mortal de o mașină.
-
Moldova45 de minute în urmă
/VIDEO/ Escrocherii de milioane: Patru suspecți, reținuți pentru înșelăciune online.