Rețele de socializare

Moldova

Noi alerte cu bombă! 50 obiecte explozive ar fi plasate în mai multe locații din Chișinău. Mesajul teroriștilor

50 de obiecte explozive ar fi plasate în mai multe locații din Chișinău. Este vorba despre clădirile Parlamentului, Primăria Chișinău, CC Atrium, Shopping Malldova, CC UNIC, Ministerul Justiției, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, USM, Circul, mănăstirea Ciuflea, dar și Î.S. „Piața Centrală”.

Publicat

Persoanele necunoscute, care au anunțat despre faptul că aceste locații ar fi minate, susțin că fac parte Organizația luptătorilor național-socialiști Himmler-Kult, scrie Deschide.MD.

Aceștia cer, în mesajele trimise pe adresele electronice ale locațiilor sus-menționate, începerea unor acțiuni militare împotriva regiunii transnistrene, să fie anulată integrarea în Uniunea Europeană și NATO, lichidarea UTA Găgăuzia și altele.

În caz că nu le vor fi îndeplinite cerințele, aceștia spun că vor teroriza toți cetățenii, indiferent de gen sau vârstă.



Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii