Moldova
/VIDEO/ Un bărbat a decedat în urma unui accident rutier, la Anenii Noi. Momentul impactului
Accident de groază, în localitatea Mereni din raionul Anenii Noi. Pasagerul unui autoturism a decedat după ce mașina în care se afla a intrat în coliziune cu un alt automobil.

Totul a avut loc în data de 17 iulie curent, la ora 16:30.
Preliminar s-a stabilit că, automobilul de model „Opel Astra”, la volanul căruia se afla o femeie în vârstă de 37 de ani, deplasându-se pe traseul principal, a tamponat lateral stânga din spate, automobilul de marca „Volkswagen T4”, care a ieșit de pe un drum secundar și nu a cedat trecerea, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 70 de ani.
În urma impactului, automobilul de marca „Volkswagen T4”, s-a inversat, fiind proiectat în indicatorul rutier de pe marginea carosabilului.
Ca urmare a traumelor primite pasagerul din automobilul „WolkwagenT4”, un bărbat în vârstă de 56 de ani, a decedat în drum spre spital.
Șoferii au fost testați alcoolscopic, rezultatul arătând că nu se aflau în stare de ebrietate alcoolică.
Alte circumstanțe se stabilesc.
video: Deschide.MD.
Moldova
Urmărire ca-n filme la Vulcănești: Un șofer beat, prins cu sute de haine de contrabandă.
Scene ca în filmele de acțiune în raionul Vulcănești, în apropierea satului Cișmichioi. Un șofer de 39 de ani a pus pe jar ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, după ce a refuzat să oprească la somațiile funcționarilor vamali.

În loc să tragă pe dreapta, individul a accelerat și a încercat să scape de vameși. Cursa periculoasă s-a încheiat brusc, după ce vehiculul a fost proiectat într-un șanț, în afara carosabilului.
Mașina a fost escortată la postul vamal Cahul, unde, în urma verificărilor, inspectorii au descoperit aproximativ 450 de articole vestimentare cu inscripții de brand. Produsele erau transportate în cantități comerciale, însă fără documente de proveniență legală. Întreaga marfă a fost ridicată și este pasibilă de confiscare, iar automobilul a fost reținut și plasat într-o parcare specială.
Pe lângă riscul de sancțiuni contravenționale pentru contrabandă, șoferul s-a ales și cu un alt dosar. La fața locului a fost chemat un echipaj al Inspectoratului Național de Patrulare, care a constatat că bărbatul se afla în stare de ebrietate în momentul incidentului.
Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele și să decidă măsurile legale care se impun.
Moldova
Accident grav în capitală: Un motociclist de 24 de ani a ajuns la spital
O manevră riscantă l-a dus direct pe patul de spital. Un motociclist în vârstă de 24 de ani a avut nevoie de asistență medicală în urma unui accident rutier.

Totul a avut loc în seara de 21 august, puțin după ora 20.00, pe Bulevardul Traian din sectorul Botanica al capitalei. Martorii de la fața locului spun că totul s-ar fi întâmplat după ce motociclistul ar fi încercat să depășească o mașină, dar s-a lovit în alta.
„Unul cu motocicleta a vrut să-l întreacă pe acesta cu Porche-ul negru, s-a lovit în el și l-a aruncat în al Porche. Un băiat tânăr, văd că! În șlapi la volan. Au sărit șlapii din picioare! ”, a declarat unul dintre martori care a filmat consecințele impactului cu telefonul și a distribuit imaginile pe rețelele sociale.
La fața locului a intervenit un echipaj al poliției, dar și ambulanța. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Cristina Talpă, la ghidonul motocicletei se afla un tânăr de 24 de ani, care s-a tamponat cu un automobil condus de un bărbat de 55 de ani. În urma impactului motociclistul a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Toate circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite.
Moldova
Crimă nocturnă în Chișinău: Un bărbat a fost găsit mort în plină stradă. Suspectul – reținut
Crimă în capitală. Un bărbat de 42 de ani ar fi fost snopit în bătaie de un tânăr. Victima a decedat la fața locului.

Noaptea trecută, în jurul orei 23:40, Poliția a fost sesizată despre depistarea unei persoane inconștiente pe strada Lech Kaczynski din municipiul Chișinău.
La fața locului, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 42 de ani, cu semne vizibile de moarte violentă.
Potrivit informațiilor preliminare, între victimă și un tânăr de 27 de ani ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia suspectul i-ar fi aplicat victimei multiple lovituri, ce au dus la decesul acesteia.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor, iar bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore.
Investigațiile sunt în desfășurare, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
-
Moldova2 zile în urmă
Momentul accidentului teribil de la Strășeni, în care a murit violonista de 24 de ani, surprins de camere. Șoferul microbuzului – plasat în arest preventiv
-
Moldovao zi în urmă
Clipa dinaintea dezastrului. Imagini filmate din microbuzul implicat în accidentul fatal de la Strășeni
-
Moldova7 zile în urmă
Accident grav în raionul Orhei: Un tânăr se zbate între viață și moarte. Alte trei persoane, la fel, au fost rănite.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Deposedată de 100 de mii de lei: O femeie a căzut în plasa escrocilor, după ce i-au fost promise câștiguri fabuloase, în mediul online.
-
Moldova3 zile în urmă
Alcoolul la scăldat a mai făcut o victimă: Un tânăr a murit în timpul scăldatului într-un iaz din orașul Sîngerei.
-
Moldova4 zile în urmă
Nu avea lumini și vestă reflectorizantă: Un conducător de tricicletă a murit, fiind tamponat din spate de un camion.
-
Moldova3 zile în urmă
A trăit clipe de groază: O minoră a fost izbită în plin de un motociclist fără permis de conducere.
-
Moldova3 zile în urmă
Accidentele grave se țin lanț: Doi oameni au ajuns la spital în urma unui accident grav, la Ialoveni.