Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Patru copii din Căușeni, salvați după ce casa lor a luat foc

Patru copii au fost salvați de la incendiu după ce casa în care locuiau a luat foc. S-a întâmplat noaptea trecută în satul Sălcuța din raionul Căușeni.

Publicat

Potrivit gospodarilor, incendiul ar fi izbucnit în jurul orelor 2 noaptea într-o bucătărie de vară.Din cauza că ușile și ferestrele erau deschise focul s-a extins cu repeziciune asupra tuturor încăperilor. Player video Download 00:05 01:07 Totul s-a petrecut în timp ce familia dormea, scrie Studio-l.online.

La un moment dat stăpâna casei ar fi auzit un trosnet, iar când s-a trezit din somn casa era toată acoperită cu fum. A reușit doar să scoată copii afară, iar într-o fracțiune de secundă din bucătăria de vară a izbucnit flacăra. Până la venirea pompierilor vecinii au încercat să stingă incendiul, dar că fără nici un folos, pălălaia se aprindea din ce în ce mai tare.

Acum familia rămas cu cei patru copii pe drumuri, majoritatea bunurilor din casă au ars, inclusiv toate electrocasnicele.


În jur de 70% din locuință a fost afectată, iar din acoperiș nu a mai rămas nimic.

echipa.md

 


Moldova

Incendiu violent, pagube uriașe: Un autoservice și un magazin auto au fost mistuite de foc, la Briceni.

Incendiu devastator în nordul țării! Un autoservice din orașul Briceni a fost cuprins de flăcări. Focul violent a distrus aproape în totalitate clădirea și mai multe autoturisme aflate la reparație.

Publicat

Alarma a fost dată în noaptea de 22 octombrie, la ora 02:16. Cinci echipaje de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost mobilizate la fața locului.

Ajunși la destinație, pompierii au descoperit că incendiul se manifesta violent pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, întreaga clădire a autoservice-ului construită din panouri tip sandwich, dar și un magazin de piese auto aflat în apropiere.

Flăcările au fost stinse complet abia la ora 04:34. Pagubele sunt considerabile: 80% din suprafața autoservice-ului și 70% din magazinul de piese auto au fost distruse.


Patru automobile aflate la reparație au ars complet, fără șansa de a fi evacuate. Proprietarul unității a reușit să salveze un autoturism, iar pompierii au evacuat o butelie de oxigen, prevenind astfel o posibilă explozie.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în urma incendiului. Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită de specialiști, care au deschis o anchetă pentru a determina circumstanțele exacte ale acestui incident.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie pe șosea, la Sîngerei: Doi oameni au murit pe loc, iar un tânăr a fost rănit în urma unui accident rutier.

Tragedie pe șosea, în raionul Sîngerei. Doi oameni și-au pierdut viața, iar un tânăr a ajuns la spital, în urma unui accident cumplit produs în seara de 21 octombrie, pe traseul ce leagă localitățile Copăceni și Mihailovca.

Publicat

Totul s-a întâmplat în jurul orei 22:00. Potrivit poliției, două automobile care se deplasau din direcții opuse s-au ciocnit violent, impactul fiind atât de puternic încât unul dintre vehicule a fost făcut zob, iar celălalt a fost aruncat de pe șosea într-un șanț de pe marginea drumului.

Din nefericire, pentru șoferul unuia dintre automobile, un bărbat de 58 de ani, și pasagera lui, o femeie de 51 de ani, medicii nu au mai putut face nimic — ambii au murit pe loc.

Celălalt conducător auto, un tânăr de 23 de ani, a fost preluat de urgență de ambulanță și transportat la spital. Potrivit polițiștilor, testul alcoolscopic efectuat acestuia a arătat că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.


Oamenii legii urmează să stabilească în ce condiții s-a produs tragedia și care dintre șoferi ar fi intrat pe contrasens. Pe caz a fost deschisă o anchetă penală.

Poliția vine cu un nou apel către participanții la trafic: să reducă viteza și să circule cu prudență, mai ales pe timp de noapte.


Citește mai departe

Moldova

Scandal de corupție la Hîncești: Polițist și medic, cercetați pentru eliberarea ilegală de adeverințe medicale necesare reînnoirii permiselor auto.

Scandal de corupție, la Hîncești. Oamenii legii au descoperit o schemă de falsificare a adeverințelor medicale necesare pentru reînnoirea permiselor de conducere. Ancheta vizează un angajat al Inspectoratului de Poliție din raion și un medic de la Spitalul Raional.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi eliberat documente medicale fără ca șoferii să fie examinați, contrar legii. Unele cazuri au avut loc chiar atunci când beneficiarii erau în afara țării. Investigațiile preliminare au arătat că medicul ar fi primit bani pentru aceste acte false în zeci de situații.

În urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au ridicat adeverințe medicale, telefoane care conțineau dovezi ale activităților ilegale, precum și două arme și muniții păstrate fără acte de medicul implicat.

Cercetările continuă pentru a stabili întregul cerc de persoane implicate. Până la finalizarea procesului, bănuiții beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.



Citește mai departe

topul săptămânii