Rețele de socializare

Moldova

Angajări fictive la o primărie din Edineț. Primarul satului Goleni, denunțatde o subalternă, pentru că și-ar fi însușit ilegal salariul ei

Primarul satului Goleni din raionul Edineț este cercetat penal de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a CNA și procurorii oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție, într-un dosar de corupere pasivă. Acesta este bănuit că și-ar fi însușit, prin extorcare, salariul lunar al unei angajate auxiliare a Primăriei, dar și salariile altor angajați.

Publicat

Potrivit ordonanțatei de începere a urmăririi penale, din decembrie 2021 și până în prezent, funcționarul ar fi pretins de la angajata Casei de Ceremonii de pe lângă Primărie, să-i achite salariul său lunar pentru, sub pretextul că nu și-ar îndeplini calitativ obligațiunile de serviciu. Femeia ar fi fost amenințată cu eliberarea din funcție în cazul în care ar fi refuzat să-i dea sumele pretinse. Potrivit denunțătoarei, în februarie 2022, funcționarul ar fi primit de la ea valoarea unui salariu lunar de 3000 de lei, pretinzând și salariile pentru munca ce urma a fi prestată în următoarea jumătate de an.

În cadrul investigațiilor, s-a stabilit că mai multe persoane, inclusiv angajata Casei de Ceremonii, ar fi încadrate fictiv în funcții auxiliare la Primărie, iar salariile lor ar fi însușite ilegal de către factorii de decizie. În această dimineață, au fost efectuate percheziții la biroul primarului, în urma cărora alesul local a fost reținut pentru 72 de ore. În prezent, sunt în desfășurare mai multe acțiuni de anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și stabilirii întregului cerc de persoane implicate. Urmărirea penală are loc în cadrul unei cauze, pornite pentru corupere pasivă.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.

O motocicletă în valoare de circa 60 de mii de lei a fost furată din curtea unui bloc din capitală, iar trei tineri din Cahul, doi de 20 de ani și un minor de 16 ani, au ajuns pe mâna poliției.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, furtul a avut loc pe timp de noapte, în sectorul Buiucani. Bănuiții ar fi deteriorat sistemul de pornire al motocicletei parcate, după care au plecat cu aceasta într-o direcție necunoscută.

În urma măsurilor operative desfășurate de polițiștii sectorului Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, suspecții au fost identificați și reținuți la scurt timp.

Ulterior, în cadrul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora din Cahul, oamenii legii au depistat și au ridicat motocicleta sustrasă.


Cei doi tineri de 20 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.

Cercetările pe marginea acestui caz continuă.


Citește mai departe

Moldova

Nicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.

Fostul primar de la Boldurești Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fost reținut în seara de 29 ianuarie, într-o nouă cauză penală. Potrivit poliției, acesta ar fi agresat și bătut un bărbat acum șase ani, pe când era primar în localitate. Acum acesta este cercetat penal pentru fapte de tortură și tratament inuman.

Publicat

Ciochină a fost reținut imediat de cum s-a pus pe pauză ședința din dosarul în care e învinuit că a tamponat mortal cu mașina un adolescent.
Poliția anunță că fostul edil de la Boldurești a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în anul 2020 ar fi bătut și înjurat un bărbat, care avea dificultăți de deplasare.

Menționăm că în data de 29 ianuarie, procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil la Boldurești. Pe lângă aceasta, acuzatorii au solicitat ca fostul primar să nu poată șofa 9 ani și să achite 31.000 de lei prejudiciu statului.

În privința presupusului său complice, Ion Andronache, procurorii cer 3 ani de închisoare într-un penitenciar deschis.


Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate.

Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Ciochină susține că este nevinovat și că totul ar avea o motivație politică.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.

Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.

Publicat

Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.

Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.

Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



Citește mai departe

topul săptămânii