Rețele de socializare

Moldova

Femeie trimisă pe banca acuzaților, după ce și-a omorât soțul, împreună cu amantul, în Râșcani

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată dosarul de învinuire a unei femei de omorul propriului soț, comis împreună cu un bărbat cu care avea o relație de natură romantică.

Publicat

Aceasta a fost reținută de către ofițerii de poliție din Râșcani, în martie 2022, iar la solicitarea procurorilor PCCOCS, a fost plasată-n arest preventiv. Anterior, aceasta s-a ascuns de autorități, după comiterea crimei, în august-septembrie 2008.

Deși femeia nu-și recunoaște vinovăția, probele obținute de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea procurorilor, arată că inculpata care la comiterea crimei avea vârsta de 39 de ani și amantul acesteia cu vârsta de 38 de ani, aflat în acea perioadă și într-o relație de concubinaj cu o vecină, ar fi comis omorul după revenirea de la muncă de peste hotare a soțului femeii, născut în 1969.

Totul s-a întâmplat în timpul nopții, atunci când femeia și-a ademenit soțul în apropierea unei construcții gospodărești al domiciliului familiei, unde era așteptată de către amant. Potrivit datelor din dosar, acolo, ultimul l-ar fi lovit la cap pe soțul femeii cu un obiect dur, în mod repetat, iar victima a fost doborâtă la pământ; după care soția i-ar fi acoperit gura pentru să-i înfrângă posibila rezistență, ceea ce a dus la asfixierea soțului.


Ulterior, cei doi au transportat trupul neînsuflețit cu o roabă în satul vecin, unde l-au îngropat pe malul râului Ciuhur, la aproximativ un kilometru distanță, cu scopul ca să-și ascundă urmele crimei. Femeia a omis să anunțe autoritățile despre faptul că soțul nu era acasă o perioadă, iar atunci când rudele au făcut-o, aceasta le-a declarat oamenilor legii că soțul ar fi fost răpit de „bandiți,” care i-ar fi interzis să-i denunțe. În perioada comiterii crimei, cei doi copii ai familiei erau minori.

Primul a fost reținut bărbatul, la o zi de la descoperirea osemintelor, când încerca să plece peste hotarele țării. Însă, după expirarea termenului de arest și continuarea cercetării lui în libertate, din 2018 nu se mai prezintă la somațiile autorităților. Soția a părăsit satul la scurt timp de la comiterea crimei, dar a fost reținută recent, în baza informațiilor operative, iar dosarul a fost transmis spre instrumentare de către procurorii PCCOCS, în martie 2022.

Bărbatul părăsise țara, dar o anumită perioadă continua să comunice cu femeia, căreia-i trimitea periodic sume de bani pentru întreținere, ulterior însă relația celor doi a încetat. Acesta rămâne anunțat în căutare, iar până la pronunțarea uni hotărâri judecătorești finale, femeia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Pentru infracțiunea incriminată, Codul penal prevede pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 20 ani sau detenție pe viață.

echipa.md


Moldova

Spulberată pe zebră: O femeie, tamponată de un taxi în timp ce traversa strada regulamentar.

O femeie de 34 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni din sectorul Buiucani al capitalei.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 6 august, în jurul orei 20:05, pe strada Ion Creangă. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un automobil, condus de un bărbat, a tamponat femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar carosabilul.

Momentul accidentului a fost surprins de camera de bord a unui alt automobil parcat în apropiere. Din imagini se observă impactul dintre autoturism și pieton. Totodată, se poate vedea că automobilul implicat în accident activa în regim de taxi.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.


Pe rețelele de socializare au apărut și imagini filmate imediat după accident. În acestea, femeia este surprinsă întinsă pe carosabil, în timp ce martorii îi acordă ajutor și așteaptă intervenția echipajului medical.

În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.


Citește mai departe

Moldova

Drochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.

Furtuna care s-a abătut pe 6 august asupra mai multor raioane ale țării s-a lăsat nu doar cu arbori doborâți și acoperișuri smulse de vânt, ci și cu incendii provocate, cel mai probabil, de descărcările electrice. Un astfel de caz a fost înregistrat în satul Șuri, raionul Drochia, unde aproximativ 150 de baloți de paie au fost cuprinși de flăcări.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul la ora 16:56 și să lichideze complet focarul la ora 19:23.

Potrivit informațiilor publicate de reprezentanții comunității locale, incendiul ar fi izbucnit chiar înainte de ploaie și ar fi fost provocat de un fulger. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită de specialiști.

Conform unui post de televiziune local, până la sosirea pompierilor, localnicii s-au mobilizat și au încercat să împiedice extinderea flăcărilor, alertând autoritățile și supraveghind zona. Ulterior, mai mulți săteni au participat la intervenție, punând la dispoziția salvatorilor tehnică agricolă și transportând apă pentru stingerea incendiului.


Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar reprezentanții comunității au mulțumit atât pompierilor din Drochia, cât și localnicilor care au intervenit prompt și au contribuit la limitarea pagubelor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.

Tăierile ilegale de arbori continuă să fie depistate inclusiv în zona de frontieră. Un nou caz a fost documentat de un echipaj mixt format din carabinieri și angajați ai Poliției de Frontieră, în apropierea localității Manta, raionul Cahul, în timpul unei misiuni comune de patrulare și supraveghere.

Publicat

Oamenii legii au intervenit după ce au observat activități suspecte în apropierea lacului Manta, iar verificările au scos la iveală o cantitate importantă de masă lemnoasă tăiată ilegal.

La fața locului au fost identificați aproximativ doi metri steri de lemn de salcie tăiat, iar oamenii legii au constatat că masa lemnoasă era transportată pe apă cu ajutorul unor bărci din lemn, metodă folosită, cel mai probabil, pentru a evita depistarea.

În timpul cercetărilor, în apropierea lemnului tăiat a fost identificat un bărbat în vârstă de 59 de ani, care nu avea asupra sa acte de identitate. Acesta urmează să fie verificat, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă este implicat în tăierea și transportarea ilegală a arborilor.


Materialele acumulate au fost transmise organelor competente pentru documentarea cazului, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Dacă vor fi constatate încălcări ale legislației, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.


Citește mai departe

topul săptămânii