Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Din nou pe aceeași greblă Recidivist reținut și cercetat penal pentru că vindea droguri prin „Telegram”

Publicat

Un bărbat de 38 de ani, originar din capitală, a fost reținut fiind suspectat de vânzarea drogurilor prin intermediul aplicației ,,Telegram”.

Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior a mai fost cercetat penal pentru infracțiuni analogice.

Polițiștii au intrat în posesia unei informații operative despre activitatea infracțională a individului, fiind dispuse mai multe măsuri speciale de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și acumularea materialului probatoriu.


În cadrul acțiunilor procesual penale efectuate în cadrul percheziției autorizate la domiciliul suspectului, bărbatul a recunoscut că deține mai multe pachețele cu substanțe interzise.

Polițiștii au depistat șase pachețele de tip zip-lock, cu substanță de culoare albă asemănătoare drogurilor, carduri bancare care se utilizau la realizarea drogurilor, mai multe aparate confecționate artizanal pentru consumul drogurilor și obiecte ce servesc pentru ambalarea substanțelor narcotice.

Drogurile depistate au fost ridicate pentru a fi supuse expertizei chimice.


Suspectul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile și este cercetat penal pentru ,, Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora”, în proporții deosebit de mari, iar conform legislaţiei penale în vigoare riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 de ani.

Polițiștii continuă acțiunile procesuale în vederea documentării și stabilirii altor complici la săvârșirea infracțiunii.


Moldova

După faptă și răsplată: Indivizii care ar fi dat buzna într-o casă din Durlești și au bătut proprietarul, condamnați.

Cei doi indivizi care în luna martie currant ar fi dat buzna într-o gospodărie din Durlești, l-ar fi bătut pe proprietar și l-ar fi deposedat de o parte din pensie, au fost condamnați la ani grei de pușcărie.

Publicat

În baza probelor prezentate de procurorul de caz, instanța a stabilit pedeapsa cu închisoarea pentru ambii inculpați – unul din ei a fost condamnat la 9 ani de detenție, iar celălalt la 8 ani și 6 luni de închisoare, ambii urmând să își ispășească pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis.

Totul s-a întâmplat în seara de 11 martie, când bărbații au pătruns ilegal în locuința unui pensionar și l-au agresat cu cruzime. Potrivit procurorilor, atacatorii l-au lovit pe bătrân în zona feței, apoi l-au amenințat cu moartea, punându-i un cuțit la gât. Totul pentru doar 900 de lei – bani pe care i-au găsit ascunși sub o față de masă, care erau o parte din pensia victimei. Cei doi au fugit imediat după comiterea faptei, însă au fost prinși de oamenii legii și trimiși în fața instanței.

Cei doi au pledat nevinovați pe parcursul procesului și, potrivit legii, beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii definitive.


Citește mai departe

Moldova

Curier de droguri, prins în flagrant: Un tânăr este suspectat că ar fi plasat marijuana în ascunzișuri.

Un tânăr de 23 de ani din raionul Fălești a ajuns în vizorul poliției, fiind reținut în flagrant în timp ce plasa droguri în ascunzișuri. Tânărul este cercetat penal pentru punerea în circulație a substanțelor narcotice în proporții deosebit de mari.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, suspectul ar face parte dintr-o grupare infracțională care se ocupa cu vânzarea drogurilor prin intermediul magazinelor online. Drogurile, de tip marijuana, erau livrate în cantități mari, iar tânărul ar fi avut rolul de curier – le porționa și le ascundea în diferite locuri din Bălți, de unde erau preluate ulterior de consumatori.

Ofițerii de investigație au reușit să scoată din circuit o cantitate semnificativă de droguri, care pe piața neagră ar fi valorat peste 50.000 de lei.

Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.


Polițiștii desfășoară în continuare acțiuni speciale de investigație și urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele și a identifica și alte persoane implicate în activitatea ilegală.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Rețea infracțională, dată peste cap: O grupare s-ar fi specializat pe vânzarea documentelor false.

Ar fi vândut ilegal cărți de identitate și permise de conducere false, iar acum vor fi nevoiți să răspundă în fața legii. Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de oamenii legii și este suspectat că ar fi făcut parte dintr-un grup infracțional specializat care punea la dispoziție acte false. Documentele se ofereau contra unor sume ce variau de la 150 până la 350 de euro.

Publicat

Una dintre ultimele tranzacții a fost surprinsă chiar în municipiul Bălți, unde un membru al rețelei a vândut unui cumpărător un permis de conducere moldovenesc cu semne evidente de falsificare, pentru suma de 350 de euro. Operațiunea a fost monitorizată de SPIA, iar bănuitul, în vârstă de 41 de ani, a fost reținut sub coordonarea Procuraturii pentru Combaterea
Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Investigațiile au continuat, iar în urma perchezițiilor efectuate în Bălți și Chișinău, au fost ridicate șapte cărți de identitate românești falsificate, dar și un permis de conducere moldovenesc contrafăcut.

Cei implicați și-au recunoscut parțial vina, iar ancheta este în plină desfășurare. Autoritățile reamintesc cetățenilor să respecte doar căile legale pentru obținerea documentelor de identitate și a permiselor auto. Investigațiile continuă.



Citește mai departe

topul săptămânii