Rețele de socializare

Moldova

Percheziții la un sector al Poliției de Frontieră într-un dosar ce vizează trecerea ilegală a hotarului. Reacția IGPF

Ofițerii DGT Sud a CNA, în comun cu procurorii anticorupție, au efectuat mai multe percheziții la sediul unui sector al Poliției de frontieră Sud. Acțiunile de urmărire penală s-au desfășurat în cadrul unei dosar pornit pe abuz de serviciu, comis în interes material, cu trecerea ilegală a frontierei de stat.

Publicat

​Potrivit datelor anchetei, doi polițiști de la Direcția Regională „Sud” a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră sunt bănuiți că, începând cu luna februarie 2022 și până în prezent, abuzând de situația de serviciu, ar fi tolerat acțiunile ilegale ale doi bărbați și ale altor persoane, neidentificate la moment, manifestate prin transportarea ilegală de pește și alte mărfuri în și din Ucraina, cu ajutorul unei bărci cu motor pe lacul Etulia. Aceștia ar fi traversat ilegal frontiera de stat, eludând în mod sistematic controlul vamal.

Percheziții au fost operate, atât la sediul unui sector al Poliției de frontieră Sud, în care sunt vizați doi polițiști de frontieră, precum și la domiciliile și automobilele a doi bărbați documentați în acest caz. Drept urmare, au fost ridicate mai multe documente și alte mijloace de probă, care urmează a fi analizate în cumul. Cei patru bărbați au fost escortați la CNA pentru audieri.

Concomitent, în timpul desfășurării acțiunilor de urmărire penală, procurorii și ofițerii anticorupție au depistat în zona de frontieră alte șapte persoane, care nu dețineau un permis de acces și nu se regăseau în Registrul persoanelor cu permis de acces în zona de frontieră. Pentru documentarea acestui caz, a fost solicitat echipajul poliției de frontieră.


În reacție, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a scris pe pagina oficială a instituției a scris că „Autoritatea de frontieră s-a autosesizat pe marginea cazului publicat astăzi de către Procuratura Anticorupție cu referire la perchezițiile de la un sector al Poliției de Frontieră  și a inițiat o ancheta internă. Reiterăm că instituția de frontieră nu tolerează astfel de cazuri și va întreprinde toate măsurile necesare pentru a investiga echidistant orice abuz în serviciu, cu respectarea normelor de prezumție a nevinovăției”.

Totodată, Poliția de Frontieră anunță că va acorda suportul necesar organelor procuraturii pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.


Advertisement

Moldova

A ieșit cu tot cu poartă: Un tânăr ar fi furat o mașină ziua în amiaza mare dintr-o parcare subterană 

Publicat

Un bărbat ar fi răpit o mașină din subterana și ar fi fugit cu ea, distrugând în calea sa și poarta de acces în parcare. Totul s-a petrecut în sectorul Ciocana al capitalei, iar la scurt timp după incident polițiștii l-au reținut pe făptaș. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni.

Poliția a fost sesizată despre dispariția mașinii de către proprietarul acesteia, un bărbat de 46 de ani. Acesta le-a spus polițiștilor că automobilul a fost furat ziua în amiaza mare din parcarea subterană. Potrivit proprietarului, autoturismul ar valora 60 de mii de euro.

În cele din urmă, mașina a fost depistată în apropierea raionului Strășeni, fiind accidentat.


Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar suspectul arestat preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă de la 5 la 7 ani de pușcărie.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu valută: 100.000 de dolari americani, găsiți ascunși în treapta unui autocar ce venea din Odesa

Contrabandă cu valută în postul vamal Palanca. Șoferul unui autocar ce revenea din Odesa, Ucraina, a încercat să aducă ilegal în țara noastră suma de 100.000 de dolari.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce ofițerii vamali au decis să supună vehiculul unui control minuțios. Astfel, în una din treptele autocarului au fost găsite mai multe pungi cu dolari, ascunse sub niște acte.

În valută națională, suma de dolari depistată se echivalează cu aproape 2.000.000 de lei moldovenești.

Prin urmare, banii au fost indisponibilizați și constituie probă în dosarul penal. Iar șoferul, în vârstă de peste 50 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.


Urmărirea penală continuă, iar forțele de ordine urmează să stabilească proveniența, dar și destinația acestor bani. Totodată, urmează a fi investigată și o eventuală implicare a altor persoane în tentativa de contrabandă.

 


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu piese auto din UE și Marea Britanie, în valoare de 6.000.000 lei. Patru persoane au statut de bănuit în dosar

Peste 100 de injectoare, zeci de motoare și cutii de viteză, dar și alte mii de piese auto aduse prin contrabandă din UE și Marea Britanie au descoperit forțele de ordine în mai multe raioane din centrul țării.

Publicat

Schema ar fi fost pusă la cale de patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 34 și 49 de ani, iar valoarea elementelor auto depistate se ridică la peste 6.000.000 de lei. Aceștia aduceau piesele cu autocamioane, microbuze și alte unități de transport, camuflându-le astfel, ca să nu fie deconspirați la frontieră.

Ei își coordonau acțiunile prin telefon, unii fiind responsabili de aducerea mărfii de peste hotare, alții de vinderea ei pe teritoriul R. Moldova la centre de dezmembrare auto.

În cadrul cercetărilor, oamenii legii au efectuat 10 percheziții în Anenii Noi, Chișinău, Criuleni, Orhei și Ungheni. În rezultat au fost depistate peste 100 de injectoare, zeci de motoare și cutii de viteză, baterii electrice, rampe de presiune și alte accesorii pentru automobile.


De asemenea, au fost ridicate 20 de pașapoarte tehnice ale automobilelor din Marea Britanie, registre, date despre transferuri bancare, dar și două agende cu lista pieselor auto aduse ilegal în Moldova.

Toți patru indivizi au statut de bănuit în dosar, iar forțele de ordine menționează că unul dintre ei a fost trimis în judecată pe un alt caz, pornit vara trecută pentru contrabandă cu trei automobile furate din statele UE și importate din Lituania în Moldova, în valoare de peste 1.000.000 lei.

Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției.


Citește mai departe

topul săptămânii