Moldova
Subofițer superior de patrulare de la IP Fălești, reținut. Ar fi luat 600 de euro de la un recrut, promițându-i că nu va fi înrolat în Armata Națională
Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție în colaborare cu Serviciul protecție Internă și Anticorupție al MAI anunță despre reținerea la 09.06.2022 a unui subofițer superior de patrulare al Serviciului patrulare al Secției Securitate publică al Inspectoratului de poliție Fălești al IGP al MAI, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de trafic de influență.

Ca urmare a efectuării acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit că la sfârșitul anului 2021 polițistul a susținut că are influență, prin intermediul unui angajat al Secției administrativ-militare Bălți, asupra persoanelor publice din cadrul Secției administrativ-militare Fălești și Bălți, pentru a-i determina pe aceștia la neînrolarea în serviciul militar în cadrul Armatei Naționale a unui recrut, pentru care fapt, prin intermediul vecinului ultimului, polițistul a pretins și a primit mijloace bănești în sumă de 600 euro.
Fapta polițistului reținut a fost calificată drept trafic de influență, prevăzută de art. 326 alin.(1) Cod penal.
Dacă va fi găsit culpabil de comiterea infracțiunii nominalizate, polițistul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 100 000 lei la 150 000 lei sau cu închisoare de până la 6 ani.
La moment polițistul reținut a fost plasat în izolatorul de detenție preventivă pentru 72 ore, urmând a se decide asupra măsurii preventive.
Moldova
Dragostea neîmpărtășită l-a făcut să vandalizeze orașul: Un minor de 17 ani a provocat haos în centrul Orheiului
Dragostea neîmpărtășită l-a făcut să vandalizeze orașul: Un minor de 17 ani, din satul Ciocîlteni a provocat haos în centrul Orheiului.

În noaptea de 28 august, după ora 02:00, tânărul ar fi deteriorat 28 de semne de circulație și a lăsat inscripții pe peretele stadionului, într-un scuar din parc și pe două monumente.
Vezi pe linkul de mai jos declarațiile tânărului:
La scurt timp după ce incidentul a fost semnalat poliției, oamenii legii au reușit să-l identifice pe autor. În declarațiile date, minorul a explicat că gestul său a fost impulsionat de sentimentele neîmpărtășite ale unei tinere față de el, încercând astfel să-i atragă atenția.
Autoritățile continuă cercetările pentru a documenta toate pagubele și circumstanțele faptei. În funcție de evaluarea prejudiciului și a responsabilității, minorul riscă măsuri legale specifice vârstei sale.
Moldova
/VIDEO/ Ar fi prejudiciat bugetul de stat: Schemă de evaziune fiscală de peste 12 milioane de lei, deconspirată de PCCOCS.
Fondatorul și administratorul unei firme din Chișinău, precum și compania însăși, sunt cercetați într-un dosar penal de evaziune fiscală și spălare de bani, în valoare de peste 12,5 milioane de lei. Schema ar fi fost pusă la cale încă din 2023, în cadrul transportării mărfurilor spre port.

În baza probelor acumulate, cu sprijinul mascaților de la „Fulger” și ai ofițerilor INI, oamenii legii au efectuat 19 percheziții – atât la sediul companiei, cât și în port. În urma acestora, au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare, documente contabile, softuri, înscrisuri de ciornă, dar și mijloace financiare în lei și valută străină, toate supuse cercetării penale.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor evaziunii fiscale și a spălării de bani. Între timp, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, așa cum prevede legea.
Moldova
/VIDEO/ Spălare de bani, la Ungheni: Patru bărbați, vizați într-un dosar de proporții.
Descinderi de amploare la Ungheni. Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 37 de ani, sunt cercetați de procurorii PCCOCS și ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate a INI, într-un dosar de spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Oamenii legii au desfășurat la data de 26 august mai multe percheziții pe teritoriul orașului Ungheni. În urma acestora, au fost ridicate telefoane mobile de diferite modele, înscrisuri de ciornă cu date relevante pentru cauză, extrase de la case de schimb valutar, dar și documente privind transferuri bancare.
De asemenea, dintr-un automobil de lux, utilizat de unul dintre suspecți au fost ridicate documente similare celor găsite în locuințe, iar vehiculul a fost plasat la parcarea specială, urmând să rămână acolo pe întreaga durată a anchetei.
Ancheta continuă, iar oamenii legii anunță că urmează și alte acțiuni de urmărire penală pentru a documenta întregul mecanism prin care s-ar fi spălat banii.
-
Moldova4 zile în urmă
Tragedie fără margini, în raionul Ștefan Vodă. O minoră de 15 ani a fost găsită decedată
-
Moldova6 zile în urmă
Întâlnire cu final sângeros: Un bărbat ar fi fost ucis cu sânge rece de un consătean, la Cahul.
-
Moldova6 zile în urmă
A murit în drum spre Italia: O femeie din Moldova a decedat într-un grav accident, în România.
-
Moldova4 zile în urmă
Descoperire șocantă, la Cricova: Un cadavru a fost găsit pe un câmp de la marginea orașului.
-
Moldova3 zile în urmă
Dragostea neîmpărtășită l-a făcut să vandalizeze orașul: Un minor de 17 ani a provocat haos în centrul Orheiului
-
Moldova7 zile în urmă
Tragedie în pădurea de la Căpriana: O femeie a murit după ce ATV-ul pe care se afla s-a răsturnat.
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Riscă să rămână fără permis: Un șofer teribilist, surprins în timp ce conduce haotic, identificat și sancționat.
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Antreprenoriat cu contabilitate tenebră: Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani de peste 51 de milioane de lei, deconspirată.