Moldova
Un moldovean de 42 de ani, prins la volan în România, deși nu a deținut niciodată permis de conducere
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie R. Moldova care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu obţinuse niciodată dreptul de a conduce vehicule.
În ziua de 20 mai a.c., în jurul orei 00.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Osoi, un autoturism înmatriculat în Germania, condus de un cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 42 de ani.
Deoarece, la controlul de frontieră, bărbatul a declarat că este posesorul unui permis de conducere eliberat de autorităţile din Republica Moldova, dar l-a uitat la domiciliu, colegii noştri au efectuat verificări specifice în urma cărora au stabilit că aceasta nu a obţinut dreptul de a conduce pentru nici o categorie.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Moldova
Poliția vine cu detalii în cazul micuței maltratate de propria mamă, la Tohatin! La poliție s-a adresat tatăl copilului
Poliția a venit cu o reacție după ce rețelele sociale au fost împânzite de imagini cu o tânără care-și matratează fără milă propriul copil. Potrivit oamenilor legii, micuța are vârsta de doar 1 an și 2 luni, iar oamenii legii au fost sesizați de către tatăl acesteia.
Poliția a fost sesizată la data de 16 noiembrie de tatăl copilului. Acesta a spus polițiștilor că a depistat de mai multe ori vânătăi pe corpul fetiței sale, iar agresivitatea față de acesta a crescut considerabil din partea mamei. Din acest motiv a instalat o aplicație de monitorizare pe telefonul concubinei care înregistra audio și video ce se întâmplă în odaia copilului, dar și o cameră de înregistrare video în aceeași cameră.
Când bărbatul s-a convins că micuța este maltratată a sunat imediat Poliția.
Imediat au intervenit specialiștii Centrului de Justiție Familială al Poliției, care au întreprins toate acțiunile pentru a examina multilateral cazul și a asigura pe deplin asistența necesară. A fost solicitată și intervenția unui expert judiciar, dar și a medicului legist. Tatăl și copilul au fost cazați în siguranță în cadrul Centrului, unde, li s-a oferit tot sprijinul necesar.
Ulterior, copilul a fost plasat într-un Centru de reabilitare a copiilor de vârstă fragedă, iar în privința mamei, de către Judecătoria Chișinău- sediul Centru, a fost emisă o ordonanță de protecție prin care i s-a interzis să se apropie de copil și concubin pe un termen de 90 de zile.
În acest caz a fost pornit un proces penal pentru a stabili toate circumstanțele.
Iar Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, spune că fetița de 1 an și 2 luni nu este în stare gravă. Totodată, aceasta a menționat că acțiunile mamei nu pot fi atribuite unei depresii postnatale.
„Starea copilului nu e gravă, se află într-un centru special, este sub supraveghere. Ne bucurăm că nu s-a terminat cu un final tragic”, a spus minsitrul Sănătății.
Întrebată dacă acțiunile mamei ar putea fi din cauza unei depresii postnatale, Ala Nemerenco a declarat că: „de obicei depresiile postnatale se manifestă altfel, cel mai des sunt însoțite de senzația de a nu dori să îngrijești copilul, de nepăsare, aceasta mai mult e caracteristic unor stări de psihoze manifestate într-o anumită formă. Mama urmează să fie evaluată din punct de vedere psihologic și psihiatric”.
Moldova
IMAGINI (+18) O „mamă” filmată cum își agresează bebelușul! Tânăra reținută, copilul – la spital
Atenție, urmează imagini cu un puternic impact emoțional!
O femeie din comuna Tohatin și-ar fi agresat violent bebelușul, un incident care a stârnit indignare după ce imaginile au fost distribuite pe internet.
Potrivit informațiilor neoficiale, copilul a fost internat în spital cu o comoție cerebrală.
Se presupune că femeia a fost reținută, însă autoritățile nu au făcut niciun comentariu oficial până în acest moment.
UPDATE:
Deși presa scrie că tânăra a fost reținută, pe internet, unii oameni scriu că această individă este la libertate, ba mai mult, în aceste clipe șterge toată informația de pe paginile ei pe rețelele sociale!
Încă așteptăm o reacție oficială din partea poliției!
Știrea este în curs de actualizare…
Moldova
Un tânăr s-a răsturnat cu mașina peste gardul unei case din Căușeni. Proprietarii gospodăriei spun că șoferul era beat
Accident rutier pe strada Alexei Mateevici din Căușeni. O familie a fost trezită cu noaptea în cap de un zgomot puternic, după ce un șofer de 21 de ani a nimerit cu autoturismul în curtea lor.
S-a întâmplat în noaptea de marți spre miercuri în jurul orelor 3, după ce tânărul nu s-ar fi isprăvit cu ghidajul, a derapat de pe șosea și s-a inversat cu mașina în curtea unor gospodari, scrie Studio-L.online
La fața locului a venit poliția și ambulanța, tânărul nu a avut însă nevoie de îngrijiri medicale. Miercuri dimineața la fața locului erau vizibile urmele accidentului rutier.
„Șoferul este viu, avea puțin sânge la cap. A recunoscut că a băut, a fost la petrecere”, a declarat proprietara gospodăriei pentru jurnaliștii locali.
Pentru isprava sa șoferul riscă să fie sancționat.
-
Moldova5 zile în urmă
IMAGINI (+18) O „mamă” filmată cum își agresează bebelușul! Tânăra reținută, copilul – la spital
-
Moldova4 zile în urmă
Poliția vine cu detalii în cazul micuței maltratate de propria mamă, la Tohatin! La poliție s-a adresat tatăl copilului
-
În căutare4 zile în urmă
O minoră de 16 ani din raionul Florești, dispărută de circa două săptămâni! Poliția cere ajutorul cetățenilor