Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Un bărbat fără un picior a căzut subit la pământ în mijlocul drumului, pierzându-și cunoștința. A fost salvat de carabinieri

Un bărbat fără un picior a căzut subit la pământ în mijlocul drumului, pierzându-și cunoștința. Acesta a fost salvat de către doi carabinieri ce se îndreptau spre serviciu.

Publicat

Incidentul a avut loc în dimineața de 9 mai, în jurul orei 06.20, pe o stradă din municipiul Bălți. Carabinierii au observat o persoană ce zăcea la sol.

Apropiindu-se de ea, militarii au constatat că este un bărbat fără un picior în stare de inconștiență.

Oameni legii l-au ridicat de pe carosabil și prin intermediul serviciului 112 au solicitat la fața locului o ambulanță.


La scurt timp bărbatul a fost preluat de medici pentru a-i fi acordat ajutorul medical specializat. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 53 de ani și este locuitor al mun. Bălți.

echipa.md


Advertisement

Moldova

Focuri de arme la Căpriana! Ținta – un inspector al Gărzii Naționale

Un incident grav a avut loc astăzi în zona Căpriana, unde un inspector al Gărzii Naționale de Mediu susține că un coleg de-al său a fost atacat cu arma în timpul unei misiuni de control.

Publicat

Echipa se afla în teren pentru a documenta noi cazuri de tăieri ilegale de arbori, într-o zonă cunoscută pentru exploatări forestiere ilegale.

Potrivit instituției, inspectorii au depistat mai multe cioate scoase din pământ și depozitate temporar, semn că lemnul urma să fie transportat ilegal din pădure. În acest context, ar fi avut loc atacul armat, fapt care ridică semne serioase de întrebare privind siguranța angajaților statului în timpul controalelor de mediu.


Cazul urmează să fie investigat de autoritățile competente.


Citește mai departe

Moldova

Accident grav pe traseul R3, la Bardar: două persoane, rănite

Un accident rutier grav s-a produs în seara de 15 decembrie, pe traseul R3, în zona localității Bardar, raionul Ialoveni.

Publicat

Potrivit poliției, un șofer de 20 de ani, aflat la volanul unui Mercedes Sprinter, nu a adaptat viteza, a frânat brusc, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens.


Autovehiculul s-a ciocnit frontal cu un Volkswagen, condus de un bărbat de 31 de ani, după care a lovit și un alt Mercedes.

În urma impactului, șoferul Volkswagenului și pasagerul său, în vârstă de 27 de ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Poliția investighează circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Jaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați

Doi tineri, de 18 și 19 ani, originari din Chișinău și Ucraina, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Rîșcani, fiind bănuiți de comiterea unui jaf într-un oficiu bancar din capitală.

Publicat

Victima, o femeie de 61 de ani, a fost deposedată de aproximativ 51.000 de lei în timp ce se afla la bancă pentru a depune banii în contul personal.

Potrivit anchetei, suspecții ar fi acționat direct, după care au fugit de la fața locului cu un automobil. În urma acțiunilor operative, polițiștii au identificat și stopat mijlocul de transport, iar cei doi au fost reținuți. Asupra lor au fost găsiți aproximativ 27.000 de lei, restul sumei fiind, conform datelor preliminare, transferată către alte persoane. Cei doi tineri au fost plasați în arest pentru 30 de zile și riscă până la 7 ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii