Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Grup specializat în contrabandă cu țigări destructurat. Printre figuranți – polițiști de frontieră care luau până la 7.000 de euro mită

Angajații Poliției de Frontieră în comun cu Serviciul de Informații și Securitate și Procuratura Anticorupție a RM, cât și în conlucrare cu organele de resort din România, au desființat un grup criminal organizat transfrontalier, constituit din 15 persoane, specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări.

Publicat

Membrii grupării aveau roluri bine determinate, iar pentru a pune în aplicare activitatea infracțională aceștia operau în comun cu o altă grupare care prelua marfa, transbordată prin contrabandă.

Pe parcursul a șase luni a fost cercetată activitatea infracțională a grupării criminale. Perioadă în care s-a documentat cinci livrări controlate a țigărilor peste segmentul „verde” al frontierei de stat. În acest sens, fiind acumulate probe relevante și desfășurate rețineri în flagrant.

Totodată, a fost stabilit că persoanele documentate au întreprins acțiuni de corupere a angajaților Poliției de Frontieră, ca ultimii să le asigure trecerea ilegală a frontierei de stat prin zona „verde” (alte locuri decât cele prevăzute pentru traversarea frontierei). Polițiștii de frontieră erau remunerați cu sume între 4000-7000 euro, pentru organizarea fiecarei treceri clandestine.


În prezent, de către echipa de documentare sunt desfășurate 12 percheziții în mai multe localități din regiunea de nord a RM, fiind reținute patru persoane.

Figuranții sunt cetățeni ai Republicii Moldova, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani. Pe fapt, persoanele procurau și depozitau marfa în apropierea frontierei ca ulterior să o transporte ilegal peste frontiera de stat.

Cu alte informații pe caz vom reveni ulterior.


Facem precizarea că pe întreg parcursul cercetărilor penale, suspecţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Advertisement

Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii