Moldova
/FOTO/ Pescuit ilegal, cu plasele, în perioada de prohibiție, pe Nistru. 16 procese verbale au fost întocmite
Grupul operativ al Direcției control resurse cinegetice şi piscicole din cadrul aparatului central al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, a efectuat două razii în vederea contracarării braconajului piscicol în raioanele: Dubăsari, Criuleni, Anenii Noi și Ștefan Vodă.
Urmare a inspectării și verificărilor efectuate în teritoriu, inspectorii de mediu au întocmit 16 procese-verbale contravenționale cu aplicarea unor amenzi în sumă totală de – 9 400,0 lei, prejudiciile cauzate mediului de către persoanele contraveniente, calculate și înaintate pentru recuperare de inspectorii de mediu, constituie suma de – 7 925,0 lei, au fost ridicate în calitate de corpuri delicte – 20 de unelte interzise pentru pescuit.
Toate persoanele delincvente, care pescuiau ilicit în perioada stabilită de prohibiție, au fost sancționate cu amenzi cuprinse între 8-12 u.c. (400-600,0 lei), pentru încălcarea regulilor de protecție a resurselor piscicole și a regulilor de pescuit în temeiul art. 114 alin. (1) Cod Contravențional, au fost ridicate și sculele de pescuit.
Un caz relevant a avut loc când în flagrant a fost depistat și documentat un locuitor al satului Talmaza, raionul Ștefan Vodă, care utilizând o plasă de tip ”ecran” a capturat ilicit din râul Nistru 6,0 kg de pește, de specia caras argintiu, în număr de 39 exemplare, cauzând resurselor biologice acvatice prejudicii în sumă de – 2 300,0 lei.
Pe numele acestei persoane la fel a fost întocmit proces-verbal în temeiul art. 114 alin. (1), Cod Contravențional, cu aplicarea amenzii în mărime de 12 u.c. (600,0 lei), cu ridicarea sculelor de pescuit și cu înaintarea pretenției de recuperare a pagubelor cauzate.
Din apele revărsate ale râului Nistru, în sectorul extravilan al satului Ciobruciu, raionul Ștefan Vodă, inspestorii au ridicat opt plase polimerice netorsionate instalate de către persoane neidentificate. Din pânzele acestor plase braconierești au fost eliberați în stare vie pești de diferite specii și dimensiuni în cantitate de aproximativ 15,0 kg.
Uneltele de pescuit ridicate, conform prevederilor pct. 19 din Anexa nr. 1 a Legii nr.149 din 08.06.2006, privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura au fost transportate şi predate pentru păstrare la depozitul Inspectoratului pentru Protecţia Mediului.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului, amintește că pasionații de pescuit sau pescarii comerciali, trebuie să știe că este instituita măsura de prohibiție pentru mai multe specii de pești în ariile naturale. Ordinul privind interdicția pescuitului în 2022 a fost publicat în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare pe 15 aprilie. Astfel, se interzice pescuitul timp de 62 de zile consecutive, în perioada de la 15 aprilie până la 15 iunie inclusiv.
Menționăm faptul că, pescuitul sportiv, amator și de agrement a speciei scrumbie de Dunăre, poate fi oportun numai în perioada stabilită de către Agenția de Mediu (prin ordin adăugător).

Moldova
/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.
Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.
Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.
Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.
Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



Moldova
Panică matinală în capitală: 27 de persoane, inclusiv 6 minori, evacuate dintr-un bloc în urma unui incendiu.
Panică matinală în capitală. Salvatorii au evacuat 27 de persoane, inclusiv 6 copii, dintr-un bloc de locuit din municipiul Chișinău, după ce exista riscul de intoxicare cu fum în urma unui incendiu.
Cazul s-a produs în dimineața zilei de 16 ianuarie, într-un bloc cu 9 etaje, situat pe strada Romană. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:49. Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a izbucnit la un cazan de încălzire conectat la rețeaua de gaz natural. La fața locului au intervenit cinci echipe de pompieri și salvatori.
Ajunși, angajații IGSU au stabilit că flăcările au cuprins cazanul de încălzit, precum și mai multe bunuri materiale din interiorul băii apartamentului, cu o suprafață totală de 50 metri pătrați. Incendiul a fost localizat la ora 07:10 și lichidat complet la o oră mai târziu.
În timpul intervenției, pompierii au evacuat 27 de locatari, printre care 6 minori, pentru a preveni intoxicarea acestora cu produsele de ardere. Proprietara apartamentului afectat s-a evacuat de sine stătător până la sosirea echipajelor de intervenție, fără a avea de suferit. Din fericire, victime nu au fost înegistrate.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit preliminar că incendiul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice a cazanului de încălzire.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 41 de situații de risc la nivel național.
Moldova
Trafic de influență, la Cahul: Mai mulți cetățeni ar fi obținut certificate profesionale și medicale contra mită.
O schemă de trafic de influență, prin care mai mulți cetățeni ar fi obținut certificate profesionale și medicale contra mită, fără a se prezenta la instruiri sau comisii, a fost destructurată de Centrul Național Anticorupție, în comun cu procurorii municipiului Cahul. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore.
Bănuiții ar fi pretins și primit sume de bani de la mai multe persoane, susținând că pot influența membrii Comisiei de examinare a cunoștințelor în domeniul securității industriale. În schimbul banilor, aceștia promiteau eliberarea certificatelor de școlarizare și de competență profesională, fără ca beneficiarii să participe la orele de instruire.
Totodată, ofițerii CNA au documentat și un alt dosar de trafic de influență, în care este vizat unul dintre bărbații reținuți, care ar fi acționat în complicitate cu o a treia persoană. Conform anchetatorilor, cei doi ar fi declarat că au influență asupra membrilor comisiilor medicale și ar fi pretins și primit bani pentru perfectarea certificatelor medicale necesare obținerii permisului de conducere și a certificatelor de competență profesională, fără prezentarea fizică la comisia medicală.
În prezent, doi dintre suspecți au fost plasați în izolator pentru 72 de ore, iar al treilea este cercetat în stare de libertate.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.



