Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/A urcat băut și fără permis la volan și deplasându-se cu viteză a ajuns în copac

Viteza cu care au ajuns într-un copac 3 tineri și care i-ar fi putut duce în altă locație decât alături de cei dragi.

Publicat

Cu atât mai greu de imaginat este dacă mașina condusă de tânărul în stare de ebrietate și fără permis de conducere ajungea nu în copac, dar într-un automobil cu oameni fără nici o vină, care își fac planuri, au vise și copii de crescut.

La moment polițiștii din Briceni investighează circumstanțele producerii unui accident rutier care a avut loc în dimineața de 3 aprilie în jurul orei 05:10 pe traseul M-5, la ieșire din localitatea Criva.

La fața locului polițiștii au stabilit, preliminar, că automobilul de marca Audi A6 la volanul căruia se afla un tânăr de 27 de ani din localitatea Drepcăuți raionul Briceni, fără a deține permis de conducere, se deplasa spre direcția postului vamal Criva, nu a adaptat viteza necesară pe segmentul respectiv de drum și nu a ținut cont de faptul că carosabilul era umed și vizibilitatea redusă, având viteză excesivă a pierdut controlul volanului ieșind pe banda de sens opus, iar în consecință s-a tamponat într-un copac de pe marginea drumului.


În urma impactului, atât șoferul cât și pasagerii, doi tineri de 19 ani locuitori ai satelor Drepcăuți și Lipcani au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.

Fiind testați alcoolscopic la fața locului s-a constatat că tânărul de 27 de ani de la volanul automobilului avea consum de alcool 0,49 mg/l vapori de alcool în aerul expirat, dar și pasagerii se aflau în stare avansată de ebrietate.

Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Anul trecut din cauza vitezei, pe teritoriul țării, au decedat 134 de persoane, iar 1028 au rămas cu traume pe viață. În context, Poliția Națională amintește, în special tinerilor, că traseul și viețile oamenilor nu sunt un joc online, unde o poți lua de la capăt. Poate e cazul ca fiecare să învețe din greșelile altora și să nu se bazeze pe destin. Prețuiți Viața!


Moldova

O mașină a arsa ca o torță la Cahul: la fața locului au intervenit pompierii.

Un automobil a ars aproape în totalitate, în dimineața de 9 februarie, pe strada Alexandr Pușkin din municipiul Cahul. Mașina a luat foc în timp ce se afla în mers, iar pompierii au intervenit de urgență pentru a stinge flăcările.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, incendiul a izbucnit în timpul deplasării autovehiculului. La fața locului a fost trimisă o echipă de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul și să lichideze complet focul în scurt timp.

În urma incendiului, circa 90 la sută din automobil a fost distrus. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.

Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.


Citește mai departe

Moldova

Sobele fac victime: O bătrână, intoxicată cu produse de ardere după folosirea incorectă a sobei.

O femeie de 80 de ani a ajuns la spital cu intoxicație cu produsele de ardere, după ce ar fi încălcat regulile antiincendiare în timpul exploatării unei sobe de încălzit. Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 8 februarie, într-o gospodărie din satul Orac, raionul Leova.

Publicat

Potrivit informațiilor, femeia a suferit o intoxicație în urma utilizării necorespunzătoare a sobei. Aceasta a fost preluată de medici și transportată la spitalul raional pentru investigații. La moment, starea victimei este stabilă.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit că incidentul s-ar fi produs din cauza nerespectării regulilor de apărare împotriva incendiilor. Proprietara ar fi suprasolicitat soba, fapt ce a dus la mocnirea saltelei patului aflat în imediata apropiere.

În acest context, reprezentanții IGSU îndeamnă cetățenii să respecte cu strictețe regulile de utilizare a surselor de încălzire, să evite suprasolicitarea acestora și să păstreze materialele combustibile la o distanță sigură față de sursele de căldură, pentru a preveni situațiile de risc.


Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, în Republica Moldova au fost înregistrate 291 de incendii, în urma cărora 43 de persoane și-au pierdut viața.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Call-centru cu rulaj de milioane: Polițiștii au destructurat o amplă schemă de escrocherii și spălare de bani.

O amplă schemă de escrocherii și spălare de bani, destructurată de oamenii legii. Grupul ar fi obținut lunar aproximativ 2 milioane de dolari printr-un așa-numit „centru de apel”, folosind victime din mai multe domenii și metode sofisticate de fraudă.

Publicat

Oamenii legii, împreună cu procurorii PCCOCS, au reținut 15 persoane, suspectate că ar fi implicate în această rețea infracțională. Acțiunile au avut loc pe 5 februarie, în cadrul unor percheziții care au vizat locuințele și birourile operatorilor.

Ancheta arată că suspecții se prezentau drept specialiști în tehnologiile informaționale și contactau potențiale victime pentru a le convinge să „investească” în bunuri sau tranzacții inexistente – de la terenuri pentru construcții și criptomonede, până la diverse oportunități financiare fictive. După transferul banilor, legătura cu victimele era întreruptă, iar sumele ajungeau la organizatorii grupului.

Investigațiile au scos la iveală și implicarea rețelei în spălarea banilor proveniți din activități ilegale, atât din țară, cât și din străinătate, inclusiv contrabandă cu țigări și alcool, trafic de droguri și escrocherii online. Pentru a masca proveniența fondurilor, gruparea ar fi creat firme-paravan și platforme dedicate tranzacțiilor cu criptovalută.


În urma perchezițiilor, au fost ridicate 25 de calculatoare și 35 de telefoane mobile, care urmează să fie supuse expertizei pentru identificarea completă a mecanismului infracțional.

Printre cei reținuți se numără persoane cu vârste între 24 și 36 de ani, din stânga Nistrului, sudul țării, dar și cetățeni străini. A fost reținut și liderul operatorilor, un bărbat de 34 de ani.

Procurorii urmează să examineze probele acumulate, să formuleze învinuirile și să ceară arest preventiv, dar și să identifice organizatorii din eșalonul superior al grupării. În paralel, autoritățile lucrează la identificarea victimelor și stabilirea prejudiciului fiecărei persoane.


Citește mai departe

topul săptămânii