Moldova
/VIDEO/ Ar fi furat metal de aproape 23.000 de lei dintr-un depozit, la Trușeni: Tânăr de 22 de ani, reținut
Un tânăr de 22 de ani, a fost reținut de ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectat de comiterea unui furt.
La data de 23 martie, Poliția a fost sesizată de un bărbat care a comunicat că din depozitul situat în comuna Trușeni, i-au fost sustrase mai multe bunuri materiale ( o cadă din fontă, un lavoar, o grilă ventilator, închizătoare pentru ușă, mânere pentru și alte obiecte din metal).
Prejudiciul estimat de către bărbat este de 22 877 de lei.
Urmare a măsurilor speciale de investigație și urmărire penală întreprinse de polițiști, suspectul a fost reținut. În cadrul acțiunilor procesual penale bărbatul și-a recunoscut vina. Bunurile materiale sustrase au fost ridicate și urmează a fi returnate proprietarului.
Tânărul este cercetat penal pentru furt, care, conform legislației în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 32 500 de lei la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de 180 la 240 ore sau cu închisoare pe un termen de până la 4 ani.
Moldova
Bărbat, găsit mort într-o fântână la Cantermir: Salvatorii au intervenit la 18 metri adâncime.
Un bărbat de 44 de ani a murit după ce s-a prăbușit într-o fântână publică din satul Vișniovca din raionul Cantemir. Tragedia s-a produs în după-amiaza de 8 mai, în circumstanțe care urmează să fie stabilite de oamenii legii.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ajunși la fața locului, salvatorii au stabilit că trupul neînsuflețit al bărbatului se afla la o adâncime de aproximativ 18 metri. Intervenția a fost dificilă din cauza diametrului îngust al fântânii, de doar 45-50 de centimetri.
Pentru recuperarea corpului, salvatorii au folosit tehnici speciale de extragere. Misiunea s-a încheiat după o oră și jumătate, când bărbatul a fost scos din fântână.
Cauza și circumstanțele exacte ale incidentului urmează să fie stabilite de organele competente.


Moldova
Noi detalii în cazul tragediei de la Cahul: Adolescentul de 16 ani ar fi fost atins de glonțul care a rănit militarul în termen.
Detalii de ultimă oră în cazul tragediei produse într-o unitate militară din municipiul Cahul. Poliția anunță că medicul legist care a examinat corpul neînsuflețit al adolescentului de 16 ani a informat oamenii legii, că preliminar minorul ar fi fost pătruns de glontele care l-a rănit pe militarul în termen.
La moment, expertiza medico-legală continuă pentru a stabili cu exactitate cauza decesului, iar militarul care a efectuat împușcătura a fost reținut de polițiști.
Tragedia s-a produs în data de 10 mai, în jurul orei 13:30, într-o unitate militară din Cahul. Potrivit informațiilor preliminare, un militar prin contract, în vârstă de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în timp ce se afla împreună cu adolescentul de 16 ani, venit în vizită la un alt militar în termen.
În urma împușcăturii, militarul în termen, în vârstă de 18 ani, a fost rănit și transportat la spital. Medicii spun că viața acestuia este în afara oricărui pericol.
Inițial, oamenii legii anunțau că minorul aflat la fața locului ar fi intrat în stare de șoc și și-ar fi pierdut cunoștința imediat după incident, iar cauza preliminară indicată de medici era un stop cardiac. Însă noile informații oferite de medicul legist schimbă versiunea preliminară a anchetei.
Arma implicată în incident a fost ridicată pentru expertiză, iar polițiștii și procurorii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
Moldova
Minor tamponat de mașină: Băiatul de 7 ani se deplasa cu bicicleta în momentul în care a fost lovit de un automobil.
Un copil a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în satul Cărpineni, raionul Hîncești.
Potrivit informațiilor preliminare, incidentul a avut loc în seara zilei de 4 mai, în jurul orei 17:30, după ce poliția a fost alertată despre producerea accidentului. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi lovit o bicicletă condusă de un minor de 7 ani.
Conform datelor preliminare, copilul se deplasa în aceeași direcție cu vehiculul, pe traseul în direcția satului Negrea, iar impactul s-ar fi produs în circumstanțe care urmează a fi clarificate. Un martor susține că, înainte de coliziune, minorul ar fi întors capul spre mașină și s-ar fi deplasat în direcția acesteia.
În urma impactului, copilul a suferit traumatisme și a fost găsit la pământ, fiind preluat de un echipaj medical și transportat de urgență la Spitalul Raional Hîncești pentru îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului, inclusiv modul în care s-a produs impactul și eventualele responsabilități.
-
Moldova6 zile în urmăMinor tamponat de mașină: Băiatul de 7 ani se deplasa cu bicicleta în momentul în care a fost lovit de un automobil.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Rețea de acte false, destructurată: Un suspect, filmat în timp ce înmânează un act fals unei „cliente”.
-
Moldova6 zile în urmăAr fi „închis ochii” la defrișări ilegale: Șefa inspecției de mediu Ocnița și doi inspectori, reținuți pentru corupție.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Minor vizat într-un dosar de droguri: Narcotice de peste 80.000 de lei au fost scoase din circuit.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Dădeau „lovitura” în locuințe: Cinci tineri, bănuiți de comiterea furturilor din case, la Hîncești.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Băuți sau fără permis: Mai mulți șoferi, documentați, după ce au încălcat grav regulile de circulație.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Limbi străine predate cu încălcări fiscale: Evaziune de circa 4 milioane de lei la un ONG din Chișinău.
-
Moldova7 zile în urmăIncendiu într-un bloc din Chișinău: Focul ar fi pornit după lansarea artificiilor.
