Moldova
Sunau și se prezentau angajați ai băncilor: Un bărbat și un minor ar fi furat 111.000 lei de pe cardurile bancare a cinci persoane
Ofițerii Direcției investigaţii infracţiuni informatice a Inspectoratului Național de Investigații INI, de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cercetează penal un bărbat și un minor pentru transferarea frauduloasă pe propriile conturi bancare a banilor de pe cartelele persoanelor străine, în sumă de 111.000 de lei.
Faptele au avut loc în ianuarie-februarie 2022, atunci când cei doi apelau clienții a două bănci comerciale din Moldova, în calitate de pretinși funcționari ai acestora. Ca următor pas al comunicării ilegale, aceștia pretindeau că a avut loc o fraudă în privința cartelei bancare a victimelor, iar pentru blocarea ei imediată, acestea urmau să le trimită un text cu numărul deplin al cartelei și parola de accesare a contului prin internet și prin aplicația mobilă. Ulterior, aceștia le accesau conturile și transferau banii victimelor către propriile conturi bancare.
Ulterior, cinci clienți ai celor două bănci au depus plângeri la autorități, care au identificat doi bănuiți, au desfășurat mai multe percheziții, după care bărbatul a fost reținut, iar minorul este cercetat în libertate, potrivit legii. Urmează ca procurorul PCCOCS să solicite aplicarea arestului preventiv în privința reținutului, în scopul asigurării caracterului obiectiv al investigațiilor, perioadă în care ambii bănuiți se prevalează de prezumția nevinovăției, conform cerințelor legale.

Moldova
Doi chișinăuieni, reținuți cu droguri de un milion de lei la intrarea în Bălți: unul era drogat la volanul unui BMW Seria 7
O captură impresionantă de droguri, în valoare de aproximativ un milion de lei, a fost făcută de ofițerii Direcției investigații „Nord” a INI și procurorii PCCOCS, la intrarea în municipiul Bălți. În vizorul oamenilor legii au ajuns doi bărbați din Chișinău, bănuiți că fac parte dintr-un grup organizat specializat în traficul de droguri.
Primul a fost reținut șoferul unui BMW Seria 7, în vârstă de 34 de ani, care transporta în mașină circa 2,5 kilograme de marijuana hidroponică și hașiș, ambalate în 140 de pliculețe pregătite pentru vânzare în Bălți. Verificările medicale au arătat că bărbatul se afla la volan sub influența marijuanei și a cocainei.
Ulterior, a fost reținut și un al doilea bănuit, în vârstă de 25 de ani, despre care anchetatorii spun că i-ar fi furnizat drogurile șoferului. Cei doi ar face parte dintr-o rețea care distribuia droguri în Bălți, Telenești și alte raioane din nordul țării, în baza comenzilor plasate prin aplicația Telegram.
Potrivit informațiilor preliminare, gruparea intenționa să se extindă și căuta noi intermediari („dealeri”) pentru vânzarea substanțelor narcotice.
Mașina folosită la transportarea drogurilor a fost ridicată și urmează a fi supusă sechestrului, în vederea confiscării. Judecătoria Bălți a dispus arest preventiv pentru șoferul de 34 de ani, iar procurorii au formulat învinuirea pentru complicitate și în cazul celui de-al doilea suspect.
Între timp, investigațiile continuă pentru identificarea altor membri ai grupului, cei vizați beneficiind de prezumția nevinovăției până la o decizie definitivă a instanței.
Moldova
FISC-ul și ANTA, cu ochii pe taximetriști: amenzi de peste 28.000 de lei și plăcuțe ridicate pentru transport ilicit de pasageri
Serviciul Fiscal de Stat continuă lupta cu transportul ilicit de persoane în regim taxi. În perioada 4–7 noiembrie 2025, inspectorii fiscali, împreună cu angajații Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) și ai Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), au efectuat controale în municipiul Chișinău, vizând atât taximetriștii care activează ocazional, cât și cei care lucrează prin aplicații online.
În urma verificărilor, autoritățile au descoperit numeroase abateri: activitate fără înregistrare oficială, neeliberarea bonurilor fiscale și nedeclararea veniturilor obținute. În total, au fost realizate 22 de controale operative, dintre care în 7 cazuri s-a constatat neutilizarea aparatelor de casă, iar 10 persoane care prestau servicii de taxi ilegal au fost sancționate contravențional.
Valoarea totală a amenzilor aplicate depășește 28.000 de lei. Totodată, ANTA a dispus ridicarea plăcuțelor de înmatriculare și a pașapoartelor tehnice pentru mai multe vehicule implicate, acestea rămânând fără drept de circulație timp de trei luni.
Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă șoferii să activeze legal și transparent, iar pasagerii – să ceară bonul fiscal la fiecare călătorie. Cazurile de activitate ilicită pot fi raportate gratuit la Linia Fierbinte SFS – 0 8000 1525.
Moldova
Tragedie la Bulăiești, Orhei: un bărbat a murit după ce a fost lovit de o mașină
Un grav accident rutier s-a produs vineri seara, 8 noiembrie, în jurul orei 18:30, pe o stradă din satul Bulăiești, municipiul Orhei. Un bărbat de 53 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un automobil de marca Dacia.
Potrivit datelor preliminare, la volanul vehiculului se afla un tânăr de 21 de ani, originar din aceeași localitate. În circumstanțe care urmează a fi stabilite, acesta a tamponat pietonul, care se afla pe partea carosabilă.
Impactul a fost puternic, iar victima a decedat pe loc, înainte de sosirea echipajelor medicale.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând 0.00 mg/L alcool în aerul expirat. Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului și cauza exactă care a dus la tragedie.
-
Moldova3 zile în urmăCopilă de 13 ani, găsită moartă în șahta liftului fostului hotel „Național”, după ce nu s-a mai întors acasă de la liceu
-
Moldova4 zile în urmăO mamă și ai săi trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului în prag de iarnă. Familia are nevoie de ajutor
-
Moldova4 zile în urmăConflict între vecini în capitală. Un șofer și-a găsit mașina cu roțile sparte și capota desenată
-
Moldova4 zile în urmăAccidentul în care un pasager a murit la Ocnița: Mașina era condusă de un polițist de frontieră
-
Moldova5 zile în urmăTragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3
-
Moldova4 zile în urmăAccident tragic la Strășeni: O femeie și un bărbat au decedat pe loc, după ce două mașini s-au lovit violent. Doi minori și un adult, transportați la spital
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Șofer agresiv, surprins pe contrasens la Măgdăcești. Bărbatul riscă să rămână fără permis de conducere.
