Rețele de socializare

Moldova

Doi polițiști din Fălești l-ar fi agresat pe un primar din același raion: Reacția IGP

Doi polițiști din Fălești l-ar fi agresat pe un primar din același raion.

Publicat

Despre caz a fost relatat pe canalul de Telegram Ungureanu 112.

Potrivit sursei, este vorba despre doi angajați ai IP Fălești, care, noaptea trecută, împreună cu tatăl unuia dintre ei, l-au luat la pumni pe alesul local din satul Pietrosu, raionul Fălești.

Ulterior, pe Deschide.MD au apărut și declarațiile lui Ghenadie Grădinari, primarul localității Pietrosu. Potrivit lui, cei doi polițiști l-ar fi luat la pumni din cauza că nu a vrut să le facă cinste.


„Eu eram în curte cu familia, iar ei erau în civil când au trecut cu automobilul pe lângă poarta mea și au cerut să-i servesc cu 100 de grame. Le-am zis că nu am și ei m-au numit cu tot felul de cuvinte urâte, după care au plecat, ulterior m-au sunat și au continuat să mă insulte. Peste ceva s-au întors, m-au scos la poartă și m-au luat la bătut cu pumnii și picioarele de față cu vecinii și familia. Mi-au speriat copilul. Unul dintre ei m-a lovit cu piciorul în cap și am căzut jos. Cei doi erau împreună cu tatăl unuia dintre ei care este agent economic la noi în localitate. Am sunat la poliție, iar astăzi am fost și am făcut expertiza medico-legală”, ne-a comunicat victima.

Primarul ne-a mai spus că cei doi angajați ai IP Fălești sunt Teodor Negură și Dumitru Rotari. Cei doi au fost testați cu apratul Drager, iar rezultatele au arăptat că primul avea 1,76 mg/l de alcool pur în aerul expirat, iar cel de-al doilea, tot el fiind și cel care se afla la volanul automobilului, avea o concetrați de alcool de 0,96 mg/l.

Sursele Deschide.MD din teritoriu susțin că Procuratura Fălești a inițiat pe numele acestora a fost inițiat un proces penal pentru huliganism.


IGP a venit cu o reacție pe pagina de Facebook în acest sens.

Conducerea Inspectoratului General al Poliției a fost sesizată despre implicarea într-un conflict, a doi angajați ai Inspectoratului de Poliție Fălești cu un reprezentant al Administrației Publice Locale al unei localități din raionul Fălești.

În procesul de documentare s-a constatat că angajații se aflau în afara programului de serviciu. Conducerea IGP a dispus imediat inițierea unei anchete de serviciu pentru a stabili toate circumstanțele și a aplica măsurile disciplinare corespunzătoare”, se arată în comunicatul poliției.


Totodată, Poliția Națională reiterează că, polițiștii sunt obligați să dea dovadă de un comportament demn și responsabil, indiferent dacă sunt sau nu în timpul activității de muncă. Orice acțiune care denigrează imaginea Poliției va fi penalizată corespunzător.

Moldova

A abuzat sexual doi copii: Un bărbat din sudul țării va petrece următorii 21 de ani în închisoare.

Sentință dură pronunțată de magistrații din sudul țării. Un bărbat de 45 de ani a fost condamnat la 21 de ani de detenție, după ce a fost găsit vinovat de abuzarea sexuală a doi minori, viol și răspândire de pornografie infantilă. Deși dovezile administrate de procurori sunt covârșitoare, inculpatul, care are antecedente penale, își susține în continuare nevinovăția.

Publicat

Potrivit actului de acuzare, ororile au început după ce inculpatul a adăpostit o tânără de 16 ani care nu avea o locuință, însă gestul aparent binevoitor s-a transformat într-un coșmar. Timp de două luni, adolescenta a fost agresată constant, iar în februarie 2025 ar fi fost violată. Mai mult, bărbatul a fotografiat victima fără haine și a folosit imaginile pentru a o șantaja, ulterior distribuindu-le pe o rețea de socializare.

Șirul abuzurilor nu s-a oprit aici. În luna mai a aceluiași an, individul a sechestrat timp de două zile un băiat de 12 ani, fratele fostei sale partenere, asupra căruia a comis acțiuni cu caracter sexual. Copilul a fost eliberat doar după intervenția forțelor de ordine, după ce bărbatul refuzase să îl predea mamei și surorii sale.

Magistrații au decis ca acesta să își execute pedeapsa de 21 de ani într-un penitenciar de tip închis. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șofer teribilist, sancționat: Un tânăr de 20 de ani s-a filmat conducând cu aproape 200 km/h pe bulevardul Dacia.

Un tânăr de 20 de ani a fost sancționat de polițiști, după ce s-a filmat în timp ce conducea cu aproximativ 200 de kilometri pe oră și manifesta un comportament agresiv în trafic, pe bulevardul Dacia din capitală.

Publicat

Cazul a ajuns în atenția oamenilor legii după ce, în mediul online, au apărut imagini video în care șoferul ignoră prevederile Regulamentului circulației rutiere și pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. În urma apariției secvențelor, poliția s-a autosesizat și a demarat verificări.

În cadrul măsurilor întreprinse, polițiștii de patrulare au reușit să identifice individul aflat la volan. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, originar din Ungheni.

Din imaginile apărute online se vede cum acesta se filmează în timp ce conduce cu viteză excesivă, mișcând volanul dintr-o parte în alta, în timp ce pe scaunul din dreapta se afla și un pasager.


Pentru încălcările comise, tânărul a fost sancționat contravențional pentru comportament agresiv în trafic, crearea unei situații de accident, dar și pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.

Poliția reamintește că abaterile de la regulile de circulație pot avea consecințe grave și pot pune în pericol viața tuturor participanților la trafic, îndemnând șoferii să manifeste responsabilitate la volan.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Rețea de migrație dată peste cap: 11 persoane sunt bănuite că ar fi ajutat 400 de ucraineni să ajungă ilegal în UE.

O rețea bine organizată, suspectată că ar fi facilitat migrația ilegală a circa 400 de cetățeni ucraineni, a fost destructurată după aproape un an de investigații. În urma operațiunii, oamenii legii au reținut 11 persoane, bănuite că ar fi obținut sume impresionante de bani din această activitate.

Publicat

Potrivit Poliției de Frontieră, operațiunea a fost desfășurată de angajații Direcției investigare criminalitate transfrontalieră și ai Direcției urmărire penală din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în comun cu procurorii PCCOCS.

În cadrul măsurilor speciale de investigații, oamenii legii au efectuat 30 de percheziții, cu suportul mascaților Direcției acțiuni speciale la frontieră. În urma descinderilor, au fost reținute 11 persoane, suspectate că ar fi organizat intrarea ilegală în Republica Moldova a sute de cetățeni ai Ucrainei.

Anchetatorii spun că membrii grupării ar fi perceput sume cuprinse între 6.000 și 10.000 de dolari pentru fiecare persoană, facilitând traversarea ilegală a frontierei, inclusiv pe segmentul „verde” și prin regiunea din stânga Nistrului. Astfel, schema ar fi generat venituri de milioane.


Potrivit probelor acumulate, activitatea grupării era bine pusă la punct și se desfășura în mai multe etape. Inițial, cetățenilor ucraineni li se organiza cazarea în municipiile Chișinău și Cahul, iar ulterior li se programa vizita la Inspectoratul General pentru Migrație. Suspecții îi instruiau pe migranți să declare că nu sunt victime ale migrației ilegale, pentru a facilita obținerea rapidă a documentelor necesare șederii pe teritoriul Republicii Moldova.

După perfectarea actelor, cetățenii erau transportați în zona de sud a țării, unde alți membri ai rețelei îi preluau și îi duceau peste frontiera de stat, folosind mijloace de transport în regim de taxi. Destinația finală ar fi fost state din Uniunea Europeană.

În timpul perchezițiilor, polițiștii de frontieră au ridicat mai multe mijloace de transport folosite în activitatea infracțională, dispozitive electronice care ar conține informații importante pentru anchetă, arme și muniții deținute ilegal, dar și sume de bani care ar proveni din activitatea ilegală.


Suspecții au vârste cuprinse între 27 și 56 de ani și sunt originari din raioanele Cahul, Anenii Noi și din orașul Vulcănești. Urmărirea penală continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii