Rețele de socializare

Moldova

Dosarul de contrabandă cu aur din SUA // Patru persoane au primit mandate de arest

Cele patru persoane, învinuite în dosarul de contrabandă cu aur din Statele Unite ale Americii, au primit mandate de arest.

Publicat

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au acceptat parțial solicitările procurorilor privind aplicarea arestului preventiv în privința celor vizați.

Astfel, trei învinuiți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar o femeie, funcționar poștal, pentru 20 de zile.

Amintim că patru persoane, printre care un angajat al Serviciului Vamal, dar și un funcționar poștal, au fost reținuți într-un dosar de contrabandă cu aur din SUA. Cei patru au încercat introducerea în mod fraudulos, prin intermediul trimiterilor poștale, a lingourilor de aur și granulelor în cantitate totală de 1024 grame, cu puritatea de 99,99%, având o valoare de peste 1 milion de lei.


Moldova

Bărbat, găsit mort într-o fântână la Cantermir: Salvatorii au intervenit la 18 metri adâncime.

Un bărbat de 44 de ani a murit după ce s-a prăbușit într-o fântână publică din satul Vișniovca din raionul Cantemir. Tragedia s-a produs în după-amiaza de 8 mai, în circumstanțe care urmează să fie stabilite de oamenii legii.

Publicat

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ajunși la fața locului, salvatorii au stabilit că trupul neînsuflețit al bărbatului se afla la o adâncime de aproximativ 18 metri. Intervenția a fost dificilă din cauza diametrului îngust al fântânii, de doar 45-50 de centimetri.

Pentru recuperarea corpului, salvatorii au folosit tehnici speciale de extragere. Misiunea s-a încheiat după o oră și jumătate, când bărbatul a fost scos din fântână.

Cauza și circumstanțele exacte ale incidentului urmează să fie stabilite de organele competente.



Citește mai departe

Moldova

Noi detalii în cazul tragediei de la Cahul: Adolescentul de 16 ani ar fi fost atins de glonțul care a rănit militarul în termen.

Detalii de ultimă oră în cazul tragediei produse într-o unitate militară din municipiul Cahul. Poliția anunță că medicul legist care a examinat corpul neînsuflețit al adolescentului de 16 ani a informat oamenii legii, că preliminar minorul ar fi fost pătruns de glontele care l-a rănit pe militarul în termen.

Publicat

La moment, expertiza medico-legală continuă pentru a stabili cu exactitate cauza decesului, iar militarul care a efectuat împușcătura a fost reținut de polițiști.

Tragedia s-a produs în data de 10 mai, în jurul orei 13:30, într-o unitate militară din Cahul. Potrivit informațiilor preliminare, un militar prin contract, în vârstă de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în timp ce se afla împreună cu adolescentul de 16 ani, venit în vizită la un alt militar în termen.

În urma împușcăturii, militarul în termen, în vârstă de 18 ani, a fost rănit și transportat la spital. Medicii spun că viața acestuia este în afara oricărui pericol.


Inițial, oamenii legii anunțau că minorul aflat la fața locului ar fi intrat în stare de șoc și și-ar fi pierdut cunoștința imediat după incident, iar cauza preliminară indicată de medici era un stop cardiac. Însă noile informații oferite de medicul legist schimbă versiunea preliminară a anchetei.

Arma implicată în incident a fost ridicată pentru expertiză, iar polițiștii și procurorii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

Moldova

Minor tamponat de mașină: Băiatul de 7 ani se deplasa cu bicicleta în momentul în care a fost lovit de un automobil.

Un copil a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în satul Cărpineni, raionul Hîncești.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, incidentul a avut loc în seara zilei de 4 mai, în jurul orei 17:30, după ce poliția a fost alertată despre producerea accidentului. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi lovit o bicicletă condusă de un minor de 7 ani.

Conform datelor preliminare, copilul se deplasa în aceeași direcție cu vehiculul, pe traseul în direcția satului Negrea, iar impactul s-ar fi produs în circumstanțe care urmează a fi clarificate. Un martor susține că, înainte de coliziune, minorul ar fi întors capul spre mașină și s-ar fi deplasat în direcția acesteia.

În urma impactului, copilul a suferit traumatisme și a fost găsit la pământ, fiind preluat de un echipaj medical și transportat de urgență la Spitalul Raional Hîncești pentru îngrijiri medicale.


Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului, inclusiv modul în care s-a produs impactul și eventualele responsabilități.


Citește mai departe

topul săptămânii