Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Lupta cu magazinele online de droguri continuă

Traficul de druguri ia amploare peste tot, iar țara noastră nu este o excepție. Aplicațiile mobile sunt pline de magazine online unde se vând astfel de substanțe.

Publicat

Doar în această săptămână, patru curieri de narcotice au fost reținuți pe teritoriul municipiului Chișinău. În primul caz, este vorba despre un tânăr și o tânără de 25 și respectiv 27 de ani, care vindeau PVP, marijuană și Ecstasy.

Polițiștii și procurorii au percheziționat locuințele, dar și ascunzișurile cu narcotice ale suspecților, de unde au ridicat în total, 137 de pachețele. Într-un alt caz, doi tineri originari din Drochia au fost reținuți, suspectați de activități similare.

Doar că aceștia aveau un asortiment de substanțe mai sărac, ei vindeau doar PVP. În timpul reținerii, asupra tinerilor au fost depistate 40 de doze gata pregătite pentru comerț.


De obicei, acești afaceriști lucrează după aceeași schemă. Ei fac rost de droguri, le plasează în diverse ascunzișuri, cum ar fi sub pietre, tufișuri bănci în parcuri etc, apoi găsesc clienți, cărora le trimit datele unor conturi bancare. După ce primesc dovada că, cumpărătorii au achitat pentru comandă, dealerii le transmit o fotografie și geolocația unde sunt ascunse substanțele interzise.

Mai departe, în acțiune intră consumatorii de astfel de substanțe. Ei încep să caute substanțele pentru care au achitat. Deseori, în locurile publice pe unde se plimbă se află și echipaje de carabinieri care monitorizează situația în zonă.

După ce au fost identificați de carabinieri, suspecții sunt conduși la inspectoratul de poliție sau grupa operativă este chemată la fața locului, pentru a documenta cazul și a iniția expertizele de rigoare.


Potrivit datelor oferite de către șeful direcției Antidrog din cadrul INI, Ion Țurcan, fenomenul magazinelor online de droguri a apărut aproximativ în 2015 în țara noastră, iar an de an, acest fenomen înregistrează o creștere continuă atât în RM cât și în țările vecine.

Îmbucurător este totuși faptul că și numărul magazinelor destructurate de oamenii legii la fel, este în creștere. Pe parcursul anului 2021, au fost pornite 31 cauze penale pe faptul comercializării drogurilor prin aplicația TELEGRAM, cu 10 mai mult ca în 2020.

Totodată, în ultimul an au fost reținute 95 de persoane, dintre care 60 persoane au fost arestate. Față de 2020 cifra a crescut cu 56. Direcția antidrog mai anunță că în total, în 2021 au fost destructurate 25 de magazine online.

echipa.md


Ediție TV

Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.

Accident cu sfârșit tragic în raionul Sîngerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai în localitatea Țîpletești, raionul Sîngerei. Potrivit datelor preliminare, motociclistul de 24 de ani, împreună cu o pasageră de 20 de ani, s-ar fi deplasat prin localitate, iar la un moment dat, într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul ghidonului și s-ar fi tamponat cu putere într-un obstacol de pe marginea drumului.

În urma coliziunii, cei doi tineri au fost transportați de urgență la Spitalul Clinic municipal Bălți de către un echipaj de ambulanță, însă din nefericire motociclistul a decedat în drum spre spital.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul accident.


echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Incendiu în orașul Căușeni: O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în sudul țării. O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări, în orașul Căușeni, iar zeci de pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.

Publicat

Focul a izbucnit în după amiaza zilei de 30 aprilie, iar martorii, panicați de cele întâmplate, au sunat imediat la Serviciul 112. În urma apelului, a fost aplicat planul sporit de intervenție, la fața locului venind cinci echipe de pompieri și salvatori.

Angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o anexă din spatele clădirii cu trei nivele, iar focul se răspândea deja spre acoperișul construcției. Pe lângă flăcările puternice, și fumul dens s-a răspândit la zeci de metri distanță.

Pompierii și salvatorii au luptat cu flăcările timp de câteva ore pentru a le localiza și stinge. Din fericire, nu au fost raportate victime, incendiul provocând doar daune materiale. Deocamdată nu se cunoaște de la ce ar fi pornit incendiul, circumstanțele urmând a fi examinate de specialiști.



Citește mai departe

Ediție TV

Weekend marcat de tragedii: Doi moldoveni au decedat în România

Weekend marcat de tragedii. Doi moldoveni și-au găsit sfârșitul în România, în circumstanțe șocante.

Publicat

În primul caz, un tânăr de 28 de ani, care deține cetățenie dublă, a fost găsit spânzurat în zona Podu Roș, din Iași. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost observat de către un trecător, care a sunat imediat la poliție. La scurt timp, toate echipele de intervenție s-au îndreptat la fața locului și au descoperit sub pod cadavrul tânărului. Oamenii legii au emis ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului tânărului.

În același timp, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă.

Tot în weekendul trecut, un șofer moldovean a murit într-un accident groaznic, după ce autocisterna încărcată cu etanol pe care o conducea s-a răsturnat și s-a izbit violent de un stâlp. Accidentul a avut loc în Mărășești, județul Vrancea, iar circulația în zonă a fost blocată timp de mai multe ore. Autocisterna, înregistrată în Republica Moldova, transporta etanol când s-a răsturnat pe carosabil.


Echipajele de urgență au intervenit imediat și l-au descarcerat pe șofer dintre fiarele contorsionate ale cabinei. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestuia.

Totodată, la locul tragediei au intervenit și patru echipaje de salvatori care spălat traseul de combustibilul care s-a revărsat în urma impactului.

Circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii