Ediție TV
/VIDEO/ „A rupt țeava de la calorifer, ca să stingă incendiul”. Ce povestesc vecinii bărbatului, apartamentul căruia a fost distrus de flăcări, în capitală
Coșmarul locatarilor unui bloc locativ din sectorul Buiucani al capitalei s-a adeverit în dimineața de 03 martie. Apartamentul, a cărui proprietar ar duce un mod antisocial de viață a luat foc, iar în consecință au avut de suferit toți vecinii. Totul a avut loc în data de 03 martie, în jurul orei 08.40, într-un apartament de la etajul opt, dintr-un bloc situat pe Alba Iulia.
Vecinii au fost cei care au simțit mirosul de fum și au chemat pompierii la fața locului.
LOCATARĂ: „Am simțit un miros de fum. Am deschis geamul să aerisesc și am simțit așa un fum! Credeam că din apartamentul dedesubt, dar asta la ei”.
MIHAIL, LOCATAR: „El nu deschidea ușa. Au venit pompierii și au spart ușa. El ar fi adormit cu țigara aprinsă, iar când a văzut că arde, a rupt țeava de la calorifer, ca să stingă incendiul. Pe noi ne-a inundat, la vecinii de la al nouălea era totul în fum”.
Vecinii spun că nu sunt uimiți că asta s-a întâmplat anume cu proprietarul acestui apartament, deoarece el, împreună cu alți vecini din scară ar consuma droguri și alcool și nu ar duce cont de siguranța antiincendiară. În timpul filmărilor, echipa noastră a asistat la un conflict dintre unul din amicii proprietarului apartamentului și ceilalți vecini.
Vecinii spun că la acel etaj toți se adună pentru a droga și, mai mult, una dintre vecine, mama a doi copii, se zvonește că ar vinde aceste substanțe. Ceilalți locatari se tem și să treacă pe lângă ușa lor. Iar dacă cheamă poliția, ulterior aceștia îi amenință și uneori, chiar sar la bătaie. Cei ce ne-au povestit despre situație nu au vrut să le arătăm fețele, de frica ca proprietarul apartamentului să nu încerce să se răzbune.
Vecinii mai spun că nu mai știu cum să lupte cu acești vecini, și se tem că acesta nu este singurul incident pe care-l vor provoca.
În urma incendiului, bărbatul a cărui locuință a fost distrusă de flăcări a suferit arsuri la mâini. Deși refuzase spitalizarea, acesta nu era acasă. Am încercat să vorbim mama lui, femeia însă ne-a închis ușa în nas.
Incendiul, care a distrus în totalitate una dintre odăile apartamentului, a provocat consecințe grave atât pentru proprietari, cât și pentru vecinii care au fost inundați și, acum, trebuie să-și repare locuințele.
Deocamdată, pompierii nu au oferit detalii despre cauzele izbucnirii incendiului. Toate circumstanțele, dar și suma pagubei material suferite de proprietar vor fi stabilite în cadrul unei anchete.
Ediție TV
Accident la locul de muncă. Un angajat al unei întreprinderi de producere a bastonașelor din porumb a rămas cu mâna blocată întru-un utilaj electric | VIDEO
Accident la locul de muncă. Un angajat al unei întreprinderi de producere a bastonașelor din porumb a rămas cu mâna blocată întru-un utilaj electric de prelucrare a cerealelor.
Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 17 septembrie, la o fabrică de pe strada Uzinelor din sectorul Ciocana al capitalei. La fața locului au intervenit două echipe de salvatori și pompieri. Aceștia au stabilit că un bărbat în vârstă de 33 de ani a rămas cu o mână blocat într-un aparat de prelucrare a crupelor.
Salvatorii au reușit în scurt timp să deblocheze mâna bărbatului, după care el a fost preluat de către medicii de pe ambulanță și dus la spital.
Despre caz au fost alertați și polițiștii, dar și specialiști din cadrul Inspectoratului Muncii, pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul și dacă au fost respectate toate normele securității.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 39 situații de risc.
Ediție TV
Ciclonul „Boris” a făcut ravagii în țară: Diguri rupte și stare de urgență la Leova, străzi inundate și mașini înecate în Chișinău
Stare re urgență a fost declarată în satele Covurlui și Romanovca din raionul Leova după ce, din cauza ploilor abundente digurile a două bazine de acumulare au cedat. Deși până la precipitații, lacurile erau practic secate, cantitatea de apă care s-a adunat în weekend au umplut bazinele acvatice, iar digurile de protecție au cedat.
Tot în raionul Leova a cedat și un baraj din localitatea Sărata Nouă, autoritățile locale dau însă asigurări că acesta a fost restabilit. Acestea nu sunt nici pe departe singurele consecințe ale intemperiilor. Peste 30 de drumuri publice din țară și circa 20 de trasee naționale au fost inundate, pe unele porțiuni, asfaltul fiind spălat la propriu, iar mașinile aruncate de pe șosea în șanțuri.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență menționează că și la această oră autoritățile depun eforturi pentru consolidarea digurilor de protecție pe râul Nistru și Prut. Iar pe parcursul nopții, pentru pomparea apei din gospodăriile afectate de inundații salvatorii au fost solicitați în 33 de cazuri. Pe lângă pompieri, a fost nevoie și de intervenția angajaților de la distribuția energiei electrice, în zeci de localități rămase în beznă. Către dimineața de 16 septembrie, toate localitățile erau deja reconectate la lumină.
Nici în Chișinău situația nu a fost una mai bună. Aici drumurile s-au transformat în râuri, iar trecătorii au fost nevoiți să meargă prin apa care le ajungea până la genunchi. În unele cazuri, oamenii erau luați, la propriu, de puhoaie.
Nici persoanele ce se deplasau cu automobilele nu au fost mai norocoși. Pe unele străzi, cum ar fi Albișoara ori Calea Ieșilor mașinile practic pluteau, fiind luate de ape. Prin urmare, circulația pe străzile cu pericol a fost blocată, iar traficul rutier a fost paralizat în totalitate. Iar un șofer ce se deplasa pe strada Meșterul Manole a trăit o sperietură soră cu moartea, după ce asfaltul de sub mașina lui s-a surpat, el nimerind într-un crater uriaș. Din fericire, bărbatul a scăpat nevătămat, reușind, cu ajutorul trecătorilor să iasă singur din vehicul.
Un alt crater s-a format și la intersecția străzilor Uzinelor și Podul Înalt, circulația în zonă, de asemenea fiind restricționată.
Și instituțiile de învățământ din Chișinău au fost grav afectate de ploi, anunță Primăria capitalei. 56 de școli și grădinițe din sectoarele Botanica, Buiucani, Centru și Râșcani. Totuși autoritățile dau asigurări că situația va fi remediată în cel mai scurt timp.
Inundat a fost și teatrul de Operă și Balet Maria Bieșu, sub presiunea apei de pe acoperiș, au cedat două țevi.
Inundate au fost și trecerile subterane de pietoni, dar și parcările amenajate în subsolurile blocurilor locative.
La lichidarea consecințelor intemperiilor sunt antrenați aproape două mii de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, dar și toate serviciile specializate de nivel local, raional și național.
Menționăm că meteorologii prognozează vreme instabilă și pentru următoarele zile.
Ediție TV
Copilul de 2 ani care a căzut în golul liftului, se află la IMC, la terapie intensivă în stare extrem de gravă. Toate ascensoarele din Ungheni au fost oprite
Copilul de doi anișori, care a căzut de la etajul 6 în tunelul liftului a fost transferat la Institutul Mamei și Copilului în stare extrem de gravă.
În a doua parte a zilei de 11 septembrie, după ce a fost stabilizat, acesta a fost transportat de la Ungheni spre Chișinău cu o echipă de la Aviasan. Potrivit datelor oferite de către purtătorul de cuvânt al instituției medicale, Maxim Cazacu, micuțul a fost internat în secția terapie intensivă, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, leziuni ale oaselor bazinului și alte traume grave. Deocamdată, medicii sunt rezervații în a face careva prognosticuri privind evoluția stării micuțului.
Amintim că totul s-a întâmplat în dimineața de 11 septembrie, într-un bloc locativ din orașul Ungheni. Mama împreună cu ai săi trei copii ar fi ieșit din apartament pentru a-i duce la grădiniță. Cei mai mari copii, de 4 și, respectiv 6 anișori ar fi coborât pe scări, iar mama și cel de-al treilea micuț, de 2 ani, urmau să meargă cu ascensorul. La ușile deschise ale liftului, mama a reușit să împingă doar partea din fața a căruciorului în care se afla micuțul, și s-a întors pentru a lua o pungă, moment în care ușile s-au închis! Copilul a căzut în gol, în tunelul liftului, iar cabina ascensorului a urcat la nivelele superioare, blocându-se între etajele 8 și 9. Ușile liftului au fost deblocate la primul etaj de către pompieri, iar în golul ascensorului a fost depistat micuțul.
După acest incident de coșmar, la Primăria Ungheni a fost convocată o ședință de urgență în cadrul căreia s-a decis ca toate ascensoarele din oraș să fie oprite. Acestea vor fi repornite numai dacă, în urma verificărilor, se va constata că ar standardelor de securitate.
-
Moldova4 zile în urmăMinor tamponat de mașină: Băiatul de 7 ani se deplasa cu bicicleta în momentul în care a fost lovit de un automobil.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Rețea de acte false, destructurată: Un suspect, filmat în timp ce înmânează un act fals unei „cliente”.
-
Moldova4 zile în urmăAr fi „închis ochii” la defrișări ilegale: Șefa inspecției de mediu Ocnița și doi inspectori, reținuți pentru corupție.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Dădeau „lovitura” în locuințe: Cinci tineri, bănuiți de comiterea furturilor din case, la Hîncești.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Minor vizat într-un dosar de droguri: Narcotice de peste 80.000 de lei au fost scoase din circuit.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Băuți sau fără permis: Mai mulți șoferi, documentați, după ce au încălcat grav regulile de circulație.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Limbi străine predate cu încălcări fiscale: Evaziune de circa 4 milioane de lei la un ONG din Chișinău.
-
Moldova5 zile în urmăIncendiu într-un bloc din Chișinău: Focul ar fi pornit după lansarea artificiilor.
