Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Echipaj al polițiștilor de patrulare, acuzat de luare de mită de un internaut: Reacția IGP

Pe rețelele de socializare a apărut o informație precum că membrii unui echipaj de patrulare dislocat pe porțiunea de drum bd.Dacia-Aeroport din capitală ar lua mită de la șofer.

Publicat

Autorul postării scrie : „Urmăresc de peste 3 ore cum echipajul 9717 contribuie la siguranța rutieră pe segmentul Dacia-Aeroport. Unu stă cu Trucam-ul și-i prinde la viteză, altul strânge banii.

Opresc șoferii, cer acte, ceva vorbesc și le dau voie să plece fără proces verbal fără nimic. Linia Anticorupție a SPIA 1520 îți pune receptorul în nas după 3 sunete”.

După ce postarea a fost făcută publică, IGP a venit cu o reacție. Potrivit sursei, echipajul respectiv a fost dislocat pe acest traseu, astăzi, pentru activități de depistare și documentare a conducătorilor auto care depășesc limita de viteză stabilită în zonă.

În urma verificării acțiunilor agenților de patrulare, Direcția Inspectare Efectiv și cea de Patrulare Centru a INSP au stabilit că, în perioada respectivă, polițiștii au documentat 12 conducători auto pentru depășirea limitei de viteză.


În același timp, fiind verificate pozele fixate cu aparatul de măsurat viteza, în coraport cu procesele verbale întocmite, nu au fost depistate încălcări. Precizăm că inspectorii de patrulare nu au posibilitatea să înlăture pozele încălcărilor fixate.

Menționăm că, în zona respectivă este esențială patrularea agenților, întrucât avem nod rutier care intersectează 3 fluxuri de transport și trecere pietonală, iar calitatea drumului tentează conducătorii auto să accelereze.


Advertisement

Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii