Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Prinși la vânat ilegal: Doi moldoveni au reușit să împuște un mistreț, o gâscă sălbatică și o căprioară

Polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD au documentat în detalii sesizările parvenite din partea locuitorilor satelor Manta și Pașcani, precum că în regiune se practică braconajul cinegetic și piscicol. În rezultatul acționării prompte, conform informațiilor acumulate, au fost reținuți în flagrant doi conaționali, care reușiseră să prindă un porc mistreț, o gâscă sălbatică și să jupoaie o căprioară.

Publicat

Pe parcursul zilei de ieri, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Cahul au fost formate echipaje mixte din cadrul Direcției care au intervenit cu un șir de măsuri pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților la frontieră. Astfel, pe malul lacului Manta a fost observată o ambarcațiune cu motor și două persoane. În timpul descărcării bunurilor din barcă într-o unitate de transport, polițiștii au intervenit în forță pentru a nu permite evadarea acestora.

La fața locului au fost reținuți doi cetățeni moldoveni cu vârste de 36 și 46 de ani, fiind legitimați ca locuitori ai raionului Cahul. La verificarea încărcăturii, polițiștii de frontieră au depistat un porc mistreț și o gâscă sălbatică, dar și un pachet cu carne, din spusele uneia din persoane ar fi de căprioară. Totodată, a fost găsită o armă de vânătoare care vizibil prezenta reconstrucție a acesteia, ceea ce este strict interzis prin lege, dar și 46 de lațuri, confecționate pentru prinderea animalelor.

În baza celor depistate, au fost anunțați și solicitată prezența în regiune a reprezentanților Inspectoratului pentru Protecția Mediului și celor de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor pentru documentarea cazului pe linia lor de activitate.


Cercetările în continuare sunt efectuate sub aspectul de comitere a infracțiunii de vânat ilegal.

NOTĂ: venim cu un apel către amatorii de vânătoare și pescuit, inclusiv vânători și pescari cu acte în regulă, prezentați responsabilitate și desfășurați aceste îndeletniciri doar în limita prevederilor legale. Orice abatere atrage răspundere penală și contravențională. Totodată, trebuie să conștientizați urmările grave care le produceți mediului înconjurător.
Poliția de Frontieră mulțumește cetățenilor care nu au rămas pasivi la astfel de ilegalități și împreună, unindu-ne eforturile, luptăm pentru protecția și dezvoltarea faunei și florei în zona de frontieră.


Moldova

Explozie fatală la Cimișlia: Un bărbat a murit pe loc, după ce ar fi lovit un obiect asemănător muniției.

Tragedie în raionul Cimișlia. Un bărbat în vârstă de 57 de ani și-a pierdut viața în urma unei explozii produse chiar în curtea casei sale. Nenorocirea s-a produs în dimineața de 30 iunie într-o gospodărie din satul Gura Galbenei.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare ale poliției, victima, care locuia de una singură, ar fi manipulat un obiect ce prezenta caracteristicile unei muniții. La un moment dat, acesta ar fi lovit obiectul cu un corp dur, iar muniția a explodat.

În urma deflagrației, bărbatul a suferit leziuni incompatibile cu viața și a decedat pe loc.

La fața locului au intervenit polițiștii, dar și specialiști ai Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare, care efectuează cercetări pentru a stabili proveniența obiectului exploziv și toate circumstanțele producerii tragediei.


Oamenii legii reamintesc că munițiile rămase neexplodate reprezintă un pericol major, chiar dacă par vechi sau deteriorate. Acestea pot exploda la cea mai mică lovitură sau încercare de manipulare, provocând răni grave ori chiar decesul.

Poliția îndeamnă cetățenii ca, în cazul descoperirii unor obiecte suspecte care ar putea fi muniții, să nu le atingă, să nu le mute și să nu încerce să le demonteze. Zona trebuie izolată, iar cazul raportat imediat la Serviciul 112, pentru intervenția specialiștilor.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie în Italia: O moldoveancă de 30 de ani, găsită moartă în lacul Garda, în provincia Verona.

Tragedie în Italia. O moldoveancă în vârstă de 30 de ani a fost găsită fără viață în apele lacului Garda, în provincia Verona. Descoperirea a fost făcută în amiaza zilei de 28 iunie, după ce mai mulți turiști au observat trupul femeii în apă și au alertat autoritățile.

Publicat

La fața locului au intervenit pompierii, carabinierii, poliția locală și echipajele medicale, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Potrivit presei italiene, tânăra locuia împreună cu mama sa în provincia Verona și suferea de mai mult timp de probleme de sănătate, fiind monitorizată de un specialist. Înainte de a pleca de acasă, aceasta îi spusese mamei că urma să petreacă ziua la lac împreună cu o prietenă. Îngrijorată că fiica nu mai răspundea la telefon, femeia a contactat prietena, care i-a spus că cele două nu se întâlniseră în acea zi.

Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Verona, unde urmează să fie stabilită cauza exactă a decesului. Potrivit primelor constatări, pe corpul victimei nu au fost descoperite urme de violență.


Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze, inclusiv un posibil incident medical în timp ce se afla în apă, o cădere accidentală urmată de înec sau un gest voluntar.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Patru persoane, arestate: Rețea de migrație ilegală, destructurată la frontiera moldo-română.

O grupare criminală specializată în organizarea migrației ilegale a fost destructurată de polițiștii de frontieră, în urma unei operațiuni desfășurate sub coordonarea Procuraturii Ungheni. Patru cetățeni ai Republicii Moldova, suspectați că facilitau transportarea ilegală a migranților spre statele Uniunii Europene, au fost reținuți.

Publicat

Totul a pornit după ce o patrulă mixtă a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Mare a depistat, în apropierea localității Buzduganii de Jos, un grup de șapte cetățeni ai Bangladeshului, cu vârste cuprinse între 22 și 38 de ani. Aceștia se deplasau prin fâșia de protecție a frontierei, în direcția râului Prut, cu intenția de a traversa ilegal frontiera moldo-română.

În timpul audierilor, migranții au declarat că intenționau să ajungă în state ale Uniunii Europene și că urmau să achite câte 1.000 de euro fiecare pentru serviciile oferite de organizatorii rețelei.

În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală, ofițerii Poliției de Frontieră, cu sprijinul Direcției acțiuni speciale la frontieră și sub coordonarea Procuraturii Ungheni, au identificat și reținut patru cetățeni moldoveni, cu vârste între 19 și 31 de ani.


Potrivit anchetatorilor, suspecții aveau roluri bine stabilite în cadrul grupării: identificau migranții, îi transportau până în apropierea râului Prut și organizau traversarea clandestină a frontierei cu ajutorul unei bărci gonflabile.

Cei patru au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea preventivă a trei dintre ei pentru 30 de zile. Cel de-al patrulea a fost plasat în arest la domiciliu.

Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru organizarea migrației ilegale, iar investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în rețeaua infracțională.


Citește mai departe

topul săptămânii