Moldova
/FOTO/ Undițe electrice, jupuitoare și alte bunuri, ridicate de la șase pescari. Indivizii s-au ales cu amenzi pentru pescuit ilegal pe Nistru
În noaptea de 09 spre 10 februarie 2022 echipa operativă a Direcției control resurse cinegetice şi piscicole, din cadrul Aparatului central al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, a efectuat o razie inopinată pe fluviul Nistru sectorul raioanelor Criuleni și Dubăsari în vederea depistării şi contracarării cazurilor de braconaj și respectării legislației cu privire la protecția resurselor piscicole.

Urmare a inspectării s-au încheiat 6 procese-verbale contravenționale cu aplicarea amenzilor în sumă totală de – 15 300 de lei. În calitate de corp delict au fost ridicate o undiță electrică, o barcă gonflabilă, un acumulator, două jupuitoare și 25 kg de pește care a fost lăsat contravenienților contra plată. Prejudiciul calculat și înaintat spre recuperare constituie suma totală de 3850,00 lei.
Astfel, la data de 10.02.2022, pe la miezul nopții, au fost reținute în flagrant trei persoane care pescuiau ilicit cu curent electric dintr-o barcă gonflabilă pe fluviul Nistru în extravilanul satului Coșnița, raionul Dubăsari. În barca acestora inspectorii au depistat o undiță electrică, un acumulator și 25 kg de pește de speciile somn, șalău și crap. Pe faptul dat au fost încheiate 3 procese verbale contravenționale în baza art. 114 alin (5) Cod Contravențional, cu aplicarea amenzilor în sumă totală de 13500,00 lei. Prejudiciul cauzat resurselor biologice acvatice constituie suma de 3850,00 lei. Undița electrică, barca gonflabilă și acumulatorul au fost ridicate.
Totodată pentru încălcarea regulilor de protecție a resurselor piscicole și a regulilor de pescuit, în baza art. 114 alin. (1) Cod Contravențional, doi pescari care pescuiau cu jupuitorul (unealtă interzisă pentru pescuit) și unul care pescuia în timpul nopții sau ales cu amenzi în sumă de 1800,00 lei.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului atenționează că raziile nocturne în vederea contracarării și depistării cazurilor de braconaj vor fi intensificate.
Moldova
Scandal de corupție la Hîncești: Polițist și medic, cercetați pentru eliberarea ilegală de adeverințe medicale necesare reînnoirii permiselor auto.
Scandal de corupție, la Hîncești. Oamenii legii au descoperit o schemă de falsificare a adeverințelor medicale necesare pentru reînnoirea permiselor de conducere. Ancheta vizează un angajat al Inspectoratului de Poliție din raion și un medic de la Spitalul Raional.

Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi eliberat documente medicale fără ca șoferii să fie examinați, contrar legii. Unele cazuri au avut loc chiar atunci când beneficiarii erau în afara țării. Investigațiile preliminare au arătat că medicul ar fi primit bani pentru aceste acte false în zeci de situații.
În urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au ridicat adeverințe medicale, telefoane care conțineau dovezi ale activităților ilegale, precum și două arme și muniții păstrate fără acte de medicul implicat.
Cercetările continuă pentru a stabili întregul cerc de persoane implicate. Până la finalizarea procesului, bănuiții beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.
Moldova
/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de aproape o lună: Bărbatul care apare în imagini este căutat cu disperare de rude.
A urcat a volan, a pornit mașina și a dispărut. Un bărbat s-a adresat la poliție comunicând că fratele său a dispărut de aproape o lună. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei.

Rudele acestuia au comunicat că, în ziua de 26 deptembrie acesta a plecat într-o direcție necunoscută la volanul unui automobil de culoare argintie și până în prezent nu a revenit acasă. Potrivit poliției, vehiculul cu numǎrul de înmatriculare NYD 998 nu a fost fixatǎ pânǎ la moment în trafic.
Astfel, bărbatul care apare în imagini are înălțimea de 1,75 metri, corpolență slabă și ochi căprui. Oamenii legii și rudele acestuia vin cu îndemnul către cetățeni ca în cazul în care recunosc persoana care apare în imagini și dețin informații despre locul aflării acestuia să contacteze numărul de telefon 067 224 099 sau să apeleze Serviciul unic de urgență 112. Orice detaliu contează.
Moldova
Intervenție SMURD de urgență: Un moldovean rănit într-un accident rutier a fost transportat de la Iași la Chișinău.
Zbor medical de urgență! În după-amiaza zilei de 20 octombrie, un echipaj aero-medical SMURD din Iași a efectuat o misiune transfrontalieră pentru a transporta un pacient politraumatizat, cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 45 de ani.

Victima unui accident rutier, pacientul a fost preluat din Iași și transportat cu elicopterul SMURD până în Chișinău. Pe întreaga durată a zborului, echipa medicală a monitorizat și menținut stabil starea acestuia, asigurând condiții optime de siguranță.
Elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde pacientul a fost preluat imediat de o echipă medicală și transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru tratament de specialitate.
De menționat, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din România intervine și în Republica Moldova încă din anul 2014, în baza unui acord bilateral. De la începutul anului 2025, aceasta este a doua misiune aeromedicală SMURD realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.
-
Moldova13 ore în urmă
Scandal de corupție la Hîncești: Polițist și medic, cercetați pentru eliberarea ilegală de adeverințe medicale necesare reînnoirii permiselor auto.
-
Moldova2 zile în urmă
Ceartă sângeroasă între frați: Un tânăr de 23 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de fratele său geamăn.
-
Moldova2 zile în urmă
Sfârșit nefast pentru un motociclist: Un tânăr de 19 ani a murit după ce a ajuns cu motocicleta într-un gard, la Călărași
-
Moldova2 zile în urmă
Percheziții și un nou suspect: Un fost angajat al Agenției Servicii Publice, reținut de CNA.
-
Moldova2 zile în urmă
Tragedie pe un drum din Bălți: O femeie de 81 de ani a fost izbită mortal de o mașină.
-
Moldova15 ore în urmă
Șapte ani în închisoare: Bărbatul care a atacat angajatul unui local de fast-food, condamnat pentru tâlhărie.
-
Moldova13 ore în urmă
/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de aproape o lună: Bărbatul care apare în imagini este căutat cu disperare de rude.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Escrocherii de milioane: Patru suspecți, reținuți pentru înșelăciune online.