Rețele de socializare

Moldova

Alte cinci certificate Covid-19 falsificate, depistate la trecerea frontierei de stat

În continuare, la trecerea frontierei de stat sunt înregistrate cazuri în care cetățenii folosesc certificate Covid-19 falsificate, pentru a fi scutiți de autoizolare. Doar în ultimele 24 de ore polițiștii de frontieră au depistat și ridicat cinci teste PCR cu semne clare de falsificare.

Publicat

La punctul de trecere a frontierei Basarabeasca, în fluxul de călători au fost identificați patru locuitori ai satului Cioc-Maidan, raionul Comrat. Toți dețineau teste PCR Covid-19 contrafăcute. La intrarea în țară, testele cu pricina au fost prezentate de către o mamă, inclusiv pentru copilul ei care nu se încadra în excepții de la autoizolare, iar alte două persoane – depistate în cadrul controlului suplimentar, efectuat la ieșirea din Republica Moldova.

În urma unei solicitări către presupusa instituție medicală emitentă a acestor documente, polițiștii de frontieră au constatat că persoanele nu au fost înregistrate ca clienți ai acesteia. A fost confirmat că cetățenii nu au beneficiat de servicii privind efectuarea testelor de depistare calitativă a ARN-ului SARS-CoV-2.

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni au ridicat de la un chișinăuian rezultatul certificat al unui test Covid-19, cu semne de falsificare. Bărbatul intenționa să ajungă în România, unde urma să prezinte acest document. Același tertip folosit, în baza de date a laboratorului medical nu ar figura așa persoană.


În toate cazurile sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și atragerii la răspundere a persoanelor implicate.

Atenționăm călătorii, că deținerea și folosirea testelor Covid-19 falsificate, atrage răspundere penală, conform art.361 Cod Penal al Republicii Moldova.

NOTA: de la începutul anului curent până în prezent, angajații Poliției de Frontieră au ridicat 15 teste Covid-19, cu semne rezonabile de falsificare.


Moldova

/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.

O motocicletă în valoare de circa 60 de mii de lei a fost furată din curtea unui bloc din capitală, iar trei tineri din Cahul, doi de 20 de ani și un minor de 16 ani, au ajuns pe mâna poliției.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, furtul a avut loc pe timp de noapte, în sectorul Buiucani. Bănuiții ar fi deteriorat sistemul de pornire al motocicletei parcate, după care au plecat cu aceasta într-o direcție necunoscută.

În urma măsurilor operative desfășurate de polițiștii sectorului Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, suspecții au fost identificați și reținuți la scurt timp.

Ulterior, în cadrul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora din Cahul, oamenii legii au depistat și au ridicat motocicleta sustrasă.


Cei doi tineri de 20 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.

Cercetările pe marginea acestui caz continuă.


Citește mai departe

Moldova

Nicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.

Fostul primar de la Boldurești Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fost reținut în seara de 29 ianuarie, într-o nouă cauză penală. Potrivit poliției, acesta ar fi agresat și bătut un bărbat acum șase ani, pe când era primar în localitate. Acum acesta este cercetat penal pentru fapte de tortură și tratament inuman.

Publicat

Ciochină a fost reținut imediat de cum s-a pus pe pauză ședința din dosarul în care e învinuit că a tamponat mortal cu mașina un adolescent.
Poliția anunță că fostul edil de la Boldurești a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în anul 2020 ar fi bătut și înjurat un bărbat, care avea dificultăți de deplasare.

Menționăm că în data de 29 ianuarie, procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil la Boldurești. Pe lângă aceasta, acuzatorii au solicitat ca fostul primar să nu poată șofa 9 ani și să achite 31.000 de lei prejudiciu statului.

În privința presupusului său complice, Ion Andronache, procurorii cer 3 ani de închisoare într-un penitenciar deschis.


Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate.

Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Ciochină susține că este nevinovat și că totul ar avea o motivație politică.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.

Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.

Publicat

Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.

Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.

Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



Citește mai departe

topul săptămânii