Moldova
Un șofer, amenințat cu un cuțit și jefuit de către un pasager de ocazie
Un șofer a fost amenințat cu un cuțit, agresat și deposedat de mai multe bunuri de către un pasager de ocazie.
Totul s-a întâmplat în apropierea localității Sociteni, Ialoveni, scrie stiri.md.
Contactată de Știri.md, Mariana Didenco, ofițerul de presă din cadrul IP Strășeni, ne-a declarat că poliția din Ialoveni a fost sesizată la ora 18:50, în data de 4 februarie.
O femeie a mărturisit că soțul său a fost agresat fizic de către o persoană necunoscută.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că un bărbat de 35 ani care se deplasa pe traseul Chișinău – Hâncești, pe direcția spre Chișinău, cu automobilul de model „Volkswagen Passat”, a preluat o persoană necunoscută din orașul Hâncești pentru a se deplasa în municipiul Chișinău.
Ajunși în apropierea localității Sociteni, pasagerul a amenințat șoferul cu un cuțit, deposedându-l de portmoneu în care avea 200 lei românești și o verighetă, ulterior aplicându-i multiple lovituri, după care a coborât din automobil și a dispărut într-o direcție necunoscută.
Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală în baza art. 188 pe faptul tâlhăriei.
La moment sunt întreprinse toate acțiunile de urmărire penală în vederea stabilirii persoanei bănuite și atragerea la răspundere conform legii în vigoare.
Moldova
Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.
Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.
Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.
Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.
Moldova
Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.
Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.
În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.
Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.
Moldova
Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist
Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.
Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.
Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.
Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
-
Moldova3 zile în urmăȘoferul care a fugit după tragedia de la Mihăileni, prins după 20 de zile. O tânără a murit, alta a supraviețuit
-
Moldova4 zile în urmăIncident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare
-
Moldova4 zile în urmăBărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
-
Moldova11 ore în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Moldova3 zile în urmăDoi moldoveni, reținuți la frontiera română. Unul era căutat pentru tentativă de omor, altul – pentru abuzarea unui minor
-
Moldova3 zile în urmăAccident violent cu o ambulanță la Moscovei. Șoferul vinovat a fugit și este căutat
-
Moldova4 zile în urmăTânăra dispărută în Chișinău, găsită moartă într-o fâșie forestieră din apropierea șoselei Balcani
-
Moldova7 ore în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
