Rețele de socializare

Moldova

„Curier” de acte falsificate, prins de polițiștii de frontieră la ieșirea din țară

A vrut să ajute un vecin, însă acum riscă să fie cercetat penal pentru deținerea actelor oficiale false. Un conațional a fost depistat la trecerea frontierei de stat cu o carte de identitate românească care nu-i aparținea, dar și care s-a dovedit a fi falsificată.

Publicat

Ieri, 3 februarie 2022, în punctul de trecere a frontierei Costești, din fluxul de pasageri ai rutei regulate „Republica Moldova-Belgia” polițiștii de frontieră au supus verificării adiționale un tânăr din satul Prepelița, raionul Sângerei. Deși toate actele personale erau în regulă, acesta deținea și o carte de identitate, care ar fi emisă de către autoritățile române pe numele unei persoane străine.

În timpul cercetării acesteia cu tehnica specială, polițiștii de frontieră au stabilit că actul nu este unul original și conține indici de falsificare.

La audieri, călătorul de 28 de ani a declarat că documentul nu-i aparține, el doar și-a luat angajamentul să transmită acest act unui sătean, stabilit în Belgia. „Nu cunosc în ce circumstanțe a fost obținută cartea de identitate, doar ceea ce pot să vă spun că vecinul, știind că plec în Belgia, m-a rugat să iau documentul și când ajung la destinație să-l transmit.”  Totodată, tânărul a precizat că va conlucra cu Poliția de Frontieră în elucidarea circumstanțelor și atragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate.


Cercetările pe caz continuă.


Ediție TV

Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.

Accident cu sfârșit tragic în raionul Sîngerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai în localitatea Țîpletești, raionul Sîngerei. Potrivit datelor preliminare, motociclistul de 24 de ani, împreună cu o pasageră de 20 de ani, s-ar fi deplasat prin localitate, iar la un moment dat, într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul ghidonului și s-ar fi tamponat cu putere într-un obstacol de pe marginea drumului.

În urma coliziunii, cei doi tineri au fost transportați de urgență la Spitalul Clinic municipal Bălți de către un echipaj de ambulanță, însă din nefericire motociclistul a decedat în drum spre spital.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul accident.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

A ieșit cu tot cu poartă: Un tânăr ar fi furat o mașină ziua în amiaza mare dintr-o parcare subterană 

Publicat

Un bărbat ar fi răpit o mașină din subterana și ar fi fugit cu ea, distrugând în calea sa și poarta de acces în parcare. Totul s-a petrecut în sectorul Ciocana al capitalei, iar la scurt timp după incident polițiștii l-au reținut pe făptaș. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni.

Poliția a fost sesizată despre dispariția mașinii de către proprietarul acesteia, un bărbat de 46 de ani. Acesta le-a spus polițiștilor că automobilul a fost furat ziua în amiaza mare din parcarea subterană. Potrivit proprietarului, autoturismul ar valora 60 de mii de euro.

În cele din urmă, mașina a fost depistată în apropierea raionului Strășeni, fiind accidentat.


Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar suspectul arestat preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă de la 5 la 7 ani de pușcărie.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu valută: 100.000 de dolari americani, găsiți ascunși în treapta unui autocar ce venea din Odesa

Contrabandă cu valută în postul vamal Palanca. Șoferul unui autocar ce revenea din Odesa, Ucraina, a încercat să aducă ilegal în țara noastră suma de 100.000 de dolari.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce ofițerii vamali au decis să supună vehiculul unui control minuțios. Astfel, în una din treptele autocarului au fost găsite mai multe pungi cu dolari, ascunse sub niște acte.

În valută națională, suma de dolari depistată se echivalează cu aproape 2.000.000 de lei moldovenești.

Prin urmare, banii au fost indisponibilizați și constituie probă în dosarul penal. Iar șoferul, în vârstă de peste 50 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.


Urmărirea penală continuă, iar forțele de ordine urmează să stabilească proveniența, dar și destinația acestor bani. Totodată, urmează a fi investigată și o eventuală implicare a altor persoane în tentativa de contrabandă.

 


Citește mai departe

topul săptămânii