Rețele de socializare

Moldova

IGP luptă cu jocurile de noroc. Trei săli ilegale au fost închise, iar alte 6 au primit amenzi usturătoare

La data de 1 ianuarie 2022, au intrat în vigoare modificările operate la legea nr.291/2016, privind organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc și art.400 din Codul contravențional.

Publicat

Astfel, din 1 ianuarie curent, se interzice orice formă, directă sau indirectă, de acțiuni publicitare (promoționale) pentru promovarea și/sau stimularea jocurilor de noroc (inclusiv a celor online).

De asemenea, se interzice promovarea pariurilor pentru competițiile/evenimentele sportive și a altor activități din domeniul jocurilor de noroc, inclusiv publicitatea la radio şi televiziune, în presa scrisă, în serviciile cinematografice și video, prin internet, sau cu utilizarea reţelelor telefonice și telegrafice. Acest lucru include, dar nu se reduce la publicitatea exterioară şi cea din interiorul spațiilor publice închise şi semi închise, în special locurile de vânzare angro şi cu amănuntul, precum și în localurile în care se prestează servicii, în interiorul sau pe mijloacele de transport şi prin intermediul trimiterilor poştale.

În scopul asigurării implementării prevederilor legii și monitorizării modului de conformare cerințelor legale, în perioada 01-31 ianuarie curent, au fost organizate și desfășurate peste o mie de activități de informare a agenților economici, fiindu-le înmânate înștiințări cu referire la neadmiterea cazurilor ce contravin prevederilor legii cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc.


Totodată, în perioada respectivă au fost relevate și documentate 6 cazuri de neconformare cerințelor legii fiind încheiate procese-verbale cu privire la contravenție conform prevederilor art. 277 1 alin.(5) Cod contravențional, pentru amplasarea şi/sau difuzarea publicităţii în favoarea promovării și/sau stimulării jocurilor de noroc.

Materialele pe caz au fost expediate în instanța de judecată competentă, pentru examinare și adoptare a deciziei.

La fel, conform art.356 Cod contravențional, de către agenții constatatori ai poliției au fost relevate și documentate 3 cazuri de desfășurare a jocurilor de noroc neautorizate.


Advertisement

Moldova

Incendiu tragic în capitală: Un bărbat a decedat în propriul apartament, care a fost mistuit de foc.

Un incendiu puternic s-a produs în seara zilei de 17 martie într-un apartament din municipiul Chișinău, tragedia fiind soldată cu decesul proprietarului locuinței.

Publicat

Apelul la Serviciul național unic pentru apeluri de urgență 112 a fost recepționat în jurul orei 18:40. Potrivit informațiilor operative, flăcările au izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței, iar fumul dens se răspândea rapid în interiorul locuinței.

La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipaje de pompieri și salvatori, inclusiv din cadrul detașamentelor Botanica, Centru și Centrului Republican de Intervenție Operativă. Intervenția a fost una complexă, întrucât incendiul se manifesta cu intensitate în interiorul apartamentului, existând riscul extinderii focului și la alte locuințe din bloc.

În timpul operațiunii de stingere, pompierii au depistat în interiorul apartamentului proprietarul, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, care se afla în stare inconștientă. Acesta a fost evacuat de urgență și predat echipajului de asistență medicală sosit la fața locului. Din păcate, în pofida manevrelor de resuscitare, medicii au fost nevoiți să constate decesul victimei.


În urma incendiului, bunurile materiale din interiorul apartamentului au fost distruse, iar locuința a suferit pagube considerabile. Din fericire, alte persoane nu au avut de suferit.

Pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor, la fața locului s-au deplasat și angajații Direcției situații excepționale a municipiului Chișinău, precum și polițiștii. Aceștia urmează să stabilească cauza exactă a izbucnirii incendiului, dar și valoarea prejudiciului material.

Cazul este în continuare investigat de organele competente, iar toate circumstanțele urmează să fie elucidate în cadrul anchetei. Autoritățile reamintesc cetățenilor importanța respectării regulilor de prevenire a incendiilor, în special în spațiile locative, pentru a evita producerea unor tragedii similare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/Droguri pe bandă rulantă: O femeie a fost prinsă în timp ce plasa narcotice lângă un liceu, la Drochia.

O femeie de 57 de ani din Bălți a fost prinsă în flagrant, la Drochia, în timp ce plasa zeci de doze de droguri în ascunzișuri, chiar în apropierea unui liceu.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, aceasta activa după o schemă bine pusă la punct: ascundea pliculețele cu droguri de tip alfa-PVP, cunoscute drept „sare”, folosind magneți, cu care le fixa de garduri, bănci sau alte suprafețe metalice. Ulterior, fotografia locul și transmitea coordonatele clienților.

În momentul reținerii, femeia avea asupra sa peste 35 de pliculețe cu substanțe interzise. Mai mult, în apartamentul acesteia din Bălți au fost găsiți peste 130 de magneți pregătiți pentru livrări.

Anchetatorii spun că suspecta nu acționa doar la Drochia, ci ar fi livrat droguri în mai multe raioane din nordul și centrul țării, printre care Edineț, Briceni, Râșcani, Soroca sau Ungheni.


Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, iar investigațiile continuă pentru a stabili întreaga rețea și eventualii complici.

Între timp, într-un alt caz, la Edineț, polițiștii au prins un bărbat de 30 de ani chiar în timp ce ridica droguri dintr-un ascunziș, într-un parc din oraș. Alte șase persoane, cu vârste între 25 și 45 de ani, au fost documentate pentru consum de substanțe interzise.

În zonă au fost descoperite și mai multe dispozitive artizanale folosite pentru consum, ridicate pentru expertiză.


Oamenii legii anunță că acțiunile de combatere a traficului și consumului de droguri continuă.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Consumatori de narcotice, documentați: Un bărbat, reținut pentru întreținerea unei spelunci. Alte peste 15 persoane, prinse de INSP.

Poliția intensifică acțiunile de combatere a consumului și circulației ilegale a drogurilor în capitală, iar rezultatele nu întârzie să apară.

Publicat

O locuință transformată într-o adevărată speluncă a fost destructurată de polițiștii sectorului Centru. Imobilul era întreținut de un bărbat de 43 de ani, suspectat că ar fi pus la dispoziție spațiul pentru consumul de substanțe narcotice.

În urma perchezițiilor, oamenii legii au depistat în interior două femei și un bărbat, cu vârste cuprinse între 29 și 44 de ani, care prezentau semne evidente de ebrietate narcotică. Aceștia au recunoscut că au consumat droguri chiar în locuință. Polițiștii au ridicat substanțe narcotice de tip marijuana, dar și obiecte artizanale utilizate pentru consum.

Proprietarul a fost reținut pentru 72 de ore și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 4 ani, iar toate persoanele implicate sunt cercetate conform legislației în vigoare.


În paralel, polițiștii de patrulare au desfășurat controale ample în mai multe zone ale municipiului Chișinău. În urma verificărilor, peste 15 persoane, cu vârste între 21 și 46 de ani, au fost depistate în stare de ebrietate narcotică.

Pe numele acestora au fost întocmite procese-verbale, iar în unele cazuri, persoanele aveau asupra lor substanțe interzise de tip PVP, fapt care a impus intervenția grupelor operative pentru documentare suplimentară.

Oamenii legii atrag atenția că fenomenul consumului de droguri rămâne unul extrem de periculos și sancționat dur de legislație, iar acțiunile de combatere vor continua pentru a preveni extinderea acestuia și pentru a asigura siguranța publică.


Citește mai departe

topul săptămânii