Rețele de socializare

Moldova

Angajat al policlinicii din Edineț – trimis în judecată pentru falsificarea certificatelor de vaccinare

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Nord, a trimis pe banca acuzaților un angajat al policlinicii din orașul Edineț pentru falsificarea în anul 2021 a certificatelor de vaccinare împotriva Covid-19.

Publicat

Mai exact, angajatul a introdus în baza de date a persoanelor vaccinate anumite persoane dintr-un sat al raionului Edineț, fără ca aceștia să-și fi administrat vaccinul în realitate. Astfel, în aceeași zi, acesta le-a eliberat certificatele de vaccinare cu prima și a doua doză, pe care aceștia urmau să le prezinte inclusiv la traversarea frontierei de stat. Pentru acest serviciu, inculpatul a fost remunerat cu suma de 2000 de lei.

Prin urmare, procurorii oficiului Nord al PCCOCS i-au incriminat bărbatului comiterea falsului în acte publice, adică înscrierea de către el în documente oficiale a datelor vădit false despre vaccinarea, din interes material; precum și falsul informatic, adică introducerea ilegală a datelor informatice, care nu corespund adevărului. Pentru faptele comise, legea penală prevede amendă de până la 67.500 lei sau pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani. Totuși, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, acesta se prevalează de prezumția nevinovăției.

Cu privire la alte persoane implicate în comiterea acestor infracțiuni, urmărirea penală continuă, iar publicul va fi informat despre rezultate, cu respectarea drepturilor părților.


Advertisement

Moldova

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente, la Băcioi

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente la Băcioi.

Publicat

După ce o secvență video a fost făcută publică pe rețelele sociale, Inspectoratul de Poliție Botanica s-a autosesizat. Potrivit oamenilor legii, incidentul ar fi avut loc la începutul lunii aprilie, însă până în prezent, nici victima și nici martorii nu au sesizat organele de drept.

În prezent, poliția întreprinde măsuri pentru identificarea persoanelor implicate în conflictul surprins în imagini. Ulterior, acestea urmează să fie audiate conform procedurii legale pentru a determina motivul care a dus la izbucnirea violențelor.

În context, Inspectoratul Botanica face apel la oricine deține informații suplimentare să coopereze cu autoritățile pentru a facilita soluționarea rapidă a acestui incident.



Citește mai departe

Moldova

S-ar fi certat cu iubita. un tânăr de 27 de ani a urcat pe o clădire părăsită și amenința că va sări în gol

S-ar fi certat cu iubita. un tânăr de 27 de ani a urcat pe o clădire părăsită și amenința că va sări în gol.

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 16 mai, pe strada Nicolae Testemițanu din cartierul Telecentru. La fața locului s-au deplasat în regim de urgență polițiști, pompieri, gata oricând să instaleze perna de salvare, și medici cu ambulanța.

În urma discuțiilor avute cu angajata serviciului psihologic, bărbatul a fost convins să renunțe la acțiunile sale periculoase.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, tânărul are 27 de ani și le-ar fi declarat forțelor de ordine că s-a certat cu prietena sa, de aceea a decis să se arunce de pe clădire.


În legătură cu acest caz, a fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

A provocat un accident rutier, după care a fugit de la locul faptei: Șoferul este căutat de poliție

Un șofer a provocat un accident violent în capitală, iar imediat după a fugit de la fața locului și este căutat de poliție.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 15 mai pe Șoseaua Hîncești, la intrarea pe podul din zonă.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, șoferul aflat la volan ar fi pierdut controlul asupra mașinii în curbă, iar în rezultat a derapat, a tamponat un alt automobil, după care s-a răsturnat. La volanul celuilalt vehicul se afla un bărbat de 36 de ani, care a scăpat nevătămat.

Imediat după impact, șoferul care s-ar face vinovat a fugit de la locul accidentului, abandonând automobilul distrus în mijlocul străzii. La scurt timp, poliția a intervenit pentru documentare, mașina inversată a fost dusă la parcarea specială, iar șoferul- căutat de oamenii legii.


Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și a identifica locul aflării conducătorului auto responsabil de cele întâmplate.

 


Citește mai departe

topul săptămânii