Rețele de socializare

Moldova

Trei acte falsificate, ridicate la trecerea frontierei de stat

Angajații Poliției de Frontieră efectuează cercetări pe numele a trei persoane care dețineau documente cu semne de falsificare. Cazurile au fost înregistrate pe sensul de ieșire din Republica Moldova, la trecerea frontierei de stat prin Leușeni, Otaci și Basarabeasca.

Publicat

În după-amiaza zilei de ieri, 19 ianuarie 2022, în punctul de trecere a frontierei Leușeni s-a apropiat un microbuz cu destinația Belgia. Printre călători se afla un tânăr din Chișinău, în vârstă de 28 de ani. Conform analizei de risc polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unui control suplimentar asupra pasagerului și bagajelor acestuia. Drept urmare în buzunarul scurtei a fost depistată o carte de identitate cu semne rezonabile de falsificare. Documentul era eliberat pe numele său și avea însemnele autorității competente din România. Din declarațiile tânărului s-a aflat că acesta și-a perfectat actul la Bruxelles, pe când se afla la muncă în străinătate. Pentru asemenea serviciu a apelat la un intermediar, contra sumei de 100 de euro.

În cel de-al doilea caz, o conațională de 64 de ani era imunizată împotriva Covid-19 doar pe hârtie. Conform unei informații dispuse de ofițerul de investigație al Sectorului Poliției de Frontieră Basarabeasca, polițiștii de frontieră au acționat la linia de control și au depistat persoana care folosea certificatul de vaccinare falsificat. S-a constatat că în perioada când moldoveanca s-ar fi imunizat anti Covid-19, de fapt nici nu se afla în Republica Moldova.

Într-un alt caz, în punctul de trecere a frontierei Otaci un șofer a fost depistat cu permisul de conducere contrafăcut. Bărbatul de 41 de ani s-a legitimat la trecerea frontierei de stat cu pașaport rusesc, inclusiv a prezentat actele pentru mijlocul de transport, care la fel ar fi emise de autoritățile ruse. În timpul verificărilor de rigoare, polițistul de frontieră a observat mai multe elemente definitorii ale permisului de conducere care nu corespund unul act autentic. Falsificarea documentului a fost constatată și în urma cercetării amănunțite cu echipamentul din dotare. La cele depistate, cetățeanul s-a arătat uimit deoarece acesta ar fi studiat la școala auto în Federația Rusă și că actul l-ar fi obținut conform procedurilor legale.


În cele trei incidente, polițiștii de frontieră au întocmit procese-verbale de constatare a ilegalității. Actele au fost preluate și urmează să ajungă la laboratorul criminalistic în vederea stabilirii legalității acestuia. În continuare se vor face cercetări pentru elucidarea circumstanțelor și încadrarea juridică a faptei.


Moldova

Manevră nereușită cu spatele. Unul din automobilele implicate a fost la un pas de a ajunge pe gazon

Două automobile au fost implicate într-un accident produs miercuri, 8 aprilie, pe bulevardul Dacia din Chișinău.

Publicat

O mașină de model Hyundai efectua manevra cu spatele și a lovit un alt automobil de model Toyota. În urma impactului, unul dintre automobile a fost la un pas de a ajunge pe gazon.

Ulterior, la fața locului a fost solicitată ambulanța.

Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă al poliției capitalei, Svetlana Scripnic, nimeni nu a avut de suferit.



Citește mai departe

Moldova

Accident violent, în raionul Căușeni: Șoferul unei mașini a ajuns la spital după ce a fost lovit de semănătoarea unui tractor

Accident violent, în raionul Căușeni. Un tânăr de 22 de ani a ajuns la spital, după ce vehiculul pe care-l conducea a fost lovit de un tractor.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 07 mai, în jurul orei 21.00,  în apropierea satului Taraclia. Potrivit oamenilor legii, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer de 62 de ani ce conducea un tractor cu semănătoare ar fi accidentat lateral un autoturism condus de un tânăr de 22 ani, ce se deplasa din sensul opus.

În urma impactului, mașina tânărului a derapat de pe traseu, ajungând într-un șanț, iar șoferul s-a ales cu mai multe traumatisme. El a fost dus la spital pentru ulterioare îngrijiri medicale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul Drager, iar rezultatele au arătat că niciunul dintre ei nu consumase alcool.  Cazul este înregistrat și documentat de către polițiști.


Citește mai departe

Moldova

Furau „din gura” pacienților: Trei angajate de la un Centrul de plasament pentru persoane cu dizabilități, prinse cu produsele alimentare în geantă

Prinse cu mâncarea pacienților în geantă. Trei angajate de la Centrul de plasament temporar pentru persoane adulte cu dizabilități din Bădiceni, Soroca, au fost prinse în timp ce furau mâncarea destinată beneficiarilor.

Publicat

Totul a ieșit la iveală în urma unui control inopinat, pus la cale de către directorul instituției, scrie presa locală.

Astfel, directorul a găsit în gențile angajatelor de la bucătărie, mai multe produse alimentare, crupe, carne, dulciuri și conserve.

Bunurile au fost restituite, iar pe acest caz administrația instituției a pornit o anchetă de serviciu.


De menționat că două dintre angajatele cu pricina lucrează de ani buni în cadrul instituției, iar cealaltă a fost recent angajată.


Citește mai departe

topul săptămânii