Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Alertă cu bombă la școala primară și gimnaziul din Baurci. Un necunoscut a anunțat că în instituții se află 70 de kg de trotil

Alertă cu bombă la școala primară și gimnaziul din Baurci. O persoană anonimă a expediat o scrisoare pe adresa electronică a IP Ceadîr-Lunga prin care a anunțat că cele două edificii sunt minate.

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 18 ianuarie, scrie Gagauzinfo.MD

În scrisoarea anonimă era indicat că în incinta școlilor din Baurci ar fi fost ascunse 70 de kg de trotil. Autorul scrisorii a cerut 10.000 de lei, în caz contrar va arunca gimnaziul și școala primară în aer.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, mai multe ambulanțe, pompierii, geniștii și chinologii.


Imediat, polițiștii au evacuat elevii, profesorii și personalul tehnic din instituțiile de învățământ și au încercuit zona.

După un șir de verificări minuțioase, geniștii au anunțat că nici în școala primară, nici în gimnaziu și nici pe teritoriul din preajma lor nu sunt obiecte periculoase.


Advertisement

Moldova

Incendiu fatal la Lipcani: O femeie de 81 de ani a murit, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări.

Incendiu fatal în raionul Briceni. O femeie în vârstă de 81 de ani și-a pierdut viața, după ce locuința i-a fost cuprinsă de flăcări. Tragedia s-a produs în seara zilei de 12 ianuarie, în orașul Lipcani.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență la fața locului au intervenit două echipe de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia au constatat că incendiul a cuprins acoperișul casei, dar și mai multe bunuri din interiorul locuinței, cu o suprafață de aproximativ 63 de metri pătrați.

Flăcările au fost lichidate după aproximativ patru ore de luptă continuă. În timpul intervenției, pompierii au descoperit pe pragul locuinței cadavrul parțial carbonizat al proprietarei, o femeie de 81 de ani. Totodată, salvatorii au evacuat din interior o butelie cu gaz, prevenind o posibilă explozie.

Cercetările preliminare arată că incendiul ar fi izbucnit cel mai probabil din cauza unei scurgeri de gaz de la butelie.


În acest context, IGSU avertizează populația să nu folosească butelii de gaz în interiorul locuințelor. Acestea trebuie păstrate în aer liber, în cutii metalice bine ventilate și în poziție verticală. Mai mult, în vederea evitării situațiilor de risc este strict interzis utilizarea buteliilor și furtunurilor deteriorate.

În doar 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în 32 de situații de risc.


Citește mai departe

Moldova

Un șofer ar fi ieșit la depășire și s-ar fi tamponat frontal cu o altă mașină, în raionul Sîngerei. Trei persoane, la spital.

Trei persoane au ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs pe traseul Bălți-Florești, în raionul Sîngerei. Coliziunea a avut loc în apropierea intersecției spre satul Cubolta.

Publicat

Potrivit poliției din Sîngerei, accidentul s-a produs pe 12 ianuarie, în jurul orei 17:00. Preliminar, oamenii legii au stabilit că un tânăr de 18 ani ar fi efectuat o manevră de depășire fără a se asigura corespunzător, intrând în coliziune frontală cu un alt automobil, condus de un bărbat de 29 de ani.

În urma impactului, trei persoane au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la Spitalul municipal Bălți pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au indicat că niciunul nu se afla sub influența alcoolului în momentul producerii accidentului.


Pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar toate circumstanțele în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.



Citește mai departe

Moldova

Doi suspecți, reținuți la Comrat: Ar fi cerut mită de 2000 de euro pentru promovarea examenului auto.

Doi suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, după ce ar fi cerut și primit mită pentru „rezolvarea” examenului auto. Acțiunile au avut loc la Comrat, într-un dosar de trafic de influență instrumentat de Centrul Național Anticorupție, sub conducerea procurorilor din municipiul Cahul.

Publicat

Potrivit CNA, la data de 13 ianuarie, ofițerii anticorupție au desfășurat acțiuni de urmărire penală în urma cărora au stabilit că două persoane ar fi pretins și acceptat suma de 2000 de euro. Banii ar fi fost solicitați pentru a facilita promovarea cu succes a probelor teoretice și practice la examenul auto pentru categoria B, în favoarea unei persoane terțe.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile suspecților, în automobilele acestora, într-un garaj, dar și percheziții corporale. După audieri, ambele persoane au fost reținute pentru un termen de 72 de ore.

Urmărirea penală continuă, iar CNA urmează să stabilească toate circumstanțele cazului și să identifice eventuale alte persoane implicate.



Citește mai departe

topul săptămânii