Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Doi tineri, reținuți la frontieră: Unul, cu acte false, celălalt – cu droguri în buzunar

Publicat

Un permis de conducere neveridic și un pachețel cu masă vegetală asemănătoare canabisului i-au determinat pe polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest să inițieze cercetări pe numele a doi conaționali. Cazurile s-au înregistrat în punctele de trecere Leușeni și Sculeni, la ieșire din Republica Moldova.

În primul caz, la controlul de frontieră s-a prezentat un bărbat de 35 de ani, la volanul unui automobil de model Nissan Primera. Pentru autorizarea ieșirii din țară șoferul a prezentat toate actele necesare. În timpul verificărilor de rigoare polițiștii de frontieră au observat că permisul de conducere, pretins a fi eliberat de autoritățile competente din Polonia, nu întrunește condițiile unui document autentic, deoarece îi lipsesc anumite elemente de protecție.

Audiat, șoferul a declarat că permisul de conducere l-a obținut după absolvirea unei școli specializate din Polonia. În repercursiune, bărbatul a făcut cale întoarsă.


Un alt conațional este documentat pentru faptul că asupra lui s-au depistat câteva grame de masă vegetală verzuie, cu miros specific canabisului. Tânărul de 27 de ani, se deplasa spre Uniunea Europeană la volanul unui BMW.

La audieri, șoferul a recunoscut că anterior a consumat de revelion această substanță și a uitat să arunce rămășițele. Supus expertizei medicale, s-a stabilit că tânărul nu se afla sub influența substanțelor psihotrope.
Substanța depistată a fost transmisă către laborator pentru stabilirea cu exactitate a conținutului.

Pe ambele cazuri cercetările vor continua pentru elucidarea circumstanțelor și încadrarea juridică a faptelor.


Moldova

Scandal de corupție la Hîncești: Polițist și medic, cercetați pentru eliberarea ilegală de adeverințe medicale necesare reînnoirii permiselor auto.

Scandal de corupție, la Hîncești. Oamenii legii au descoperit o schemă de falsificare a adeverințelor medicale necesare pentru reînnoirea permiselor de conducere. Ancheta vizează un angajat al Inspectoratului de Poliție din raion și un medic de la Spitalul Raional.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi eliberat documente medicale fără ca șoferii să fie examinați, contrar legii. Unele cazuri au avut loc chiar atunci când beneficiarii erau în afara țării. Investigațiile preliminare au arătat că medicul ar fi primit bani pentru aceste acte false în zeci de situații.

În urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au ridicat adeverințe medicale, telefoane care conțineau dovezi ale activităților ilegale, precum și două arme și muniții păstrate fără acte de medicul implicat.

Cercetările continuă pentru a stabili întregul cerc de persoane implicate. Până la finalizarea procesului, bănuiții beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.



Citește mai departe

Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de aproape o lună: Bărbatul care apare în imagini este căutat cu disperare de rude.

A urcat a volan, a pornit mașina și a dispărut. Un bărbat s-a adresat la poliție comunicând că fratele său a dispărut de aproape o lună. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei.

Publicat

Rudele acestuia au comunicat că, în ziua de 26 deptembrie acesta a plecat într-o direcție necunoscută la volanul unui automobil de culoare argintie și până în prezent nu a revenit acasă. Potrivit poliției, vehiculul cu numǎrul de înmatriculare NYD 998 nu a fost fixatǎ pânǎ la moment în trafic.
Astfel, bărbatul care apare în imagini are înălțimea de 1,75 metri, corpolență slabă și ochi căprui. Oamenii legii și rudele acestuia vin cu îndemnul către cetățeni ca în cazul în care recunosc persoana care apare în imagini și dețin informații despre locul aflării acestuia să contacteze numărul de telefon 067 224 099 sau să apeleze Serviciul unic de urgență 112. Orice detaliu contează.


Citește mai departe

Moldova

Intervenție SMURD de urgență: Un moldovean rănit într-un accident rutier a fost transportat de la Iași la Chișinău.

Zbor medical de urgență! În după-amiaza zilei de 20 octombrie, un echipaj aero-medical SMURD din Iași a efectuat o misiune transfrontalieră pentru a transporta un pacient politraumatizat, cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 45 de ani.

Publicat

Victima unui accident rutier, pacientul a fost preluat din Iași și transportat cu elicopterul SMURD până în Chișinău. Pe întreaga durată a zborului, echipa medicală a monitorizat și menținut stabil starea acestuia, asigurând condiții optime de siguranță.

Elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde pacientul a fost preluat imediat de o echipă medicală și transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru tratament de specialitate.

De menționat, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din România intervine și în Republica Moldova încă din anul 2014, în baza unui acord bilateral. De la începutul anului 2025, aceasta este a doua misiune aeromedicală SMURD realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.



Citește mai departe

topul săptămânii