Moldova
Viteza face victime. Doi tineri și copilul acestora au ajuns la spital după ce s-au izbit cu BMW-ul într-un copac
Doi tineri părinți și copilul acestora, de aproape doi anișori, au ajuns la spital în urma unui accident rutier. Impactul s-a produs ieri seara, 2 ianuarie 2022, în jurul orei 21:40, în raionul Hâncești.
În accident a fost implicat un BMW, condus de un tânăr de 26 de ani, avându-i ca pasageri pe soția acestuia, o tânără de 22 ani și copilul lor de un an și 7 luni. Tânărul nu a ținut cont de condițiile climaterice și, având viteza excesivă, a pierdut controlul volanului, a derapat de pe traseu și s-a tamponat frontal într-un copac de pe marginea drumului, scrie Deschide.md
În urma impactului, atât șoferul, cât și soția acestuia și copilul s-au ales cu excoriații. Șoferul s-a mai ales cu o plagă la ochi, iar copilul cu o plagă la nas. Toți trei au fost preluați de ambulanță.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele.
Moldova
Tragedie surprinsă VIDEO! Un șofer a murit la volan, iar mașina s-a izbit violent de un copac în Chișinău
Clipe dramatice în această dimineață pe strada Ismail din Chișinău.
Un bărbat de 67 de ani, aflat la volanul unui Nissan, ar fi suferit un stop cardiac în timp ce conducea, a pierdut controlul asupra mașinii, a lovit un Renault, după care automobilul a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent într-un copac. Momentul impactului a fost surprins de o cameră video.
Potrivit informațiilor preliminare, șoferul ar fi decedat înainte ca mașina să lovească copacul.
Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele tragediei, iar cauza exactă a decesului va fi confirmată în urma expertizei medico-legale.
Moldova
Noi probe în anchetă! Alte 10 percheziții în dosarul call-centerului de escrocherii
Noi descinderi în dosarul rețelei de escrocherii telefonice care acționa prin intermediul unui centru de apel identificat în Ucraina și viza cetățeni din România și alte state ale Uniunii Europene.
Forțele de ordine au efectuat alte 10 percheziții la domiciliile a opt suspecți, cu vârste cuprinse între 22 și 28 de ani. Potrivit anchetei, cei opt bănuiți vizați de percheziții apelau victimele și se prezentau drept angajați ai serviciilor de securitate ale unor bănci.
Prin manipulare și abuz de încredere, aceștia obțineau acces la aplicațiile de banking ale victimelor, după care transferau banii în conturi bancare deschise pe numele unor persoane interpuse, dar și către platforme de criptomonede și jocuri de noroc, pentru a ascunde traseul fondurilor.
În urma perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare, un laptop, documente de ciornă, sume importante de bani în valută străină, un cartuș cu capsă nedetonată și mai multe automobile.
Amintim că, la începutul lunii iulie, oamenii legii din Moldova, Ucraina și România au desfășurat o amplă operațiune internațională în urma căreia a fost destructurat un centru de apel infracțional care activa în Ucraina. Potrivit anchetatorilor, în cadrul acestuia activau aproximativ 180 de operatori moldoveni, specializați în fraude bancare prin telefon. Schema infracțională viza în special cetățeni din România, dar și alte state ale Uniunii Europene.
Dosarul este investigat de autoritățile din Republica Moldova, România și Ucraina, în cadrul unei echipe comune de anchetă, cu sprijinul Europol și Eurojust.
Moldova
Explozie în toiul nopții la Bender! Un bancomat a fost aruncat în aer, iar banii au dispărut
Patru indivizi îmbrăcați în haine închise la culoare au provocat, în noaptea trecută, o explozie la un bancomat amplasat în centrul comercial „Ohotnîi Riad”, din cartierul „Solnecinîi” al orașului Bender.
Potrivit informațiilor preliminare, suspecții ar fi folosit o substanță inflamabilă pentru a distruge bancomatul, după care au sustras banii din interior și au fugit de la fața locului.
Pe caz a fost inițiat un dosar penal, iar milițienii din regiune desfășoară acțiuni pentru identificarea autorilor și stabilirea tuturor circumstanțelor incidentului.
-
Moldovao zi în urmăWeekend dramatic, la nord: Două accidente soldate cu decese s-au produs la doar câțiva kilometri distanță
-
Moldovao zi în urmăDescoperire șocantă: Părți componente ale două corpuri umane au fost găsite în iazul din satul Dănceni
-
Moldova22 de ore în urmăPercheziții matinale la Judecătoria Chișinău: Un avocat și un angajat al Judecătoriei – reținuți pentru mită
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Identificați și sancționați: Doi șoferi au fost surprinși de camerele de bord încălcând regulile de circulație.
-
Moldova6 zile în urmăMoldovean prins cu contrabandă: Paleți încărcați cu țigări de circa 6 milioane de lei, depistați în TIR-ul condus de bărbat.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Percheziții cu mascați în Chișinău: Droguri, bani și consumatori identificați. Trei suspecți, încătușați.
-
Moldova7 zile în urmăReținut cu focuri de armă: Un moldovean ar fi furat o mașină în Verona, Italia. A fost prins de carabinieri.
-
Moldova7 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Bărbat dispărut în Fălești: Este căutat de familie și poliție, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
