Rețele de socializare

Moldova

CNA: Percheziții matinale în dosarele afacerilor dubioase cu terenuri de la Durlești

Opt persoane au fost supuse perchezițiilor domiciliare, în această dimineață, de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție. Acestea sunt vizate în dosarele afacerilor dubioase cu terenuri, în care sunt implicați foști funcționari ai Primăriei Durlești, bănuiți că ar fi prejudiciat statul cu circa 6,5 milioane de lei. Potrivit anchetei, cele opt persoane ar fi avut rolul de interpuși, iar beneficiarii efectivi ai tranzacțiilor ar fi rudele fostului primar și ex-angajați ai Primăriei Durlești.

Publicat

În cadrul perchezițiilor, ofițerii CNA au căutat probe privind implicarea celor opt persoane în actele de corupție de la primărie. De la fața locului, au fost ridicate acte despre costul tranzacțiilor, telefoane mobile și alți purtători de informații. Acțiunile s-au desfășurat atât în raza municipiului Chișinău, cât și în afara orașului. Persoanele vizate sunt cercetate, la această etapă, în stare de libertate, urmând ca procurorii să stabilească statutul lor procesual, în funcție de probatoriul acumulat.

Amintim că, acum o lună, mai mulți foști funcționari din cadrul Primăriei Durlești au ajuns să fie cercetați penal de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de abuz de serviciu. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pus la cale o schemă de înstrăinare a terenurilor din raza or. Durlești, în baza unor decizii ale Consiliului orășenesc. Potrivit materialelor urmăririi penale, în perioada anilor 2005 – 2006, un consilier local, devenit ulterior primar, și alți funcționari din cadrul primăriei Durlești ar fi eliberat în mod fraudulos titluri de autentificare a dreptului deținătorului de teren pentru 21 de loturi, amplasate în extravilanul or. Durlești, cu suprafața totală de circa 1,5 ha. Ulterior, fostul consilier le-ar fi solicitat pretinșilor beneficiari să se prezinte la notar, unde ar fi semnat procuri generale, care îl împuterniceau pe primul, dar și pe membri ai familiei lui, să administreze și să înstrăineze terenurile respective. Pentru a da un aspect legal acestei scheme, au avut loc tranzacții de vânzare-cumpărare fictive a terenurilor contra unor sume simbolice. Astfel, prejudiciul estimat pentru bugetul de stat depășește 6, 5 milioane de lei.

Atunci, o persoană a fost reținută și arestată, fiind cercetată pentru abuz de putere sau de serviciu. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 8 ani de detenție cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani şi 15 ani.


Notăm că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la o decizie definitivă și irevocabilă de judecată.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.


Moldova

Lot contaminat cu pesticide: 10 tone de mărar de import, reținute și nimicite de ANSA.

Un lot de 10 tone de mărar proaspăt de import a fost reținut și ulterior nimicit de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, după ce în urma analizelor de laborator au fost depistate depășiri ale limitelor admise de reziduuri de pesticide.

Publicat

Potrivit ANSA, în produs au fost identificate substanțele Penconazol și Clorpirifos, care pot prezenta risc pentru sănătatea consumatorilor. Decizia de retragere și distrugere a fost luată imediat după confirmarea rezultatelor de laborator.

Inspectorii au reținut lotul de mărar imediat după apariția suspiciunilor, întreaga cantitate fiind sigilată și ulterior nimicită sub supravegherea autorităților. Potrivit instituției, niciun kilogram din acest lot nu a ajuns pe piață sau la consumatori.

Reprezentanții ANSA precizează că depășirea limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide apare, de regulă, atunci când nu sunt respectate bunele practici agricole. Printre cauze se numără utilizarea excesivă a produselor fitosanitare, aplicarea unor doze mai mari decât cele recomandate sau nerespectarea perioadei de așteptare până la recoltare.



Citește mai departe

Moldova

Accident feroviar la Ocnița: O mașină s-a tamponat cu o locomotivă. Coliziunea nu s-a soldat cu victime.

Polițiștii din Ocnița investighează circumstanțele unui accident produs la o trecere la nivel cu calea ferată, după ce o locomotivă a tamponat un automobil.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, la volanul mașinii se afla un bărbat de 58 de ani, iar în calitate de pasager se afla un alt bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani.

Anchetatorii susțin că șoferul automobilului ar fi ignorat regulile de traversare a căii ferate, iar vehiculul a fost lovit de locomotiva condusă de un mecanic în vârstă de 55 de ani.

La fața locului au intervenit polițiștii pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.


Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă din cadrul inspectoratului de poliție teritorial, Svetlana Talpă, atât conducătorul automobilului, cât și mecanicul locomotivei au fost testați alcoolscopic, rezultatele indicând lipsa alcoolului în aerul expirat.

Din fericire, în urma impactului nu au fost înregistrate victime sau persoane traumatizate, fiind produse doar pagube materiale.

Poliția continuă cercetările pe acest caz.


Citește mai departe

Moldova

Flăcări la fosta tabără din Cimișeni: Pompierii au intervenit pentru a salva sectorul de vile din apropiere.

Un incendiu puternic a izbucnit în dimineața zilei de 14 mai pe teritoriul unei foste tabere de odihnă pentru copii din satul Cimișeni, raionul Criuleni, unde în prezent funcționează o casă de rugăciuni, care aparține Uniunii Bisericilor Penticostale. Flăcările au cuprins mai multe construcții, existând riscul ca focul să se extindă spre sectorul de vile din apropiere.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 07:24, iar la fața locului au fost trimise de urgență patru echipe de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că focul a izbucnit într-o clădire administrativă cu două nivele, cu suprafața de aproximativ 660 de metri pătrați. Flăcările au distrus bunurile din interior și s-au extins și la o construcție auxiliară folosită drept cazangerie, cu suprafața de 48 de metri pătrați.

Totodată, incendiul a afectat parțial acoperișul unui șopron pentru animale și un cort aflat pe teritoriu.


Salvatorii au reușit să localizeze și să stingă focul înainte ca acesta să ajungă la casele din apropiere.

Din fericire, în urma incendiului nu au fost înregistrate victime.

Cauza izbucnirii focului și toate circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.



Citește mai departe

topul săptămânii