Rețele de socializare

Moldova

Trei bărbați și o femeie, condamnați pentru că ar fi exploatat sexual 11 moldovence în Rusia

Secția combaterea traficului de ființe umane a Procuraturii Generale a demonstrat în instanța de judecată vinovăția a trei bărbați și o femeie, învinuiți în săvârșirea infracțiunilor de trafic de copii (art.206 din Codul penal) și trafic de ființe umane (art.165 din Codul penal).

Publicat

Astfel, prin sentința Judecătoria Chișinău, sediul Centru din 17 decembrie 2021, celor patru inculpați, le-au fost stabilite pedepse sub formă de închisoare a câte 18 ani, 11 ani, 7 ani, și respectiv 10 ani.

Inculpații au fost învinuiți în aceea că, în perioada anilor 2006 – 2013, formând un grup criminal organizat, au recrutat 11 tinere din Republica Moldova, printre care și o minoră, sub pretextul de a munci în Federația Rusă în calitate de chelnerițe. Ulterior, ajunse la locul destinației, victimele au fost impuse să acorde servicii sexuale contra plată, fiind achitate cu sume de până la 10 000 ruble pe zi, astfel ca rezultat al exploatării victimelor, inculpații au obținut venituri materiale considerabile.

Remarcăm că, pe toată durata investigării și judecării cauzei penale părților vătămate le-a fost asigurată asistență juridică. La fel, una dintre ele a fost referită organelor competente și a beneficiat de programul de reintegrare socială.


Subsecvent, potrivit sentinței pronunțate s-a dispus încasarea de la inculpați în beneficiul părților vătămate a despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat în sume cuprinse de la 10.000 lei – 50.000 lei.

Menționăm că, sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău.


Moldova

Omorul fetei însărcinate de la Orhei. Noi detalii de la Procuratură: Învinuitul este acuzat inclusiv de viol

Publicat

În cazul de omor de la Orhei al tinerei însărcinate, procurorii au înaintat un nou capăt de acuzare învinuitului. Și anume: violență sexuală cu agravanta de „infracțiune din motive de prejudecată, sau de gen”. Despre acest lucru a anunțat procurorul din Secția Protecția drepturilor copiilor din cadrul Procuraturii Generale, Mariana Gornea, scrie Deschide.MD.

Potrivit acuzatorului de stat, această nouă învinuire a fost adusă în urma expertizei medico-legale efectuate.

„Cu referire la cazul tragic soldat cu decesul femeii din Orhei, Procuratura vrea să dea asigurări că vor fi întreprinse toate acțiunile de urmărire penală necesare în vederea cercetării sub toate aspectele complete și obiective a circumstanțelor cauzei, colectarea probatoriului în vederea stabilirii vinovăției făptuitorului, tragerea la răspundere penală și aplicarea pedepsei proporționale faptei comise.


În context, în baza rezultatelor expertizei judiciare care au fost efectuate, inclusiv cea medico-legală, va fi completată învinuirea și sub aspectul comiterii infracțiunii de violență sexuală. Or, la moment, presupusul agresor a fost pus sub învinuire în baza infracțiunilor de răpire a persoanei și a omorului intenționat, cu trei agravante: „asupra unei femei gravide”, „comitere cu o deosebită cruzime” și „în scopul ascunderii altei infracțiuni”.

La fel, în rezultatele investigării și acțiunilor de urmărire penală, va fi investigată fapta și sub aspectul stabilirii motivului de gen, respectiv, imputarea unei alte agravante „infracțiuni din motive de prejudecată, sau de gen”. Pentru că acest caz denotă că nu este altceva decât o infracțiune, ce reprezintă violență bazată pe gen, infracțiune comisă asupra unei femei deoarece este femeie și este mai vulnerabilă”, a declarat procurorul în cadrul audierilor desfășurate astăzi la Parlament.

Pe marginea acestui caz, Mariana Gornea a specificat că în cazurile de violență domestică, statul trebuie să vină cu un răspuns prompt. Ea a dat asigurări că Procuratura Generală monitorizează și investighează cazurile de violență în familie.


Amintim, că principalul suspect în cazul Anei-Maria, Gheorghe Cotorobai, a fost anterior învinuit de procurori pentru cauzele de răpire și omorul unei femei gravide. Corpul neînsuflețit al tinerei a fost depistat pe 20 aprilie, într-o fâșie forestieră din extravilanul satului Chițcanii Vechi, Telenești, la 21 de kilometri distanță de domiciliul persoanei arestate. Potrivit informațiilor apărute în presă, tânără a fost torturată, inclusiv supusă violenței sexuale, iar decesul ar fi survenit în urma unui traumatism cranio-cerebral deschis.

Citește mai departe

Moldova

Focuri de arme în centrul Chișinăului: Un bărbat de 44 de ani a tras într-un tânăr. Victima e la spital

Focuri de arme în centrul Chișinăului: Un bărbat de 44 de ani a tras într-un tânăr. Victima e la spital.

Publicat

Despre asta anunță poliția într-un comunicat, iar potrivit oamenilor legii, totul s-a întâmplat la intersecția străzilor Ismail și 31 august.

Un bărbat de 28 de ani a fost rănit prin împușcare. Polițiștii BPRO în comun cu cei ai INSP au intervenit operativ și au identificat, localizat și reținut persoana care a tras din armă.

Este vorba despre un bărbat de 44 de ani, iar arma era deținută ilegal de acesta.


Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul de Urgență pentru îngrijiri medicale.

Alte date și circumstanțe se stabilesc la fața locului.


Citește mai departe

Ediție TV

Incendiu în orașul Căușeni: O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în sudul țării. O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări, în orașul Căușeni, iar zeci de pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.

Publicat

Focul a izbucnit în după amiaza zilei de 30 aprilie, iar martorii, panicați de cele întâmplate, au sunat imediat la Serviciul 112. În urma apelului, a fost aplicat planul sporit de intervenție, la fața locului venind cinci echipe de pompieri și salvatori.

Angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o anexă din spatele clădirii cu trei nivele, iar focul se răspândea deja spre acoperișul construcției. Pe lângă flăcările puternice, și fumul dens s-a răspândit la zeci de metri distanță.

Pompierii și salvatorii au luptat cu flăcările timp de câteva ore pentru a le localiza și stinge. Din fericire, nu au fost raportate victime, incendiul provocând doar daune materiale. Deocamdată nu se cunoaște de la ce ar fi pornit incendiul, circumstanțele urmând a fi examinate de specialiști.



Citește mai departe

topul săptămânii