Moldova
Doi moldoveni și doi ucraineni, prinși în momentul când încercau să treacă ilegal frontiera
Angajații Sectorului Poliției de Frontieră Valea Perjei au deconspirat două tentative de părăsire ilegală a teritoriului Republicii Moldova. Întorși din drum și documentați sunt doi moldoveni, unul din ei se află în căutare națională. Alți doi ucraineni au fost reținuți pe Sectorul Poliției de Frontieră Căplani după ce au traversat hotarul de est. Aceștia susțin că ceața i-ar fi dezorientat.
Primul caz a fost consemnat de către patrula punctului de trecere Ceadâr-Lunga 2 în urma unei informații operative. Astfel, acționând pe zona de responsabilitate persoana a fost reținută și identificată. Din primele cercetări, s-a stabilit că bărbatul de 37 de ani este locuitor al orașului Ceadâr-Lunga și nu este la prima abatere.
Al doilea cetățean buclucaș certat cu legea a fost oprit forțat în apropierea localității Ceadîr Lunga. Acesta a fost observat de către echipa de monitorizare cu ajutorul Complexului mobil de observare și detecție în timp ce se îndrepta cu pași grăbiți spre frontiera de stat.
Tânărul s-a dovedit a fi un conațional în vârsă de 22 de ani, originar din localitatea Valea Perjei. A recurs la săvârșirea acestei ilegalități pentru că se află în căutare de către organele de drept din țară, fiind cercetat pe mai multe cauze penale. Cazul este documentat în continuare de către ofițerii de urmărire penală conform art. 27, art. 362 al. (1) Cod Penal al Republicii Moldova.
Alți doi bărbați cu vârsta de 41 și respectiv 44 de ani, originari din raionul Belgorod-Dnestrovsk, Ucraina au fost reținuți de către patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Căplani. Întrebați ce caută pe teritoriul Republicii Moldova în toiul nopții, aceștia au declarat că nu aveau intenția de a traversa hotarul, însă din cauza vizibilității reduse datorită ceții dense s-ar fi rătăcit ajungând pe teritoriul Republicii Moldova.
În urma schimbului de informații și a colaborării dintre Ucraina și Republica Moldova, persoanele au fost transmise autorităților statului limitrof. Totuși, ei riscă amendă penală în baza art. 362, al. (1) Cod Penal al Republicii Moldova.
Moldova
Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.
Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.
La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.
Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.
Moldova
Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.
Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.
Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!
Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
-
Moldova11 ore în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Diaspora2 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova2 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova5 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova4 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Diaspora3 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
-
Moldova2 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Moldova4 zile în urmăFocuri de arme la Căpriana! Ținta – un inspector al Gărzii Naționale
