Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Puneau în circulație bani falși. Cum au reușit un bărbat și o femeie să convertească 2.400 de dolari falși în lei adevărați

Ofițerii Secției Investigații Complexe a Direcției de Poliție a mun. Chișinău împreună cu procurorii Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Principal, au documentat și anihilat activitatea criminală a două persoane, locuitori ai mun. Chișinău, pe faptul punerii în circulație a 2 400 de dolari falși. Aceștia s-au dovedit a fi un bărbat de 38 de ani, anterior judecat, și o femeie de 48 de ani.

Publicat

Timp de patru luni, polițiștii de comun cu procurorii, au documentat activitatea celor doi suspecți, fiind acumulate probe concludente în privința lor. Aceștia prin intermediul mai multor case de schimb valutar au pus în circulație bancnotele cu nominalul de 100 de dolari, care s-au dovedit a fi cu semne de falsificare.

Acțiunile persoanelor au fost fixate de camerele de supraveghere instalate la casele de schimb valutar.

Ca urmare a efectuării perchezițiilor la domiciliile suspecților, au fost depistate şi ridicate mijloace bănești, telefoane mobile, cartele SIM care erau folosite la săvârșirea infracțiunii.


În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 236 ”Fabricarea sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti false sau a titlurilor de valoare false”.

Bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile iar femeia după expirarea a 72 de ore este cercetată în stare de libertate. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de infracțiune se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani.

La moment, forțele de ordine întreprind măsuri speciale de investigații și urmărire penală în stabilirea tuturor circumstanțelor cât și complicii lor, în comiterea infracțiunii.


Advertisement

Moldova

Minorele care acum 7 luni au ucis cu bestialitate o bătrână din Telenești, condamnate. Motivul pentru care au săvârșit crima

Cele două minore care în septembrie 2023 au ucis cu deosebită cruzime o bătrână din satul Ghermănești, raionul Telenești, au fost condamnate la 10 ani de închisoare.

Publicat

Sentința a fost pronunțată recent de magistrații Judecătoriei Orhei, scrie Deschide.MD.

De menționat că tragedia s-a produs în seara zilei de 21 septembrie, când tinerele de 14 și 15 ani, fiind în stare de ebrietate, au pătruns în gospodăria unei femei de 67 de ani, pe care au înjunghiat-o cu cuțitul în burtă. Când femeia a început să strige, minorele au luat un ștergar și au sufocat-o. Ulterior, văzând că victima respiră, inculpatele au luat cuțitul și i-au aplicat multiple lovituri peste diferite părți ale corpului.

Fiind audiate, inculpatele au declarat că au venit în sat la băieți cu care au făcut cunoștință în Chișinău. Peste un timp, acestea au cerut să rămână undeva pe noapte. Astfel, cunoscuții lor au apelat la un consătean, fiul victimei, care i-a dus în casă mamei sale.


Seara, una dintre inculpate a întrebat „cum mor oamenii”, la care cea de-a doua i-a răspuns: „hai să facem și vei vedea”, după care au luat cuțitul și au atacat găzdașa. După ce bătrâna a murit, minorele au învelit-o cu plapuma.

După ce au săvârșit crima, inculpatele au plecat în centrul satului, unde era sărbătorit hramul localității. A doua zi, fetele au fost duse la Telenești, unde au mers în vizită la un alt băiat, unde și au fost reținute de polițiști.

Sentinţa nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.


 


Citește mai departe

Moldova

Ar fi luat mită? Un internaut a filmat momentul în care un șofer ar fi oferit bani unor agenți ai poliției

Imagini ce provoacă multe semne de întrebare au fost surprinse pe strada Ismail din centrul capitalei.

Publicat

Un internaut a filmat de la geam cum un șofer ar fi oferit mită unor agenți ai poliției. În imaginile, care au devenit virale pe rețelele sociale, se poate observa cum șoferul iese din mașină cu niște acte, dar și niște hârtii asemănătoare bancnotelor, pe care le oferă oamenilor legii. Cu toate acestea, unul dintre polițiști continuă să întocmească niște acte, le oferă șoferului pentru a le semna, după care fiecare își vede de treaba lui.

După apariția acestor secvențe video, serviciul protecție internă și anticorupție a venit cu o reacție, anunțând că s-a autosesizat pe acest caz, în legătură cu acțiunile angajaților Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, urmează a fi identificat și șoferul automobilului pentru a stabili toate circumstanțele celor întâmplate și a lua o decizie conform legii în vigoare. În context, SPIA îndeamnă cetățenii, dacă sunt martori sau chiar implicați în unele acțiuni din partea angajaților MAI care li se par ilegale, să anunțe neîntârziat autoritățile.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii

Publicat

Polițiștii din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui grav accident rutier în urma căruia o tânără a decedat. Accidentul s-a produs aseară între localitățile Pereni și Pașcani.

Preliminar, polițiștii au stabilit că o tânără de 19 ani, fiind la volanul unui Peugeot ar fi pierdut controlul mașinii și s-a tamponat într-un copac de pe marginea drumului.
În urma impactului, șoferița a decedat pe loc.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii