Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ 10 persoane – pe banca acuzaților

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată trei dosare penale în judecată pentru trafic ilicit de droguri, inclusiv cu implicarea cetățenilor din Turcia și Ucraina. Unul din dosarele deferite justiției vizează cea mai mare captură de heroină din istoria Moldovei.

Publicat

Finalitate în trei dosare penale, dintre care și cel al capturii record de heroină. 10 persoane vor compărea pe banca acuzaților. În primul caz este vorba despre doi cetățeni turci, acuzați de contrabandă și trafic cu heroină în proporții deosebit de mari. Capul grupării, un cetățean turc ar fi cumpărat o activitate economică la noi și a creat un istoric economic pozitiv, făcând importuri de materiale de construcții și blocuri sanitare, pentru ca ulterior, să înceapă să introducă și droguri.

Procurorii menționează că acesta era foarte atent în acțiunile sale și lucra mai mereu de unul singur, având încredere doar în complicele său, tot cetățean al Turciei. În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat 200 de kg de heroină în valoare de 200.000.000 de lei. Heroina era de origine din IRAN și a pătruns pe cale maritimă în Rusia, apoi prin Ucraina a ajuns în țara noastră și urma să fie importată în uniunea europeană. În dosar sunt implicați și trei moldoveni, în privința cărora încă sunt efectuate cercetări.

Într-un alt dosar, trei cetățeni ai Ucrainei, vor compărea pe banca acuzaților pentru că vindeau PVP, Ecstasy și Marijuana consumatorilor din Bălți și Chișinău. Acești, ajutați de cetățeni ai țării noastre aduceau narcoticele prin contrabandă din Ucraina și le realizau prin intermediul magazinelor online. În apartamentele închiriate de bănuiți au fost găsite narcotice în valoare de peste 1.900.000 de lei.


Tot în fața magistraților vor compărea și cinci moldoveni care la fel, ar fi creat magazine online de droguri unde vindeau PVP. Aceștia foloseau ca metodă de primire a plății pentru droguri monede virtuale, care însumate, ar depăși 445.000 lei. Toți cei 10 inculpați vor compărea pe banca acuzaților, iar dacă vina le va fi demonstrată ei riscă până la 15 ani de pușcărie.

echipa.md


Ediție TV

Starețul Mănăstirii Cosăuți, înjunghiat în spate de un sătean, transferat cu Aviasan-ul la Chișinău. Starea lui rămâne extrem de gravă

Starețul mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Cosăuți, găsit înjunghiat în curtea lăcașului sfânt a fost transportat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” din Chișinău.

Publicat

Acesta este în stare extrem de gravă, dar stabilă și se află sub monitorizarea medicilor din secția de terapie intensivă a spitalului.

MARINA ZIBLIUC, PURTĂTOR DE CUVÂNT, SCR „TIMOFEI MOȘNEAGA”: „Pacientul a fost internat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” în data de 11 martie. I-a fost acordat tot ajutorul necesar. La moment se află în secția de Terapie Intensivă, în stare extrem de gravă. Este conștient, conectat la aparatul de ventilare artificială cu mască CPAP”. 

BETA: Starețul mănăstirii Cosăuți a fost găsit cu un cuțit înfipt în spate în curtea lăcașului sfânt, în data de 10 martie. Preotul a fost depistat de către alți slujitori ai bisericii, care au chemat de urgență ambulanța și poliția. Principalul suspect în acest caz a fost găsit ulterior, strangulat într-o pădure din apropiere. Oamenii legii spun că presupusul făptaș s-a dovedit a fi un localnic, care timp de un an a frecventat mereu slujba preotului. Sătenii au declarat pentru presa locală că bănuitul avea probleme mintale.


Starețul mănăstirii a fost dus la spital și operat de urgență de medicii din Soroca împreună cu o echipă de doctori venită la Chișinău. Însă, întrucât starea pacientului rămâne în continuare extrem de gravă a fost luată decizia ca acesta să fie transferat în capitală, prin intermediul liniei AVIASAN.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Pericolele ascunse ale internetului: Peste 70 de cazuri de abuz sexual online asupra copiilor, înregistrate în Republica Moldova

Copii sunt tot mai des victime ale abuzului sexual în mediul online. Doar anul trecut, în Republica Moldova, poliția a pornit 72 de cauze penale pentru acest tip de infracțiune.

Publicat

Specialiștii bat alarma și spun că cifrele cresc din cauza faptului că, minorii petrec foarte mult timp pe internet, fiind dornici de socializare, fără să cunoască riscurile la care se supun.

Tehnologiile permit copiilor să găsească informații, să socializeze, să învețe. În același timp, multe instrumente și servicii online nu sunt concepute întotdeauna în interesul copiilor. Navigând pe internet, creându-și un profil pe rețele sociale, minorii comunică cu persoane pe care nu-i cunosc, au încredere în ei și construiesc relații online. Dar, în spatele unui profil se poate ascunde oricine. Autoritățile spun că cel mai adesea abuzatori se dovedesc a fi bărbații cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani. Aceștia au diferite profesii, ocupații, iar uneori sunt chiar rude cu victimele, așa că nu pot fi ușor deconspirați.

Potrivit psihologilor, orice schimbare de comportament al copilului ar trebui să dea de gândit părinților.
Abordați la acest subiect, persoanele care au în grijă minori ne-au spus că discută cu aceștia despre pericolele din mediul online, însă apelează și la programe de control parental pentru a se asigura.


Psihologii mai spun că în cazul în care părintele sesizează o schimbare bruscă de comportament al copilului, trebuie să îl abordeze pe acesta cu foarte mare atenție.

Specialiștii îndeamnă părinții să supravegheze activitatea copilului pe internet, să instaleze instrumente de filtrare a accesului și să informeze copilul cu privire la auto-protecția în mediul virtual. Important este ca acest proces să nu fie transformat în control represiv, deoarece copilul va fi determinat să se ascundă. Dacă bănuiți sau ați depistat un caz de abuz online, îl puteți raporta la unul dintre centrele de protecție a copilului sau la serviciul unic de urgență 112.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Barter eșuat: Un individ a obținut prin escrocherie un automobil de lux, cauzând prejudicii de 1,1 milioane de lei

Barter eșuat. Un bărbat și-a dat mașina de lux, în schimbul unui teren, însă nu a mai ajuns proprietar al pământului. Cel care l-a dus de nas a fost reținut.

Publicat

Suspectul este un chișinăuian în vârstă de 50 de ani, iar paguba pe care i-a adus-o victimei se ridică la 1,1 milioane de lei. Potrivit forțelor de ordine, bănuitul s-ar fi înțeles cu păgubașul, în vârstă de 35 de ani, să-I ofere automobilul său de lux, în schimbul unui teren de pământ în municipiul Chișinău.

Deși victima i-a dat mașina bănuitului, ultimul nu și-a onorat promisiunea. În cele din urmă fostul proprietar al automobilului s-a adresat la poliție.

Forțele de ordine au percheziționat locuința suspectului, de unde au ridicat două arme și zeci de cartușe deținute ilegal. Pentru fapta de care este bănuit, bărbatul riscă până la 10 ani de pușcărie.



Citește mai departe

topul săptămânii