Rețele de socializare

Moldova

Cetățean român, reținut în Chișinău. Ar fi creat în Belgia o rețea de prestare a serviciilor sexuale

Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane (CCTP) al INI împreună cu procurorii PCCOCS, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 30 de ani, originar din Brăila, România, care, din anul 2020 și până în prezent, ar fi creat pe teritoriul or. Antwerpen, Belgia, o rețea de prestare a serviciilor sexuale contra plată.

Publicat

Polițiștii au stabilit că suspectul, împreună cu alte persoane neidentificate la moment, ar fi racolat mai multe tinere cu vârste cuprinse între 20 și 25 ani, din diferite regiuni ale ţării, propunându-le oferte avantajoase, cu onorarii foarte mari pentru prestarea serviciilor sexuale peste hotarele țării.

Ajunse în Belgia, fetele erau adăpostite în apartamente închiriate de către suspect, unde erau determinate să presteze servicii sexuale contra plată, spunându-le că venitul obținut în urma acestora se va repartiza egal între părţi, 50/50, adică jumătate din suma obținută revine organizatorului.

Conform declarațiilor unor victime, acestea erau forțate de suspecți să presteze servicii de curierat al drogurilor (cocaină) către diverși clienți, să sustragă carduri bancare şi bani disponibili, în cazul în care clienții erau în stare de ebrietate.


Dacă victimele refuzau să execute sarcinile traficanților, ultimele erau amenințate cu răfuială fizică şi li se refuza achitarea pentru serviciile prestate.

În cadrul urmăririi penale, au fost identificate 12 victime de la care suspecții obțineau un venit zilnic cuprins între 700 și 1500 de euro per persoană.

Suspectul a fost reținut la data de 22 noiembrie în municipiul Chișinău, ulterior Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a dispus arestul preventiv pentru un termen de 30 de zile.


Bănuitul este cercetat penal pentru trafic de persoane, în scop de exploatare sexuală şi folosirii în activități criminale.

În cazul în care vina acestuia în comiterea infracțiunii va fi demonstrată, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Menționăm că, metoda utilizată de suspect, prin care se urmărește înșelarea victimei, în domeniul de specialitate are denumirea de ‘‘Loverboy,, (iubitul), este cea mai răspândită metodă de recrutare în prostituție: fete, femei sunt ademenite de traficanți într-o relație de iubire, cu numeroase cadouri și atenții, uneori sub promisiunea căsătoriei.



Moldova

O rulotă camper din Moldova, furată în Bulgaria, iar cel care a închiriat-o e arestat pentru 72 de ore

În Moldova abia de câţiva ani au apărut primele oferte de închiriere a rulotelor de vacanţă, iar acum a apărut şi primul caz în care o asemenea rulotă a fost furată, în timp ce era oferită în chirie, peste hotare ţării.

Publicat

Totul s-a întâmplat duminică, în oraşul Varna din Bulgaria. Rulota de model Sunlight T67, bazată pe un Fiat Ducato, fusese închiriată de un cetăţean din regiunea transnistreană, care declarase companiei de închirieri că vrea să meargă în Grecia cu ea, pentru că mai fusese în Europa cu rulote şi s-a făcut pasionat de ele, scrie Piațiaauto.md

Însă, conform datelor GPS, rulota aşa şi n-a ajuns în Grecia, oprindu-se în Bulgaria. Aceasta a fost parcată pe o stradă, iar cel care o închiriase a trăit la un hotel alăturat pe malul mării, fapt foarte ciudat, pentru că odată ce plăteşti chirie pe zi pentru o rulotă, nu prea mai are sens şi un hotel.

În fine, duminică cel care închiriase rulota a sunat şi a anunţat că ea fusese furată 3 ore mai devreme, iar el între timp ar fi anunţat poliţia.


Cei din Moldova au văzut că senzorul GPS era deja deconectat de la maşină şi au anunţat ei poliţia din Bulgaria.

Chiriaşul rulotei dispăruse, dar seara a fost găsit de poliţia din Varna şi reţinut pentru 72 de ore de arest preventiv, întrucât e suspectată implicarea lui în furt.

Însă rulota lipseşte deja, iar în lipsa dovezilor directe, poliţia din Bulgaria l-ar putea elibera pe cel care e suspectat de complicitate.


Respectiv, cei din Moldova sunt îngrijoraţi că şansele de a-şi mai găsi vehiculul sunt tot mai mici, acestea fiind de obicei repede modificate ca şi aspect pentru a-şi pierde urma.Am vrut să aflăm de la compania din Chişinău dacă rulota era asigurată casco.

Din păcate, ea nu avea o asemenea asigurare, însă în contractul de chirie exista o clauză prin care, în caz de neinformare prompte a poliţiei în caz de furt, clientul contractant poartă răspundere deplină pentru valoarea vehiculului.


Citește mai departe

Moldova

Opt acte falsificate, depistate la trecerea frontierei de stat în 72 de ore

Patru certificate de vaccinare, un test Covid-19, o carte de identitate românească și două asigurări auto cu semne de falsificare au fost depistate la trecerea frontierei moldo-române. Incidentele au fost înregistrate în punctele de trecere a frontierei (PTF) Giurgiulești-Galați, Vulcănești, Cahul și Leușeni, în ultimele 72 de ore.

Publicat

Pentru a fi scutiți de autoizolare pe teritoriul Republicii Moldova, patru conaționali cu vârste cuprinse între 30 și 53 de ani au prezentat certificate de vaccinare, drept dovadă a imunizării împotriva virusului Covid-19. Însă, în cadrul verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră din PTF Giurgiulești-Galați au constatat că la data imunizării persoanele nu se aflau în țară, deși certificatele prezentau însemnele instituțiilor medicale autohtone.

Un test PCR Covid-19 falsificat a fost descoperit de către polițiștii de frontieră din PTF Vulcănești, la ieșirea din țară. Cercetat este un locuitor al orașului Vulcănești în vârstă de 34 de ani, care intenționa să ajungă în Federația Rusă. Tânărul a refuzat să ofere declarații pe cele depistate și benevol a decis să-și întrerupă călătoria.

La doi cetățeni moldoveni, șoferi ai rutelor ce se deplasau spre Italia și Polonia, polițiștii de frontieră din PTF Cahul au ridicat asigurările obligatorie de răspundere civilă auto ”Cartea Verde”, pe motiv că erau falsificate. Ambii conducători auto au menționat că nu cunosc despre cele depistate, mai mult că pachetul de documente l-au primit de la firmele unde sunt angajați.


O carte de identitate românească contrafăcută a fost depistată în geanta de mână a unui pasager de 30 de ani, domiciliat în raionul Căuşeni. Acesta se întorcea din Germania prin PTF Leușeni. La audieri, călătorul a declarat că și-a perfectat actul prin intermediari, contra sumei de 150 euro.

În toate cazurile, actele falsificate au fost transmise spre laboratorul criminalistic pentru stabilirea legalității acestora, iar în dependență de rezultat să fie luate măsurile legale ce se impun.


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ A făcut stop cardiac în trafic

Situație excepțională, în trafic. Un șofer a făcut stop cardiac la volan, iar în mașina lui s-a izbit un alt vehicul.

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 01 decembrie, în jurul orei 12.40, la intersecția dintre bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt cu strada Mihai Viteazul. Primii care au intervenit la fața locului au fost membrii unui echipaj de carabinieri aflați nu departe de locul accidentului.

Când s-au apropiat de mașina unuia dintre bărbați, și-au dat seama că el este inconștient, au luat o trusă medicală și i-au oferit șoferului primul ajutor. Totodată, militarii au stopat o ambulanță care trecea prin preajmă în acel moment pentru a examina și prelua șoferul la spital. Preliminar, medicii au stabilit că bărbatul în vârstă de 62 de ani ar fi suferit un stop cardiac. Acesta a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale.

Celălalt șofer, în vârstă de 30 de ani a scăpat nevătămat. Pe tot parcursul operațiunii, carabinierii au fluidizat traficul în zonă. Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii