Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ 600.000 de țigări și 4.000 litri de alcool de contrabandă. Șase indivizi – reținuți

Șase bărbați au fost reținuți de oamenii legii, ca urmare a 20 de percheziții, pentru mai multe activități ilicite, inclusiv contrabandă cu 600.000 de țigarete și 4.000 litri de alcool, care urmau să fie comercializate în România.

Publicat

Operațiunea a avut loc ca urmare a documentării și acțiunilor de urmărire penală efectuate de către ofițerii Serviciului Vamal și cei ai SIS, într-un dosar penal instrumentat în comun cu procurorii PCCOCS

Activitatea membrilor grupului infracțional a fost documentată timp de 3 luni, începând din septembrie 2021. Potrivit materialelor dosarului, cei șase transportau țigările în locuri special amenajate, evitând punctele de trecere a frontierei în care verificările sunt mai riguroase, datorită dotărilor tehnice. Totodată, acțiunile procesual-penale au relevat nu doar faptele de contrabandă, ci și punctele de depozitare a produselor.

Astfel, urmare a probatoriului acumulat, fortificat de rezultatul perchezițiilor la domiciliile, automobilele, garajele figuranților, precum și la tarabele acestora de la „Piața Centrală” din Chișinău, procurorii au solicitat și au obținut în instanța de judecată aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile în privința a toți șase învinuiți.


În desfășurarea investigațiilor, oamenii legii au prioritizat eforturile axate pe destructurarea întregii scheme infracționale. Astfel, au fost depistate inclusiv locațiile de origine ale produselor de contrabandă și organizatorii activității infracționale. De asemenea, au fost ridicate două automobile destinate transportării contrabandei, precum și trei automobile de lux, în vederea aplicării sechestrelor, ca măsură asiguratorie.

Investigațiile continuă, în vederea elucidării tuturor aspectelor faptelor infracționale.


Moldova

Cadavrul unui bărbat, găsit într-un automobil din parcarea unui centru comercial din Chișinău

Cadavrul unui bărbat a fost găsit zăcând într-un automobil.

Publicat

Descoperirea macabră ar fi avut loc cu puțin timp în urmă în parcarea unui centru comercial din sectorul Ciocana al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor victima ar fi un bărbat în vârstă de 59 de ani, care ar fi activat în calitate de taximetrist. Conform informațiilor preliminare, dânsul s-ar fi sinucis cu ajutorul unui furtun și a gazelor de eșapament ale automobilului de serviciu.


Solicitată telefonic, Svetlana Scripnic, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a confirmat informațiile.

„La fața locului, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 59 de ani, care, conform datelor preliminare, s-ar fi intoxicat cu gaze de eșapament. Corpul neînsuflețit a fost transportat pentru expertiza medico-legală, în vederea stabilirii exacte a cauzei decesului. În continuare, se întreprind toate acțiunile necesare pentru a elucida circumstanțele exacte ale cazului”, susțin Scripnic.


Citește mai departe

Moldova

Pieton lovit de un BMW lângă Circul din Chișinău

Un pieton a fost lovit de un automobil BMW în apropierea Circului din capitală.

Publicat

UPDATE: Victima este un bărbat în vârstă de 50 de ani.

Acesta a fost lovit de un BMW, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, în timp ce traversa neregulamentar bulevardul Renașterii.


În urma impactului, pietonul a fost preluat de ambulanță și transportat la Institutul de Medicină Urgentă, unde urmează să fie supus investigațiilor medicale necesare.

 


Știrea inițială: Martorii spun că victima zăcea pe carosabil, iar lângă ea era sânge. La scurt timp, bărbatul a fost preluat de ambulanță.

Accidentul s-a produs pe a doua bandă de circulație. Cei prezenți la fața locului susțin că pietonul ar fi traversat strada în afara trecerii marcate. Poliția investighează cazul.


Citește mai departe

Moldova

Carne de pui contaminată cu Salmonella, stopată la intrarea în țară

Un lot de 2305 kg de carne separată mecanic de pui, importată în Republica Moldova, a fost blocat de ANSA după ce analizele de laborator prelevate în PTF Leușeni au confirmat prezența bacteriei Salmonella.

Publicat

Carnea a fost pusă imediat sub restricție oficială la depozitul importatorului și va fi tratată ca subprodus neadecvat consumului uman, sub supravegherea inspectorilor ANSA.

Instituția reamintește că acest tip de carne nu poate fi folosit în industria alimentară dacă nu respectă criteriile de siguranță prevăzute de lege și îndeamnă consumatorii să cumpere produse doar din locuri autorizate.


Citește mai departe

topul săptămânii