Rețele de socializare

În căutare

Pacienta COVID-19, dispărută de două săptămâni din spitalul din Râșcani, de negăsit. Polițiștii și voluntarii continuă căutările

UPDATE 15.06.2022: Femeia de 71 de ani anunțată în căutare cu mai bine de jumătate de an în urmă a fost depistată decedată, într-un bazin acvatic, în raionul Râșcani.

Publicat

Potrivit datelor oferite de Ina Moscaliuc, ofițerul de presă de la IP Rîșcani, femeia de 71 de ani, locuitoare a satului Păscăuți din același raion, a fost internată în spital la 31 octombrie, iar la 4 noiembrie femeia ar fi ieșit la plimbare și nu s-a mai întors.

Imediat, poliția din Rîșcani a pregătit un plan de măsuri în vederea căutării femeii dispărute.  Au fost verificate fâșiile forestiere, iazurile, locurile posibile de aflare a acesteia. La fel au fost audiate mai multe persoane din anturajul femeii, cunoscuți, prieteni, dar și cu rudele femeii.

Totodată a fost orientat întreg efectivul polițienesc la identificarea locului aflării femeii, însă până la moment aceasta nu a fost găsită.


Totodată, reprezentanții spitalului au declarat că două asistente medicale și două infirmiere care au fost în acea noapte în tură s-au ales cu anchete de serviciu. Ele au fost suspendate din funcții în secția Covid, și transferate în alte secții ale instituției medicale. Acestea urmează să fie pedepsite disciplinar.

Amintim că nepoata femeii s-a adresat după ajutor  portalului de știri ESP.MD și ar fi relatat că acasă bătrâna așa și nu a mai ajuns. Femeia ar fi fost observată nu departe de inspectoratul de poliție Râșcani ultima data, și părea extrem de derutată, de parcă s-ar fi rătăcit. Ecaterina Grubleac are corpolența medie, părul cărunt și ochii gri spre verzi. Se presupune că era îmbrăcată într-o geacă maro și pantaloni negri.

În picioare avea papuci de camera, iar pe cap, o batistă verde-albăstruie(turcoaz). În acest context, persoanele care au recunoscut femeia din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 068 484 917.


 


În căutare

UPDATE: Durere de neimaginat, la Ungheni: Băiatul de nouă ani căutat de 3 zile a fost găsit mort

UPDATE: Cu regret, corpul neînsuflețit al copilului a fost depistat la aproximativ 3 km de la locul unde a intrat în apă să se scalde. Informația a fost oferită de către Inspectoratul General al Poliției.

Publicat

Știrea inițială: Mobilizarea de la Ungheni continuă, după ce un băiat de doar 9 ani a dispărut în apele râului Prut. Polițiștii, salvatorii și celelalte structuri implicate în intervenție îl caută în continuare, iar întreaga operațiune este coordonată prin celula de criză activată la Inspectoratul de Poliție Ungheni.

Oamenii legii îndeamnă cetățenii să urmărească doar informațiile transmise din surse oficiale și să nu distribuie zvonuri sau informații neverificate apărute în spațiul public.


Potrivit datelor preliminare,în data de 21 iulie, copilul a plecat de acasă cu trotineta și a mers la râul Prut împreună cu alți copii.

Aceștia au intrat în apă pentru a se scălda, însă, la un moment dat, băiatul ar fi fost prins de curenții puternici și a dispărut.

Pe mal au fost găsite trotineta și bunurile sale personale, iar echipele de intervenție continuă căutările în speranța că minorul va fi găsit.


Citește mai departe

În căutare

Hoț filmat în plină acțiune: Momentul în care a sustras un telefon dintr-o florărie a fost surprins de camere

A ieșit la furat ziua în amiaza mare. Un individ este căutat după ce a furat un telefon mobil dintr-o florărie de pe strada Bogdan Voievod din sectorul Rîșcani al Capitalei.

Publicat

Incidentul s-a produs pe 19 iulie, iar întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Imaginile au fost publicate pe rețelele sociale de reprezentanții florăriei. În înregistrare se vede cum bărbatul intră în magazin, privește în jur pentru a se asigura că nu este observat de nimeni, apoi ia telefonul care se afla la încărcat pe tejghea și părăsește în grabă localul.

Contactați de redacția noastră, reprezentanții Poliției Capitalei au confirmat că un astfel de caz a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliție Rîșcani, însă până în prezent suspectul nu a fost identificat. Prin urmare, oamenii îi îndeamnă pe cei care îl recunosc pe individ să anunțe autoritățile la numărul scurt 112 sau la cel mai apropiat inspectorat de poliție.


Confidențialitatea surselor de informare este garantată.


Citește mai departe

În căutare

ALERTĂ la Ungheni: Un copil de 9 ani este căutat după ce ar fi fost luat de curenții râului Prut

Mobilizare de amploare la Ungheni, unde un copil de doar 9 ani este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, băiatul a plecat de acasă cu trotineta și nu a mai revenit. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că acesta mersese la Prut împreună cu alți copii. Minorii au intrat în apă pentru a se scălda, iar la un moment dat băiatul ar fi fost luat de curenții puternici și a dispărut.

La fața locului au fost găsite bunurile personale ale copilului, lăsate pe mal înainte să intre în apă.

Poliția și subdiviziunile specializate continuă operațiunea de căutare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii