Rețele de socializare

Moldova

Și-ar fi luat viața cu propriile mâini: Tânără de 29 de ani găsită spânzurată într-o debara, la Sîngerei

Cadavrul unei tinere a fost găsit strangulat într-o debara. Descoperirea macabră a fost înregistrată noaptea trecută, în jurul orei 21:20, în localitatea Chirileni, din raionul Sîngerei.

Publicat

Potrivit poliției, la fața locului s-a stabilit că este vorba despre o tânără de 29 de ani, scrie deschide.md.

Medicii-legiști au examinat cadavrul victimei, dar nu au depistat semne de moarte violentă.

Oamenii legii presupun că ar fi vorba despre un caz de suicid.


În acest caz a fost pornită o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care a murit tânăra, dar și motivul care a făcut-o să recurgă la acest gest disperat.


Advertisement

Moldova

Copilul de 3 ani, tamponat acum o lună la Comrat, a fost externat. Medicii dezvăluie care este starea lui

Copilul de 3 ani, tamponat pe un trotuar din Comrat, a fost externat.

Publicat

Informația a fost confirmată pentru Realitatea de către serviciul de presă a Institutului Mamei și Copilului.

Purtătorul de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu, a precizat că minorul nu se mai află în spital de pe 21 noiembrie. Potrivit lui, starea copilului este satisfăcătoare.


Pe 4 noiembrie, o șoferiță a încurcat frâna și accelerația în timp ce parca pe o stradă din Comrat. Drept urmare, femeia a tamponat cu vehiculul de marcă Hyundai o femeie și copilul ei de 3 ani, care se deplasau regulamentar pe trotuar.

Urmare a accidentului, copilul a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Comrat, fiind internat la terapie intensivă. Ulterior, doctorii au decis că este necesar transferul lui la Institutul Mamei și Copilului din Capitală.


Citește mai departe

Moldova

900 de dosare penale pentru droguri în Moldova, doar în 2025. Ministra de Interne: situația e gravă

Ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, recunoaște că traficul de droguri rămâne o problemă gravă în Republica Moldova.

Publicat

Mai mult, oficialul a dezvăluit numărul de cauze penale înregistrate de la începutul acestui an. Declarațiile au fost făcute înainte de ședința Guvernului din 26 noiembrie, scrie Realitatea.MD.

„Traficul de droguri încă este o provocare pentru Republica Moldova. Da, într-adevăr noi avem peste 900 de cauze penale înregistrate de la începutul anului 2025”, a precizat ministra de Interne.


Amintim că Ministerul de Interne și Poliția au propus modificări legislative pentru a combate consumul și traficul de droguri. Proiectul prevede controale mai stricte, pedepse mai dure și o listă extinsă de substanțe interzise, inclusiv etnobotanice și noi droguri. Noile reguli sunt aliniate la standardele europene și vor permite intervenții mai rapide ale autorităților.


Citește mai departe

Moldova

Grup de falsificatori de acte românești, prins între Chișinău și Strășeni: percheziții masive în două state

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS,   au desfășurat percheziții la doi bănuiți din Chișinău și Strășeni, cercetați penal pentru falsificarea cărților de identitate și permiselor de conducere românești.

Publicat

În scopul cercetării acestora și a altor membri ai grupului infracțional organizat, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au făcut echipă comună cu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sub egida agenției europene Eurojust.

Astfel, oamenii legii au desfășurat  percheziții   în mai multe localități în ambele state pentru consolidarea probatoriului acumulat până acum. Rezultatele perchezițiilor,  desfășurate în Moldova cu sprijinul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”,  urmează să fie supuse examinării, pentru continuarea investigațiilor penale.


Din probatoriul administrat de oamenii legii din ambele state a rezultat faptul că șapte suspecți – cetățeni ai României și Moldovei – au  format un grup criminal organizat, în scop de profit din falsificarea de documente, în special acte de identitate și permise de conducere, în care s-a atestat în mod nereal că sunt emise de autorități din România.

Investigațiile penale continuă, inclusiv în dosarul separat cercetat de către procurorii PCCOCS, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

 


Citește mai departe

topul săptămânii