Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Moldovean cercetat pentru dare de mită, în România

În urma unui denunţ formulat de un poliţist de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, se efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de dare de mită, săvârşită de un cetăţean din R. Moldova, care a încercat să ofere suma de 1.000 de lei, pentru a nu fi luată măsura legală de nepermiterea intrării în România pe o perioadă de şapte luni, ca urmare a depășirii termenului de ședere.

Publicat

În urma unui denunţ formulat de un poliţist de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, se efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de dare de mită, săvârşită de un cetăţean din R. Moldova, care a  încercat să ofere suma de 1.000 de lei, pentru a nu fi luată măsura legală de nepermiterea intrării în România pe o perioadă de şapte luni, ca urmare a depășirii termenului de ședere.

În data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni– I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pasager într-un autoturism înmatriculat în România, un cetăţean din R. Moldova în vârstă de 55 de ani.

La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate, poliţistul de frontieră care efectua controlul a observat, în paşaportul bărbatului suma de 1000 de lei.


Întrebat despre suma de bani, bărbatul a declarat că aceasta este pentru a trece cu vederea faptul că a depăşit termenul de şedere pe teritoriul României şi pentru a nu fi luată măsura nepermiterii intrării în România şi sancţionarea contravenţională.

Poliţistul de frontieră a refuzat categoric suma de bani oferită şi i-a adus la cunoştinţă bărbatului că fapta sa constituie infracţiunea de dare de mită.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Totodată, persoana a fost sancţionată contravenţional cu amendă in valoare de 600 de lei şi i s-a adus la cunoştinţă, în scris, că împotriva lui a fost luată măsura interdicţiei de a intra în România pentru o perioadă de şapte luni.




Moldova

/VIDEO/ Un minor de 15 ani a decedat, în circumstanțe necunoscute, în timpul campionatului de kickboxing

Un minor de 15 ani a decedat, în circumstanțe necunoscute, în timpul campionatului de kickboxing. Tragedia s-a întâmplat în după-amiaza de 26 noiembrie pe strada Andrei Doga din capitală,

Publicat

Imagini de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular.

Potrivit sursei Echipa.md, minorul de 15 ani era participant în cadrul campionatului național de kickboxing. Acesta ar fi luptat în două ture și era în așteptarea celei de-a treia.

La un moment dat băiatului i s-a făcut rău. Imediat acesta a fost scos din sala de lupte. Antrenorul acestuia a apelat de urgență al 112 și a solicitat intervenția medicilor.


Până al intervenirea specialiștilor medical minorului i-a fost acordat primul ajutorul medical fiindu-i efectuate respirația artificială și masaj cardiac indirect.

La fața locului, medicii ajunși, timp de oră au luptat pentru viața copilului însă nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Aceștia au constatat decesul victimei.

Totodată, potrivit aceleiași surse Echipa.md, nu este pentru prima dată când minorului i s-ar fi făcut rău în timpul luptelor, însă atunci el a scăpat ca prin urechea acului.


Știrea este în curs de actualizare…

echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Tragedie la SA „Floreni”. Un muncitor a fost ucis de un aparat de prelucrat soia

Un bărbat de 44 de ani a murit, după ce a fost strivit de un aparat de prelucrare a soiei. Tragedia a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 14:10, la SA „Floreni”

Publicat

Potrivit poliției, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 44 de ani, scrie deschide.md

Acesta muncea într-o încăpere în care se prelucrează soia, când a fost strivit de un aparat de transportare a soiii. În urma traumatismelor, bărbatul a murit pe loc.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Țigări, printre care și moldovenești, în valoare de peste un milion de lei depistate de polițiștii ucraineni

O ucraineancă a fost documentat pentru fabricarea, depozitarea, vânzarea sau transportul ilegal în vederea vânzării de produse accizabile. Acesta vindea țigări moldovenești.

Publicat

Potrivit oamenilor legii din Ucraina, femeia, împreună cu alți intermediari a fost angajată în comerțul ilegal cu țigări în mai multe orașe din regiunea Doneţk.

Polițiștii au descins într-un apartament din orașul Sloviansk. În timpul perchezițiilor, aceștia au găsit peste 40,5 mii pachete de țigări fără timbre de accize din Ucraina și marcate cu „Duty Free”.

Conform presei locale, țigările erau de producție și ambalare din republica Moldova și Emiratele Arabe Unite.


Bunurile au fost ridicate de Poliția Națională Ucraineană în conformitate cu procedura stabilită.

Valoarea estimată a sechestratului este de peste 1,83 milioane de grivne, echivalentul a peste 1.180.000 de lei.

Pe numele suspecților au fost deschise dosare penale.


Alte circumstanțe se stabilesc.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii