Moldova
/FOTO/ Trafic cu țigări, haine și parfumuri de „brand”. Vameșii au contracarat 11 tentative în două zile
În urma acțiunilor întreprinse în perioada 22-24 octombrie 2021 privind combaterea încălcării reglementărilor vamale, angajații Serviciului Vamal au prevenit 11 tentative de trafic ilicit de mărfuri:

– Inspectorii postului vamal Leușeni au înregistrat 4 cazuri de transportare ilegală a bunurilor nedeclarate, printre care: biciclete, piese pentru utilaje agricole, plăci video și notebook-uri. De asemenea, fiind asistați de câinii Vămii, angajații de la Leușeni au depistat 820 pachete de țigări marcate cu timbre de acciz ale RM, tăinuite în tavanul și aripa stângă ale unui autocar care efectua cursa regulată Republica Moldova – România.
– Mai multe obiecte de larg consum – încălțăminte, haine, parfumuri, portmonee de diverse branduri, au fost depistate de către inspectorii vamali de la Aeroportul Internațional Chișinău, în urma controlului efectuat asupra valizelor unui conațional în vârstă de 25 de ani, care revenea din Istanbul.
– Totodată, echipele mobile ale Serviciului Vamal au contracarat, în aceste zile, o tentativă de transportare ilegală a unui lot de articole vestimentare, fără acte confirmative.
– Alte bunuri nedeclarate au fost depistate și la posturile vamale Criva, Chișinău 1 (Industrial), Sculeni și Giurgiulești.
În consecință, mărfurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar cercetările continuă în scopul stabilirii complete a circumstanțelor. Făptașii riscă amenzi conform art. 287, al. 10 Cod Contravențional al RM.
Menționăm că, bunurile confiscate de organele vamale sunt transmise Serviciului Fiscal de Stat, în conformitate cu Hotărârea Guvernului 972 din 2001.
Moldova
Nenorocire într-o familie din Bălți: Un minor de 4 ani, internat în reanimare după ce căzut de la etaj.
Nenorocire într-o familie din capitala de nord a țării! Un băiețel de doar 4 ani a ajuns de urgență la spital, după ce a căzut în gol de la etajul patru al blocului în care locuia. Incidentul s-a produs în seara zilei de 9 iulie, pe o stradă din municipiul Bălți, sub privirile șocate ale trecătorilor.

Apelul la serviciul unic 112 a fost înregistrat în jurul orei 18:10. La fața locului au fost trimise imediat echipaje de poliție și ambulanța. Medicii au preluat copilul în stare extrem de gravă și l-au transportat la spital, unde este internat în secția de reanimare.
Potrivit poliției, copilul ar fi căzut în momentul în care s-a sprijinit de o plasă de protecție de la fereastră, care nu a rezistat greutății. În momentul incidentului, mama minorului se afla în apartament.
Pe acest caz a fost inițiată o anchetă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii incidentului.
În acest context, poliția vine cu un apel repetat către toți părinții și persoanele care au în grijă minori. Aceștia sunt îndemnați să supravegheze permanent copiii, în special dacă locuiesc la bloc, să se asigure că minorii nu au acces la ferestre sau balcoane, să instaleze sisteme speciale de blocare a geamurilor sau grilaje de siguranță. Prevenirea tragediilor este o responsabilitate comună. O clipă de neatenție poate avea consecințe grave.
Moldova
/VIDEO/ Șantaj cu poze nud: Un individ din România ar fi constrâns o copilă de 11 ani din Chișinău să-i trimită fotografii intime.
Un bărbat de 38 de ani din România este cercetat penal, după ce ar fi constrâns o copilă de doar 11 ani, din Chișinău, să-i trimită fotografii cu caracter sexual printr-o aplicație online. Individul, originar din Brașov, a primit cinci imagini, apoi ar fi insistat ca fata să-i mai trimită și altele, iar dacă nu o va face, învinuitul ar fi amenințat-o că va trimite imaginile familiei sale.

Potrivit unui comunicat al PCCOCS, sub presiunea șantajului, copila i-ar mai fi trimis trei imagini, în care a fost determinată de învinuit să facă gesturi intime, inclusiv în conversații video cu el.
Când copila a refuzat să îi mai trimită alte imagini decât cele opt, individul l-a contactat pe tatăl fetei, pe o rețea de socializare și i-a trimis două din acele fotografii intime. Bărbatul a anunțat imediat autoritățile din Chișinău. Ulterior, procurorii din Republica Moldova au cerut suportul colegilor din România pentru a afla cine deținea adresa IP și unde locuia persoana vizată, în Brașov.
Astfel, în cele din urmă autoritățile române au bătut la ușa suspectului.
Au urmat percheziții în locuința suspectului. Au fost ridicate două telefoane și un laptop, care au fost analizate de experți.
Astfel, bărbatul a fost chemat la Chișinău, unde i s-au adus acuzațiile. Procurorii PCCOCS l-au învinuit de trei fapte grave: trafic de copii, pornografie infantilă, deoarece a cerut, a folosit și a păstrat imagini intime cu ea și încălcarea vieții private, pentru că a trimis intenționat acele imagini nud altor persoane.
Procurorii PCCOCS au dispus efectuarea și altor măsuri procesual-penale, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.
În context, oamenii legii încurajează părinții, precum și alți membri ai familiei copiilor cu acces la aplicații de comunicare electronică, să supravegheze comportamentul online al copiilor și relațiile pe care și le-ar putea forma.
Moldova
/VIDEO/ Urmărire ca în filme pe străzile capitalei: Un șofer beat, reținut după o cursă periculoasă cu poliția.
Seară cu adrenalină maximă în capitală! Un bărbat de 36 de ani a fost reținut de polițiști, după ce a ignorat somațiile legale de a opri și a declanșat o urmărire ca-n filme pe mai multe străzi ale orașului. Totul s-a întâmplat în data de 9 iulie, când șoferul a fost surprins circulând cu viteză excesivă și efectuând manevre periculoase în trafic.

Inspectorii de patrulare i-au făcut semn să tragă pe dreapta, dar bărbatul a apăsat și mai tare pedala de accelerație, sfidând complet regulile de circulație. În doar câteva minute, zona s-a transformat într-un adevărat câmp de operațiuni. Mai multe echipaje au fost mobilizate pentru a-l intercepta, iar urmărirea s-a desfășurat pe mai multe străzi ale orașului.
În cele din urmă, polițiștii au reușit să-l blocheze pe șoferul vitezoman cu o ambuscadă organizată pe strada Vasile Lupu. Sub ochii trecătorilor adunați în zonă, bărbatul a fost scos din mașină și încătușat.
Imediat ce a fost tras pe dreapta, oamenii legii au constatat că șoferul era vizibil în stare de ebrietate. Testul cu alcoolscopul a confirmat bănuiala – 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost escortat la Inspectoratul de Poliție Buiucani și reținut pentru 72 de ore. Mașina acestuia a fost ridicată și transportată la o parcare specială.
Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, comportament agresiv în trafic, dar și refuzul de a se conforma indicațiilor legale ale forțelor de ordine.
-
Moldova7 zile în urmă
Minor pe motocicletă, tamponat la Tomai: La volanul mașinii implicate ar fi fost primarul localității.
-
Moldova4 zile în urmă
Tânăr spulberat pe zebră, în capitală: Șoferul a abandonat victima și a dispărut.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Haos pe drumurile din Orhei: Șoferi băuți, minori la volan și tentative de mituire a polițiștilor.
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Mașină făcută zob, copil rănit: Accident cu momente de groază pe șoseaua Balcani din Capitală.
-
Moldova4 zile în urmă
Incendiu într-un bloc nefinalizat din capitală: Flăcările au cuprins un apartament plin cu materiale de construcție.
-
Moldovao zi în urmă
Impact frontal, la Sîngerei: Un șofer s-a tamponat cu un tir, după ce a ieșit la o depășire neregulamentară.
-
Moldova15 ore în urmă
/VIDEO/ Șantaj cu poze nud: Un individ din România ar fi constrâns o copilă de 11 ani din Chișinău să-i trimită fotografii intime.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Promisiuni de aur, realitate de coșmar: Doi frați din Hîncești, reținuți pentru exploatarea sexuală a șapte femei în Grecia.