Rețele de socializare

Moldova

Reacția FISC, după ce doi inspectori fiscali au ajuns pe mâna ofițerilor CNA

Serviciul Fiscal de Stat a venit cu o reacție, după ce doi inspectori fiscali din Ungheni sunt cercetați pentru fapte de corupție de către ofițerii CNA.

Publicat

„Cu referire la perchezițiile efectuate de către Centrul Național Anticorupție în privința unor angajați ai Serviciului Fiscal de Stat, comunicăm că, autoritatea fiscală națională va acorda tot suportul necesar organelor de drept pe marginea dosarului menționat, întru elucidarea deplină a cazului respectiv”, se arată într-un comunicat emis de SFS, transmite Sputnik.MD.

Totodată, Serviciul Fiscal de Stat se „disociază de funcționarii fiscali care admit manifestări coruptibile în activitatea lor, precum și reiterează angajamentul de a continua activitatea în spiritul legalității, transparenței, corectitudinii și responsabilității”.

Amintim că în această dimineață ofițerii CNA au desfășurat percheziții în birourile și la domiciliile a doi inspectori fiscali din Ungheni. Aceștia sunt cercetați pentru corupție, după ce au fost denunțați de către un om de afaceri. Potrivit CNA, inspectorii ar fi pretins de la un agent economic 40 000 de lei pentru a nu include în actul de control abaterile constatate în urma verificărilor desfășurate la compania acestuia.


Unul dintre inspectori a fost reținut pentru 72 de ore, iar cel de-al doilea este cercetat în stare de libertate, deoarece cooperează cu organul de anchetă.

Dacă vor fi găsiți vinovați, inspectorii riscă până la zece ani de pușcărie, privarea dreptului de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de până la zece ani și amendă.


Moldova

Jaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați

Doi tineri, de 18 și 19 ani, originari din Chișinău și Ucraina, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Rîșcani, fiind bănuiți de comiterea unui jaf într-un oficiu bancar din capitală.

Publicat

Victima, o femeie de 61 de ani, a fost deposedată de aproximativ 51.000 de lei în timp ce se afla la bancă pentru a depune banii în contul personal.

Potrivit anchetei, suspecții ar fi acționat direct, după care au fugit de la fața locului cu un automobil. În urma acțiunilor operative, polițiștii au identificat și stopat mijlocul de transport, iar cei doi au fost reținuți. Asupra lor au fost găsiți aproximativ 27.000 de lei, restul sumei fiind, conform datelor preliminare, transferată către alte persoane. Cei doi tineri au fost plasați în arest pentru 30 de zile și riscă până la 7 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Tânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului

Un pieton de 18 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de un automobil, sâmbătă seara, pe strada Calea Orheiului din Chișinău.

Publicat

Potrivit Poliției Capitalei, accidentul s-a produs în timp ce tânărul traversa regulamentar strada, pe o trecere de pietoni nedirijată.

„Un automobil de marca Toyota, condus de o femeie de 28 de ani, a tamponat pietonul”, a declarat  Svetlana Scripnic, ofițer de presă al Poliției Capitalei.


În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Circumstanțele exacte ale accidentului sunt investigate de oamenii legii.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii