Rețele de socializare

Moldova

Doi bărbați dintre care și un moldovean, suspectați că ar fi asfixiat o minoră de 14 ani, în Rusia

Un bărbat, suspectat că în anul 1994 ar fi asfixiat o minoră de 14 ani, a fost găsit și extrădat din Polonia pe teritoriul Federației Ruse. Acesta a avut și un complice, un bărbat, cetățean al Republicii Moldova.

Publicat

În decursul investigațiilor s-a aflat că, crima a fost comisă în data de 21 august al anului 1994 în orașul Sâctâvcar. Atunci, suspectul împreună cu moldoveanul au asfixiat o fetiță de 14 ani, după care au dispărut. Ambii au fost anunțați în căutare internațională.

În luna iunie al anului precedent, primul suspect a fost prins în Polonia. Acesta avea asupra sa documente pe numele Ivan Popa. Cum s-a stabilit ulterior, actele erau false, iar identitatea adevărată al individului a fost stabilită în scurt timp. În septembrie al acestui an, ministrul al justiției din Polonia a emis decizia despre extrădarea bănuitului în Rusia.

În septembrie al acestui an, ministrul al justiției din Polonia a emis decizia despre extrădarea bănuitului în Rusia.


Al doilea individ de origine moldovenească a fost privat de libertate pe teritoriul Republicii Moldova pentru alte infracțiuni comise.

echipa.md

 

 


 

 


Advertisement

Moldova

Tragedie fără margini, în raionul Ștefan Vodă. O minoră de 15 ani a fost găsită decedată

Tragedie fără margini, în raionul Ștefan Vodă. O minoră de 15 ani a fost găsită decedată.

Publicat

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă Mariana Didenco, în dimineața zilei de astăzi, poliția din Ștefan Vodă a fost sesizată despre faptul că, într-o anexă a unei locuințe din satul Ermoclia, a fost depistată o minoră fără semne vitale.

La fața locului, oamenii legii au identificat cadavrul unei adolescente de 15 ani. Preliminar, există bănuiala că minora și-ar fi pus capăt zilelor. Pe suprafața corpului nu au fost depistate urme de moarte violentă, cu excepția celor specifice strangulării.

Cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru efectuarea expertizei necropsice, care va stabili cu exactitate cauza decesului.


În prezent, polițiștii au inițiat un proces penal, urmând să fie investigate toate circumstanțele cazului


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Iubiți și complici în același timp: O moldoveancă și un turc – bănuiți de circulația ilegală de cannabis.

Doi concubini, o moldoveancă și un cetățean turc, au ajuns pe mâna oamenilor legii fiind bănuiți de circulația ilegală a drogurilor.

Publicat

Ofițerii Direcției pentru Combaterea Criminalității Organizate a INI, împreună cu procurorii și ofițerii de urmărire penală ai sectorului Ciocana au destructurat activitatea celor doi iubiți, ambii în vârstă de 20 de ani, după o amplă serie de investigații.

Conform oamenilor legii, suspecții procurau droguri de diferite tipuri prin intermediul aplicației mobile „Telegram”, iar ulterior le vindeau consumatorilor finali și diferitor intermediari, prin tranzacții realizate prin rețelele de plăți electronice. Ulterior, banii erau transferați pe alte conturi curente înregistrate în băncile comerciale din Republica Moldova, pe numele persoanelor interpuse.

În timpul percheziției la domiciliul acestora din municipiul Chișinău, forțele de ordine au ridicat 1 kg de cannabis, un cântar de înaltă precizie și telefoane mobile care conțin informații importante pentru anchetă. Valoarea totală a drogurilor ridicate pe piața neagră constituie 400.000 de lei.


Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Investigațiile continuă pentru identificarea altor complici, timp în care tinerii beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Curieri de la o vârstă fragedă: Doi tineri au fost prinși cu zeci de pachețele cu hașiș.

Doi tineri au fost reținuți de polițiștii Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă al Direcției de Poliție Chișinău, după ce au fost prinși cu zeci de pachețele cu hașiș pregătite pentru distribuire.

Publicat

Primul caz a avut loc în sectorul Centru al capitalei, unde un minor de 16 ani a fost surprins având asupra lui 12 pachețele ce conțineau substanță vegetală. Audiat de oamenii legii, acesta a recunoscut că acționa în calitate de curier și că rolul său era să ascundă drogurile în diferite locații din oraș.

Cel de-al doilea caz a fost documentat în sectorul Ciocana. Acolo, un tânăr de 22 de ani a fost depistat cu 20 de pachețele similare, iar în timpul verificărilor a declarat că a plasat deja alte 20 de pachețele în ascunzișuri. Toate acestea au fost identificate și ridicate ulterior de polițiști.

Atât minorul, cât și tânărul de 22 de ani sunt cercetați penal, iar investigațiile continuă pentru a documenta întregul lanț infracțional și a stabili cine se află în spatele schemei de distribuție a drogurilor.



Citește mai departe

topul săptămânii