Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Au amenajat un laborator de producere a marijuanei. Patru bărbați din Orhei, arestați

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni legate de droguri a Inspectoratului Național de Investigații al IGP și reprezentanții organului de urmărire penală a Inspectoratul de poliție Buiucani al Direcției de poliție Chișinău, sub conducerea procurorilor din cadrul oficiului Buiucani al procuraturii municipiului Chișinău, au destructurat activitatea ilicită a mai multor suspecți care cultivau plante de cânepă și comercializau marijuana.

Publicat

Astfel, polițiștii au documentat în perioada august- octombrie 2021, 4 bărbați cu vârstele cuprinse între 35 și 50 ani, originari și domiciliați în raionul Orhei, care au amenajat un laborator cu condiții necesare pentru cultivarea plantelor de cânepă.

Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile suspecților, fiind depistate și ridicate peste 100 de plante de cânepă, mai multe tipuri de droguri, bani care se presupune că sunt proveniți din realizarea drogurilor, cântare la scara mică.

Drogurile erau comercializate la un preț de la 100 până la 150 lei per gram. Dacă aceștia își realizau scopul infracțional, urmau să obțină un venit de peste 7 000 000 de lei din vânzarea întregii cantități de droguri obținute.


Persoanelor suspectate de comiterea infracțiunii le-a fost aplicată măsura preventivă arestul pentru 30 de zile.

În cazul în care le va fi demonstrată vinovăția, aceștia riscă o pedeapsă penală sub formă de închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.

Reținerele au fost realizate cu suportul angajaților Brigăzii cu Destinație Specială ”Fulger”.


Moldova

Bărbat ucis în bătaie, la Edineț. Cadavrul, lăsat să zacă într-o casă părăsită

Cadavrul unui bărbat a fost găsit zăcând într-o casă părăsită. Descoperirea macabră a avut loc noaptea trecută, în localitatea Parcova, din raionul Edineț

Publicat

Potrivit oamenilor legii, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 42 de ani. Medicul-legist a depistat pe suprafața cadavrului mai multe semne de moarte violentă caracteristice maltratării, scrie Deschide.MD.

Totodată, pe urme fierbinți, angajații IP Edineț au stabilit și un suspect care l-a ucis pe bărbat. Este vorba despre un consătean în vârstă de 41 de ani.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă crima.


Amintim că zilele trecute, cadavrul unui bărbat a fost găsit carbonizat pe un câmp din aceeași localitate.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un tânăr a fost surprins de camerele video în timp ce fura ochelari dintr-un magazin din capitală

Un bărbat în vârstă de 35 de ani locuitor al capitalei a fost plasat în arest pentru 30 de zile, după ce la începutul lunii august în mod deschis a sustras două perechi de ochelari dintr-un magazin amplasat pe bd. Decebal și a amenințat agentul de pază.

Publicat

Bărbatul împreună cu prietena sa, ambii fiind în stare de ebrietate, au intrat într-un magazin unde au observat un stand cu ochelarii, aceștia s-au apropiat și au sustras două perechi, încercând să părăsească incinta magazinului. Făptașii au fost stopați de pază la ieșirea din magazin. Aceștia au fost conduși în birou unde asupra lor au fost depistate bunurile sustrase, ulterior bărbatul a scos un cuțit și a amenințat angajații.

La fața locului imediat au fost solicitate forțele de ordine pentru a interveni și documenta cazul.
Acțiunile bărbatului au fost surprinse de camerele de supraveghere din incinta magazinului.

În cadrul acțiunilor procesual penale întreprinse de către ofițerii de investigație și urmărire penală a IP Botanica, au fost acumulate toate probele ce îi demonstrează vinovăția. Suspectul și-a recunoscut vina.


Bărbatul este cercetat penal pentru jaf, iar conform legislației în vigoare pentru fapta comisă el riscă până la 7 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Eu sunt pieton!”. Țipete și înjurături în trafic, după ce un bărbat a trecut neregulamentar strada, cu un copil în brațe

Iresponsabilitatea pietonilor poate avea consecințe fatale, însă unele persoane nu realizează riscurile. Zilnic, în municipiul Chișinău are loc cel puțin un accident cu implicarea pietonilor, dar statisticile nu împiedică persoanele de la acțiuni negândite.

Publicat

Un astfel de caz s-am produs și în data de 25 octombrie, pe una din străzile capitalei. Un bărbat, cu un copilaș în brațe a încercat să traverseze strada neregulamentar, fără măcar să se asigure că nu vine nicio mașină.

– Alo, da. Așteaptă o secundă. Auzi? Tu te uiți prin părți? Tu ești cu copilul!
– Mă uit!
– Te uiți?
– Eu sunt pieton!
– Și ce? Sub roți, pe carosabil să ieși?
– Hai…
– Ce ”hai”?

Din fericire, șoferul autoturismului a fost atent și a oprit la timp. Copilașul, dar și tatăl lui au rămas nevătămați.


De menționat că, potrivit statisticii, în primele nouă nouă luni ale acestui an, în capitală au fost înregistrate peste 350 de accidente cu implicarea pietonilor. În rezultat aproape 360 de persoane au fost rănite, iar alte 23 au decedat.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii