Rețele de socializare

Moldova

Voiau să scape de autoizolare. Trei moldoveni au prezentat certificate Covid false

Trei conaționali documentați pentru neveridicitatea informațiilor din certificatul de vaccinare și testele Covid-19. Conform cercetărilor preliminare, unul din bărbați s-ar fi vaccinat în dimineața când îi fusese deja autorizată ieșirea de pe teritoriul Republicii Moldova.

Publicat

Incidentul a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute, în punctul de trecere Leușeni. În zorii zilei de 10 octombrie curent, pe sensul de intrare în țară s-a apropiat un tânăr de 28 ani, domiciliat în raionul Căuşeni. Pentru a fi scutit de autoizolare bărbatul a prezentat dovada imunizării cu vaccinul Johnson & Johnson, care ar fi fost eliberată de o instituție medicală din municipiul Chișinău. În cadrul verificărilor suplimentare polițiștii de frontieră au constatat că în dimineața zilei vaccinării tânărul a ieșit din țară prin puntul de trecere Leușeni.

La audieri, conaționalul a declarat că certificatul este autentic și posibil s-ar fi produs o eroare ce ține de data emiterii documentului.

Alte două teste Covid-19 cu semne vizibile de falsificare au fost identificate de către polițiștii de frontieră din punctele de trecere Costești și Palanca. Asupra ambelor acte au fost depistate lipsa elementelor de protecție și neconcordanța detaliilor.


Ca urmare, au fost inițiate cercetări pentru elucidarea tuturor circumstanțelor. Dacă se vor găsi vinovați, bărbații riscă fiecare câte o amendă penală conform art. 361 al. (1) al Codului Penal al Republicii Moldova.


Moldova

/VIDEO/ Urmărire ca în filme pe străzile capitalei: Un șofer beat, reținut după o cursă periculoasă cu poliția.

Seară cu adrenalină maximă în capitală! Un bărbat de 36 de ani a fost reținut de polițiști, după ce a ignorat somațiile legale de a opri și a declanșat o urmărire ca-n filme pe mai multe străzi ale orașului. Totul s-a întâmplat în data de 9 iulie, când șoferul a fost surprins circulând cu viteză excesivă și efectuând manevre periculoase în trafic.

Publicat

Inspectorii de patrulare i-au făcut semn să tragă pe dreapta, dar bărbatul a apăsat și mai tare pedala de accelerație, sfidând complet regulile de circulație. În doar câteva minute, zona s-a transformat într-un adevărat câmp de operațiuni. Mai multe echipaje au fost mobilizate pentru a-l intercepta, iar urmărirea s-a desfășurat pe mai multe străzi ale orașului.

În cele din urmă, polițiștii au reușit să-l blocheze pe șoferul vitezoman cu o ambuscadă organizată pe strada Vasile Lupu. Sub ochii trecătorilor adunați în zonă, bărbatul a fost scos din mașină și încătușat.

Imediat ce a fost tras pe dreapta, oamenii legii au constatat că șoferul era vizibil în stare de ebrietate. Testul cu alcoolscopul a confirmat bănuiala – 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Bărbatul a fost escortat la Inspectoratul de Poliție Buiucani și reținut pentru 72 de ore. Mașina acestuia a fost ridicată și transportată la o parcare specială.

Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, comportament agresiv în trafic, dar și refuzul de a se conforma indicațiilor legale ale forțelor de ordine.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie pe Nistru: Un minor de 15 ani și-a pierdut viața în apele râului.

Final tragic pentru un adolescent de doar 15 ani, care s-a înecat în apele râului Nistru. Nenorocirea s-a produs în seara zilei de 8 iulie, în apropierea satului Varnița.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în jurul orei 20:00, salvatorii au fost alertați despre dispariția băiatului, care intrase în apă la scăldat și nu a mai ieșit la suprafață.

Imediat, la fața locului au intervenit echipele Unității de salvatori și pompieri din Anenii Noi, dar și scafandrii Direcției regionale de căutare-salvare din municipiul Chișinău. Căutările subacvatice au fost efectuate pe parcursul serii, însă fără rezultat.

Operațiunea a fost reluată în dimineața zilei de 9 iulie, iar în jurul orei 10:40, corpul neînsuflețit al minorului a fost depistat și extras la suprafață de către scafandri. La misiune au participat și salvatori din stânga Nistrului.


Cazul este acum investigat de autoritățile competente pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

În acest context, salvatorii trag un nou semnal de alarmă și le reamintesc părinților să supravegheze cu strictețe copiii, mai ales în apropierea râurilor și a lacurilor.
Potrivit IGSU, de la începutul sezonului estival, opt persoane, inclusiv un minor, și-au pierdut viața în apele din țară.


Citește mai departe

Moldova

Impact frontal, la Sîngerei: Un șofer s-a tamponat cu un tir, după ce a ieșit la o depășire neregulamentară.

Accident cu urmări serioase în localitatea Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei. Un autoturism și un camion s-au ciocnit frontal în parte a zilei de 9 iulie, în urma unei manevre riscante efectuate de unul dintre șoferi.

Publicat

Potrivit poliției, un bărbat de 37 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi ieșit la o depășire neregulamentară, încălcând linia dublă continuă și intrând pe contrasens. A urmat un impact violent cu un vehicul de mare tonaj, condus regulamentar de un șofer în vârstă de 65 de ani.

Imediat după coliziune, la fața locului au intervenit echipaje de poliție și medici. Șoferul automobilului a suferit mai multe leziuni, însă, din fericire, nu a avut nevoie de transportare la spital.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au arătat că niciunul nu consumase alcool înainte de accident.


Poliția a pornit o anchetă pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs coliziunea.


Citește mai departe

topul săptămânii