Diaspora
/FOTO/ O moldoveancă a murit după ce a fost proiectată prin geam din microbuzul în care se afla, în urma unui grav accident rutier
Nenorocirea s-a întâmplat în dimineața de 4 octombrie, pe un traseu din județul Suceava, România
O femeie în vârstă de 53 de ani, din Republica Moldova, a murit în accidentul rutier produs în dimineața zilei de luni pe DN 17, între Valea Putnei și Pojorâta, după ce microbuzul în care se afla a intrat pe sens opus, lovindu-se din lateral de un vehicul greu. În urma impactului, femeia a fost proiectată prin geamul lateral, suferind leziuni incompatibile cu viața transmite monitorulsv.ro
În microbuzul cu remorcă se aflau trei cetățeni moldoveni, aflați în tranzit prin România. Din cercetările polițiștilor rutieri de la Câmpulung Moldovenesc rezultă că, în jurul orei 6.50, Ruslan Șevcenco, în vârstă de 41 de ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea autoutilitara marca Mercedes Sprinter, cu remorcă, având direcția de deplasare dinspre Iacobeni spre Câmpulung Moldovenesc, din motive necunoscute, a pătruns pe sens opus, unde a intrat în coliziune cu vehiculul greu Man, condus regulamentar de Florin A., în vârstă de 44 de ani, din Udești.
În urma impactului, femeia de 53 de ani, din Republica Moldova, pasageră în spate, a fost proiectată prin geamul lateral al microbuzului. Pompierii militari care au intervenit la fața locului au găsit-o inconștiență, echipajul medical declarând decesul. Bărbatul care era la volanul microbuzului a ajuns la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticat cu o serie de contuzii, fără probleme deosebite. În autoutilitară mai era un cetățean moldovean, care nu a suferit niciun fel de leziuni.
Oboseala la volan a bărbatului din Republica Moldova este una din cauzele posibile ale acestei tragedii. Cercetări la fața locului au demarat și inspectorii Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transporturilor Rutiere, având în vedere că ambele sunt vehicule de transport, într-o formă sau alta. Cei doi șoferi au putut fi verificați cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumaseră alcool.
Polițiștii rutieri de la Câmpulung Moldovenesc au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cadrul căruia vor continua cercetările, sub coordonarea unui procuror.


Diaspora
Momentul în care un șofer moldovean scapăTIR-ul de sub control pe o autostradă din Cehia. Camionagiul riscă pedeapsa cu închisoarea
Un șofer moldovean de 47 de ani a provocat scene periculoase pe autostrada cehă D1, după ce a condus haotic un camion înmatriculat în Polonia.
Imaginile surprinse de camerele de monitorizare arată cum autotrenul lovește parapeții din dreapta, virează brusc spre stânga și face ca semiremorca să derapeze violent, la un pas de a lovi un alt automobil. Incidentul s-a produs pe 11 noiembrie, în jurul orei 12:00, la kilometrul 70 al autostrăzii, între Praga și Brno.
La aproximativ 50 km de locul incidentului, poliția a reușit să oprească camionul. Șoferul moldovean, vizibil în stare avansată de ebrietate, a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 1,29 la mie alcool în sânge – o valoare extrem de gravă în condițiile în care legislația cehă impune toleranță zero pentru alcool la volan. Mai mult, bărbatul a refuzat să coopereze cu oamenii legii și nu a permis recoltarea probelor biologice.
Prin urmare, polițiștii i-au interzis continuarea deplasării, i-au confiscat permisul de conducere și au inițiat un dosar penal. Potrivit presei locale, șoferul a fost informat că va fi judecat de o instanță cehă, iar pentru alcoolemie peste 1,0 g/l riscă până la 12 luni de închisoare, pe lângă amenzi consistente și interdicția de a conduce.
Autoritățile cehe reamintesc că toleranța zero la alcool în trafic este strict aplicată, iar șoferii profesioniști prinși băuți la volan pot ajunge rapid după gratii.
Diaspora
Un tânăr moldovean de 22 de ani a murit într-un grav accident în Italia
Un tânăr de 22 de ani originar din Republica Moldova, dar stabilit în Italia, și-a pierdut viața într-un accident teribil în zona localității Pieve al Toppo, la câțiva kilometri de Arezzo, regiunea Toscana.
Tragedia a avut loc în data de 16 noiembrie, la ora 16:42, scrie presa italiană.
Tânărul, aflat la volan, se deplasa spre Arezzo când a pierdut controlul mașinii și s-a izbit violent de doi pini de pe marginea drumului. Impactul a fost fatal, iar victima a murit pe loc.
La fața locului au intervenit echipaje medicale de la 118, o ambulanță a Crucii Albe, pompierii și poliția municipală.
Din păcate, medicii nu au mai putut salva viața tânărului. Corpul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului San Donato din Arezzo.
Diaspora
Italia: Unchiul cântăreței Laura Pausini a fost accidentat mortal de o mașină condusă de un moldovean
Un moldovean, deținător și al cetățeniei române s-a predat autorităților, declarând că el este responsabil pentru accidentul fatal în care a fost implicat unchiul cântăreței Laura Pausini.
Potrivit libertatea.ro, bărbatul s-a prezentat luni, 3 noiembrie, la secția de poliție din Rimini, recunoscând că el conducea mașina care l-a lovit mortal pe Ettore Pausini în ziua precedentă.
Accidentul s-a produs duminică, 2 noiembrie, în apropiere de Bologna. Ettore Pausini, în vârstă de 78 de ani, se afla pe bicicletă când a fost lovit frontal de o mașină care circula din sens opus.
Șoferul, care conducea un Opel Astra, a părăsit locul accidentului fără să oprească. Unchiul Laurei Pausini ieșise la plimbare cu bicicleta duminică, când în jurul orei 13.30, a fost lovit mortal de o mașină pe Via Stradelli Guelfi.
Ettore Pausini era unchiul din partea tatălui al celebrei cântărețe Laura Pausini. Originar din Solarolo, el era văduv și lucrase ca frizer.
După ce a învins cancerul, devenise purtător de cuvânt al asociației Onconauti, care sprijină pacienții oncologici.
Laura Pausini îl aprecia foarte mult pe unchiul său. În 2016, artista a postat pe rețelele sociale o fotografie cu Ettore, scriind: „Unchiul meu Ettore Pausini este un adevărat campion! Sunt mândră de tine și de medicii care te-au tratat, unchiule. Te iubesc!” Șoferul implicat în accident s-a predat de bunăvoie la poliție.
-
Moldova4 zile în urmăAngajat IGSU, lovit de un șofer beat și drogat pe un traseu din raionul Rîșcani
-
Moldova5 zile în urmăEchipă de ambulanță atacată cu pistolul în timpul unei intervenții la Ungheni: paramedicii au salvat pacienta sub amenințarea armei
-
Moldova6 zile în urmăCaz șocant la Slobozia: Un copil de 3 ani a căzut într-o fântână
-
Moldova2 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
-
Moldova7 zile în urmăDoi șoferi băuți, prinși la Orhei: Au încercat să mituiască polițiștii cu lei și euro
-
Moldova6 zile în urmăUn accident rutier cu implicarea unui microbuz de rută s-a produs în localitatea Malcoci din raionul Ialoveni
-
Moldova6 zile în urmăAccident periculos în Chișinău: Troleibuz surprins cum trece pe roșu și lovește un automobil
-
Moldova5 zile în urmăCadavrul unui bărbat, găsit într-un automobil din parcarea unui centru comercial din Chișinău
